- Home
- Social
- CONSTANŢA, (19.02.2016, 17:53)
- Cătălin Legănel
Primarul din Năvodari, condamnat definitiv la un an şi jumătate de închisoare pentru dare de mită
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a fost condamnat vineri de Curtea de Apel Constanţa, la un an şi jumătate de închisoare, cu executare, pentru dare de mită, decizia instanţei fiind definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Primarul din Năvodari, condamnat definitiv la un an şi jumătate de închisoare pentru dare de mită
Magistraţii Curţii de Apel Constanţa au desfiinţat în parte sentinţa penală pronunţată de Tribunalul Constanţa în aprilie 2014, care îl condamnase pe edilul din Năvodari la trei ani şi şase luni de închisoare şi, rejudecând, au dispus reducerea cuantumului pedepsei aplicate lui Nicolae Matei pentru comiterea infracţiunii de dare de mită la un an şi 6 luni de închisoare, cu executare.
În cazul celui de-al doilea inculpat din dosar, Nicolae Vâlcu, Curtea de Apel a menţinut condamnarea la un an de închisoare cu suspendare şi a stabilit un termen de încercare de trei ani, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de doi ani.
Decizia de vineri a Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
Potrivit procurorilor DNA, în perioada iunie - octombrie 2012, Nicolae Matei i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere(denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. În schimb, la 18 octombrie 2012, edilul i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de 46.160 de euro, pe care i le-ar fi dat la 25 octombrie 2012.
"Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate, nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, a dat, în faţa notarului, o declaraţie care nu corespunde adevărului, susţinând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând preţul achiziţionării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declaraţii mincinoase", potrivit DNA.
Nicolae Matei este primar al oraşului Năvodari din anul 2008.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.




CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:57
LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu
-
ieri, 22:55
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1099. Trump se va întâlni cu Zelenski pe 28 februarie la Washington pentru un acord important privind mineralele / Polonia va adapta toate aeroporturile civile pentru utilizare militară / Oficialii Departamentului de Stat doresc să deblocheze ajutorul SUA pentru Ucraina / Polonia va transfera Ucrainei încă 5.000 de terminale Starlink