Primarul din Haţeg: Fiica mea nu consumă droguri, este o conspiraţie împotriva mea

Primarul oraşului Haţeg, Nicolae Timiş, susţine că fiica sa nu a consumat niciodată droguri şi că acţiunea ofiţerilor DIICOT ar fi îndreptată împotriva sa deoarece este văzut drept un potenţial câştigător al postului de parlamentar rămas liber după moartea fratelui său, deputatul Ioan Timiş.

Urmărește
147 afișări
Imaginea articolului Primarul din Haţeg: Fiica mea nu consumă droguri, este o conspiraţie împotriva mea

Primarul din Haţeg: Fiica mea nu consumă droguri, este o conspiraţie împotriva mea (Imagine: Diana Iurkiewicz/Mediafax Foto)

"În această dimineaţă, la ora 06.00, ne-am trezit cu Poliţia peste noi în locuinţă, ne-au arătat un mandat de percheziţie pe numele fiicei mele Oana, în vârstă de 21 de ani, în care este vorba despre infracţiunea de consum de droguri. Din câte am înţeles eu, ar exista o declaraţie a unui fost prieten al Oanei că aceasta ar fi consumat o substanţă interzisă. Nu este adevărat, fiica mea nu s-a drogat, ea este studentă la Bucureşti şi cred că acolo ar fi fost agăţată mai repede de poliţişti dacă ar fi consumat droguri. Acel individ care a dat declaraţia este un fost iubit al Oanei de care ea s-a despărţit de mai mult de un an şi din câte cunosc individul avea probleme cu drogurile", a declarat Nicolae Timiş.

Acesta susţine că acţiunea anchetatorilor este doar o încercare de avertizare a sa, spunând că nu este întâmplător momentul, respectiv la trei zile după ce şi-a înmormântat fratele.

"Probabil în ochii lor sunt văzut drept un posibil câştigător al alegerilor pentru postul lăsat în urmă de fratele meu, deputatul Ioan Timiş, care a fost înmormântat vineri. Fratele meu făcea parte din PDL, iar eu sunt în PNL şi aici este o organizaţie foarte puternică, motiv pentru care ei se tem că ar putea pierde acest post. Dar eu nu am nicio intenţie să candidez, cel puţin în momentul acesta. Parcă se repetă perioada din 2008, înainte de alegeri, când eu eram chemat să dau cu subsemnatul la DNA, însă efectul pe care l-au dorit ei nu a fost cel pe care l-au şi obţinut, eu sunt în continuare primar", a mai spus Timiş.

Potrivit acestuia, anchetatorii care au descins la locuinţa sa au discutat despre o substanţă numită Ketamină, de uz veterinar.

"Fiica mea nu a consumat o asemenea substanţă.", a adăugat Timiş, care a precizat că nu există motive ca fata sa să fie reţinută, însă dacă va fi nevoie aceasta va da declaraţii la sediul DIICOT.

Potrivit procurorului de caz Victoriţa Povarnă de la Serviciul Teritorial Hunedoara al DIICOT, Ketamina este o substanţă aflată pe lista celor interzise, fiind un drog de risc.

"Ketamina este mult mai periculoasă decât cannabisul, adică are efecte asupra corpului uman mult mai grave decât cele produse de cannabis şi este destinată aproape în exclusivitate uzului veterinar. Se găseşte sub formă de soluţie care poate fi injectată sau sub formă de pudră", a spus procurorul.

Mai multe descinderi au loc, luni dimineaţă, în judeţele Hunedoara, Olt şi Mehedinţi, anchetatorii vizând atât consumatori de droguri, cât şi o presupusă reţea de trafic de stupefiante.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici