Primul sas din Transilvania ales în Bundestag - FOTO

Este primul cetăţean german originar din România care accede în Bundestag, în urma alegerilor generale din Germania desfăşurate duminică, relatează Süddeutsche Zeitung.

Urmărește
1165 afișări
Imaginea articolului Primul sas din Transilvania ales în Bundestag - FOTO

Primul sas din Transilvania ales în Bundestag (Imagine: Thomas Dan/Mediafax Foto)

Bernd Fabritius (48 de ani), preşedintele Asociaţiei Saşilor Transilvăneni din Germania, a candidat pe listele Uniunii Creştin-Sociale (CSU), aliaţii din landul Bavaria ai cancelarului Angela Merkel, şi a obţinut, în mod surprinzător, un loc în Bundestag. Politicianul de dreapta a candidat, fără succes, şi la precedentele alegeri, din 2009.

Fabritius s-a născut la Agnita, în judeţul Sibiu, în 1965, şi a emigrat în Germania în 1985.

A studiat drept şi politologie la München. Este profesor asociat la Universitatea Lucian Blaga şi la Universitatea Româno-Germană, ambele din Sibiu.

În urma victoriei de la alegerile de duminică, Bernd Fabritius va reprezenta în Legislativul de la Berlin interesele a aproximativ 40.000 de saşi care au plecat din Transilvania, în timpul regimului comunist, dar şi după Revoluţia din 1989.

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici