Primele măsuri în cazul poliţistului Cristian Amariei, ucis de un interlop în Timiş. Adjuncţii şefului IPJ Timiş şi şeful Poliţiei Recaş, cercetaţi

A fost declanşată cercetarea prealabilă faţă de nouă colegi ai poliţistului Cristian Amariei, mort în misiune, în timp ce oamenii legii încercau să prindă un interlop din Timiş, pe Ionel Marcel Lepa. Între cei cercetaţi sunt adjuncţii şefului IPJ Timiş şi şeful Poliţiei Recaş.

Urmărește
25606 afișări
Imaginea articolului Primele măsuri în cazul poliţistului Cristian Amariei, ucis de un interlop în Timiş. Adjuncţii şefului IPJ Timiş şi şeful Poliţiei Recaş, cercetaţi

Primele măsuri în cazul poliţistului din Timiş mort în misiune: Nouă colegi sunt cercetaţi

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, transmis, luni, prima fază a verificărilor dispuse de conducerea IGPR, la nivelul IPJ Timiş, după moartea poliţistului Cristian Amariei s-a finalizat şi a fost declanşată cercetarea prealabilă faţă de nouă colegi ai săi, între care adjuncţii şefului IPJ Timiş pe linie de ordine publică şi poliţie judiciară şi şeful Poliţiei Oraşului Recaş.

De asemenea, s-a dispus cercetarea prealabilă faţă de şeful Serviciului Investigaţii Criminale; faţă de şeful Servicului de Logistică, faţă de agentul din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Compartimentul Urmăriri, care avea în lucru dosarul urmăritului, faţă de adjunctul şefului I.P.J. Timiş pe linie de poliţie judiciară, faţă de şeful Serviciului de Ordine Publică şi faţă cei doi agenţi din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Compartimentul Urmăriri.

Verificările au arătat că poliţistul Cristian Amariei nu avea vestă antiglonţ, iar pentru efectuarea misiunii a utilizat un pistol Carpaţi cal. 7,65 mm, fabricat în anul 1994. De asemenea, colegul său, de la Poliţia Oraşului Recaş, avea asupra sa un pistol de aceeaşi marcă. Ambii poliţişti aveau câte două încărcătoare a câte 6 cartuşe fiecare.

De asemenea, verificările comisiei mai evidenţiază faptul că, la nivelul I.P.J Timiş, majoritatea vestelor antiglonţ fuseseră distribuite la structurile operative, dar 14 s-au repartizat cu ocazia misiunii de prindere a criminalului, acestea aflându-se, până la acel moment, în depozitul inspectoratului.

Practic, în 2 iunie, Serviciul de Investigaţii Criminale avea în dotare 10 veste antiglonţ, dintre care două erau repartizate la Compartimentul urmăriri.

Cu toate că, la momentul debutului misiunii, vestele antiglonţ nu erau utilizate de alţi colegi, fiind disponibile, cei doi agenţi de poliţie care s-au deplasat în localitatea Recaş nu le-au preluat pentru a le avea asupra lor şi a le utiliza.

Din verificări a rezultat şi faptul că Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş i-au fost repartizate, până la 2 iunie 15 maiouri antiglonţ şi antiînjunghiere. Anterior eveniment, agentul care a plecat în misiune înarmat avea în dotare un astfel de maiou, dar nu l-a luat când a plecat la acţiune.

IGPR prezintă filmul evenimentelor din ziua în care Cristian Amariei şi-a pierdut viaţa în misiune.

„Ora 13.56, şeful Serviciului Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Timiş a fost sunat de un agent din subordine, care i-a comunicat că deţine o informaţie de la o sursă potrivit căreia Lepa Ionel Marcel se află în localitatea Izvin, jud.Timiş, fiind observat într-un autoturism cu număr de Vrancea. În acest context, şeful Serviciului Investigaţii Criminale a dispus constituirea unei echipe pentru verificarea informaţiei, alcătuită din agentul care o primise de la o sursă şi un alt agent din cadrul aceluiaşi serviciu. De menţionat faptul că cei doi agenţi erau în timpul liber, iar şeful serviciului nu l-a informat pe inspectorul şef al IPJ Timiş cu privire la acest demers. Agentul care primise informaţia de la o sursă s-a deplasat la sediul I.P.J.Timiş, de unde a ridicat pistolul din dotare, marca STECHKIN, calibru 9 mm, având un încărcător cu 20 de cartuşe, o pereche de cătuşe, copii ale mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, precum şi autoturismul de serviciu, fără să se doteze cu vestă antiglonţ, deşi existau la nivelul compartimentului două articole de acest gen”, arată IGPR.

IGPR mai arată că după ce a primit aprobarea şefului, agentul a discutat telefonic cu colegul său, l-a preluat pe acesta de pe o stradă din municipiul Timişoara şi s-au deplasat împreună în localitatea Izvin, fără ca cel din urmă să se doteze în mod corespunzător pentru misiune. Astfel, acesta nu avea asupra lui nici pistol, nici cătuşe, nici vestă antiglonţ.

„La ora 14.10, şeful Serviciului Investigaţii Criminale a solicitat poliţiştilor rutieri şi de ordine publică, sprijin în vederea opririi în trafic a autoturismului cu număr de Vrancea, verificarea lui şi a ocupanţilor acestuia. Solicitarea s-a transmis printr-un mesaj pe grupul de WhatsApp în care sunt 41 de ofiţeri cu funcţie de conducere de la nivelul inspectoratului. De asemenea, pe timpul deplasării, poliţistul care plecase în misiune fără dotarea corespunzătoare a contactat telefonic un agent din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş, care se afla în serviciul de patrulare, împreună cu poliţistul Amariei Cristian. Cu acest prilej, i-a solicitat sprijin pentru depistarea şi prinderea urmăritului care se afla pe raza lor de competenţă”, scriu reprezentanţii IGPR.

Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au ajuns în oraşul Recaş, se arată în comunicatul Poliţiei Române, care reface filmul zilei în care Cristian Amariei şi-a pierdut viaţa.

„La ora 14.36, şeful Poliţiei Oraşului Recaş l-a contactat pe şeful Serviciului Investigaţii Criminale, ocazie cu care l-a informat că autoturismul căutat se află în atenţia lor. În jurul orei 14.50, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, după ce au identificat locul unde se afla bărbatul urmărit, l-au observat pe acesta în curtea unui imobil ce avea porţile de acces auto deschise, lucrând la roata unei maşini. Ca urmare a acestui fapt, agenţii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au solicitat sprijin colegilor din cadrul Poliţiei Oraşului Recaş, cu care vorbiseră anterior, ocazie cu care aceştia s-au deplasat la faţa locului. La ora 14.55, agenţii de poliţie din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au blocat cu autoturismul de serviciu intrarea în curtea imobilului, surprinzând persoana urmărită în timp ce se deplasa spre maşina la care lucra”, se arată în comuncat.

În acest timp, poliţiştii din cadrul Poliţiei Recaş au asigurat perimetrul exterior al imobilului, fiecare pe câte o latură stradală a acestuia. Oamenii legii menţionează că imobilul era fără etaj, cu două laturi la stradă: una la drumul naţional şi alta la o stradă din localitate.

„Unul dintre poliţiştii de la Compartimentul Urmăriri din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale a coborât din autoturism, l-a somat Lepa Ionel să se oprească, însă acesta nu s-a supus indicaţiilor şi s-a refugiat în imobil, blocând uşa, astfel că agenţii de poliţie nu au reuşit să pătrundă în casă. Ulterior, poliţistul de la urmăriri care nu avea pistol asupra sa a rămas în dreptul uşii de acces în imobil, iar colegul său, de la urmăriri, s-a deplasat în faţa casei, context în care ambii au auzit mai multe focuri de armă, crezând iniţial că poliţiştii de la ordine publică (respectiv cei de la Poliţia Oraşului Recaş) au deschis focul asupra persoanei urmărite. Imediat, cei doi au ieşit pe poartă, în exteriorul curţii imobilului şi au constatat că Lepa sărise pe geam, în exteriorul casei, iar Amariei Cristian era căzut, fiind rănit, înspre acesta venind colegul său de la ordine publică. În acest timp, persoana urmărită a fugit spre o staţie de carburant dezafectată”, potrivit comunicatului de presă.
Deoarece Lepa încerca să scăpe, poliţiştii de la urmăriri au pornit după acesta.

„Persoana urmărită a fugit înspre staţia de carburant unde a executat mai multe focuri de armă către unul dintre poliţiştii de la urmăriri, care a răspuns prin folosirea armamentului din dotare. După schimbul de focuri, Lepa a traversat drumul naţional şi a escaladat un gard de beton aflat în curtea unei societăţi comerciale, fiind urmărit în continuare de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale. În curtea societăţii comerciale, persoana urmărită s-a blocat între un gard şi peretele unei clădiri. În aceste circumstanţe a avut loc un schimb de focuri între poliţist şi urmărit, soldat cu rănirea lui Lepa Ionel, în zona umărului stâng. Cu toate acestea, el a reuşit să sară gardul de beton în exteriorul societăţii comerciale, unde se afla un teren viran acoperit cu vegetaţie, el fiind urmărit, în continuare, de cei doi poliţişti. Lepa a escaladat gardul unei grădini, mai târziu a sărit în curtea unui alt imobil şi a executat un foc de armă în direcţia unuia dintre poliţiştii aflaţi pe urmele sale. Când agentul a ajuns la imobilul unde se afla Lepa, l-a observat urcând într-un autoturism de culoare albastră şi a început deplasarea cu acesta, încercând să iasă din curte pe poarta imobilului”, spujn oamenii legii.

Acesta a fost momentul în care poliţistul a tras patru focuri cu pistolul din dotare, după care a rămas fără muniţie. Lepa a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un gard, astfel că nu şi-a mai putut continua fuga. El a rămas circa un minut în autoturism, după care a coborât şi a tras un foc de armă în direcţia poliţistului, care s-a refugiat după uşa de la intrare în imobil.

„Ulterior, Lepa a fugit prin grădina imobilului şi a sărit gardul spre un teren viran acoperit cu vegetaţie de aproximativ 1,5 m. Agentul de poliţie a încetat urmărirea deoarece nu mai avea muniţie, iar după aproximativ 10 - 15 minute au venit alte forţe în sprijinul său. În intervalul în care poliţistul l-a urmărit pe Lepa Ionel Marcel în curtea imobilelor şi în zona grădinilor, colegul său s-a deplasat în urma acestora, la mică distanţă. (...) În jurul orelor 15.03, după primul telefon efectuat la 112, dispecerul I.P.J. Timiş a contactat lucrătorii din cadrul Poliţiei Oraş Recaş. A răspuns colegul lui Amariei Cristian, care i-a confirmat operatorului faptul că acesta este împuşcat, solicitând să vină urgent ambulanţa şi acordând, în acest timp, primul ajutor”, se arată în comunicatul de luni care reface filmul eveniemntelor.

Aproximativ la ora 15.16 a sosit şi primul echipaj de ambulanţă, care a început manevrele de resuscitare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici