Primarul din Zărand (Arad), reţinut pentru că a primit peste 11.000 de euro mită, a fost arestat

Primarul comunei Zărand, judeţul Arad, Ion Florin Moţ, reţinut, vineri, de procurorii DNA, pentru că a primit peste 11.000 de euro mită din 40.000 de euro promişi de o persoană care avea nevoie de avize pe acte, a fost arestat preventiv, sâmbătă, de Tribunalul Bihor.

Urmărește
604 afișări
Imaginea articolului Primarul din Zărand (Arad), reţinut pentru că a primit peste 11.000 de euro mită, a fost arestat

Primarul din Zărand (Arad), reţinut pentru că a primit peste 11.000 de euro mită, a fost arestat (Imagine: Arhiva Mediafax Foto)

Tribunalul Bihor a judecat, sâmbătă, solicitarea de arestare preventivă formulată de procurorii DNA - Serviciul Teritorial Oradea pe numele primarului din comuna arădeană Zărand, Ion Moţ, anchetat pentru luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit unor surse judiciare, edilul a refuzat să facă declaraţii, prevalându-se, la fel cum a făcut-o şi în faţa procurorilor, de dreptul la tăcere.

În urma dezbaterilor desfăşurate în Camera de Consiliu, fără public, completul de judecată a admis solicitarea procurorilor DNA şi a dispus arestarea preventivă a primarului, pentru 29 de zile.

Decizia Tribunalului Bihor nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.

Primarul comunei Zărand, judeţul Arad, Ion Florin Moţ, a fost reţinut, vineri, de procurorii DNA, pentru că a primit peste 11.000 de euro mită, din 40.000 de euro promişi, pentru a aviza acte necesare denunţătorului pentru a înscrie dreptul de proprietate asupra unui teren de 250 de hectare.

Procurorii DNA - Serviciul teritorial Oradea au început urmărirea penală a lui Ion Florin Moţ, pentru luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, în perioada aprilie - iulie 2013, în calitate de primar al comunei Zărand şi de preşedinte al Comisiei Locale de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, Moţ "a acceptat promisiunea de a primi suma de 40.000 euro, de la un denunţător, cu titlu de mită".

Edilul a acceptat să primească aceşti bani pentru ca, în virtutea funcţiilor deţinute, să semneze/avizeze mai multe documente (planuri de încadrare în tarla şi certificatele fiscale aferente) necesare denunţătorului pentru a înscrie în Cartea funciară dreptul de proprietate asupra unui teren de 250 de hectare situat în comuna Zărand.

"Din suma de 40.000 euro acceptată, Ion Florin Moţ a primit de la denunţător, în două tranşe, sumele de 5.000 de lei şi 250 de euro în cursul lunilor mai şi iunie 2013. Cu ocazia primirii sumei de 5.000 lei, în 29 mai 2013, pentru ascunde adevărata provenienţă, Ion Florin Moţ a disimulat primirea cu titlu de mită a banilor sub forma unui contract de împrumut încheiat cu denunţătorul", se arăta într-un comunicat al DNA.

Vineri, Ion Florin Moţ a fost prins în flagrant în timp ce primea bani, el fiind ulterior reţinut.

Numele primarului din Zărand, Ion Moţ, apare şi în dosarul în care Dan Diaconescu a fost trimis în judecată pentru că l-ar fi şantajat.

În 21 octombrie 2010, patronul postului OTV, Dan Diaconescu, Doru Pârv şi Ghezea Mitruş au fost trimişi în judecată de către procurorii anticorupţie, pentru şantajarea primarului Ion Moţ, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.

Procurorii DNA îl acuză pe Cristian Dan Diaconescu, asociat majoritar la SC Ocram Televiziune SRL şi realizator de programe la postul de televiziune OTV, de două infracţiuni de şantaj.

Alături de Dan Diaconescu sunt judecaţi Dorel Petru Pârv, realizator de programe la OTV, administrator la SC Kundalini SRL, "recidivist postexecutoriu", şi Ghezea Mitruş, jurnalist, fost realizator de programe la OTV, fost director general al publicaţiei "Atac la persoană", ambii fiind acuzaţi de şantaj.

În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA se arată că, în perioada mai-septembrie 2009, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat în mod repetat, atât în mod direct, în cadrul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" din 21 iulie 2009, difuzată de postul de televiziune OTV, cât şi indirect, prin intermediul lui Doru Pârv, pe primarul unei comune din judeţul Arad, pentru a-l determina să le dea suma totală de 200.000 de euro.

"Ameninţarea a constat în dezvăluirea, la postul de televiziune OTV, a unor fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru primar, cum ar fi invocarea faptului că ar fi corupt, că ar fi săvârşit tranzacţii ilicite cu terenuri agricole aparţinând cetăţenilor comunei, păgubindu-i pe aceştia, că are o avere importantă obţinută ilicit şi că face trafic de influenţă pe lângă unii miniştri", susţine DNA.

Primarul arădean, sub presiunea acestor ameninţări, i-ar fi dat lui Doru Pârv suma de 30.000 euro şi 42.000 lei, "scopul fiind ca banii să ajungă, în final, la Dan Diaconescu".

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2005, Dan Diaconescu l-ar fi ameninţat de mai multe ori, atât în mod direct, în cadrul emisiunii "Dan Diaconescu Direct" din seara zilei de 20 aprilie 2005, cât şi indirect, prin intermediul lui Ghezea Mitruş, realizatorul emisiunii "Semnal de alarmă" difuzată pe acelaşi post de televiziune, pe omul de afaceri Paul Petru Ţârdea, pentru a-l determina să-i dea suma totală de 100.000 euro, din care a primit efectiv 4.500 de euro.

Dan Diaconescu şi Doru Pârv au fost arestaţi preventiv în 23 iunie 2010. Dan Diaconescu a fost eliberat din arest în 25 iunie 2010, în urma unei decizii a Tribunalului Bucureşti, care a înlocuit măsura arestării preventive cu interdicţia de a părăsi ţara. Doru Pârv a fost eliberat din arest în 4 august 2010, Tribunalul Bucureşti admiţând atunci cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de acesta. Instanţa a dispus în cazul lui Pârv interdicţia de a părăsi localitatea de domiciliu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici