- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.03.2013, 16:01)
- Catalin Lupasteanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Procurorii cer închisoare cu executare pentru Silviu Ionescu, în cazul accidentului din Singapore
Un procuror a cerut miercuri, la Judecătoria Sectorului 3, condamnarea la închisoare cu executare a fostului însărcinat cu afaceri al României în Singapore, Silviu Ionescu, în cazul accidentului pe care acesta l-ar fi produs şi care s-a soldat cu decesul unei persoane şi rănirea alteia.
Urmărește
372 afișări
Silviu Ionescu (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Instanţa a constatat, miercuri, că cercetarea judecătorească din acest dosar s-a finalizat şi a dat cuvântul procurorului şi avocaţilor din această cauză, pentru a expune pledoariile finale.
Astfel, procurorul prezent la şedinţă a arătat că declaraţiile lui Silviu Ionescu făcute la urmărirea penală şi în faza judecăţii conţin numeroase inadvertenţe.
Procurorul a enumerat, în acest context, mai multe, declaraţii, una dintre acestea fiind aceea când Ionescu a spus că nu a servit băuturi alcoolice pe motiv că este diabetic, dar a admis ulterior că a băut "cola", pentru ca, în final, mai mulţi martori să afirme că fostul diplomat ar fi băut şi alcool, atât la întâlnirea oficială, cât şi ulterior, la karaoke.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Elena Lasconi, mesaj către diaspora: „Vom construi o Românie în care să vă întoarceţi”
"El spune că nu a băut alcool pentru că este diabetic, dar a băut, în schimb, mai multe pahare de cola, băutură despre care se ştie că are foarte mult zahăr. Martorii spun că el a băut alcool la recepţie şi, apoi, la karaoke, unde, au arătat martorii, «s-a servit o băutură»", a arătat procurorul, în sala de judecată.
Procurorul a mai spus că întreg ansamblul probator combate apărarea lui Ionescu şi dovedeşte realitatea, respectiv faptul că Ionescu a fost cel care se afla la volanul maşinii care a produs accidentul, că el este autorul direct al acestuia şi că a dat o declaraţie falsă în perioada în care nu fusese încă pus sub urmărire penală, în speranţa de a îndrepta atenţia autorităţilor judiciare singaporeze către un presupus alt făptuitor.
În final, reprezentantul acuzării a cerut condamnarea lui Silviu Ionescu la o pedeapsă orientată spre mediu şi executarea ei în regim de detenţie. Procurorul a mai cerut interzicerea mai multor drepturi civile în cazul fostului diplomat, precum şi menţinerea sechestrului pe un apartament ce îi aparţine acestuia.
În continuare, judecătorul ascultă pledoariile avocaţilor lui Silviu Ionescu, urmând ca şi acesta să dea o declaraţie, în ultimul cuvânt.
Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu este judecat pentru omor din culpă şi părăsirea locului accidentului, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa. Ionescu a fost trimis în judecată în 1 iulie 2010, de către procurorii Parchetului instanţei supreme, care îl acuză de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi fals în declaraţii.
Potrivit acuzării, în 15 decembrie 2009, în jurul orei 3.10, Silviu Ionescu, însărcinat cu afaceri "ad interam" al României în Singapore, în timp ce conducea un autoturism Audi A6 aparţinând Ambasadei României, nerespectând culoarea verde pentru pietoni, a accidentat, la o intersecţie semaforizată, două persoane în vârstă de 30 şi, respectiv, 24 de ani, care traversau regulamentar.
Ionescu a părăsit locul accidentului şi a continuat să conducă maşina până la următoarea intersecţie semaforizată, unde, nerespectând, de asemenea, culoarea verde pentru pietoni, a produs un alt accident soldat cu rănirea unei persoane în vârstă de 18 ani. Nici de această dată Ionescu nu a oprit, părăsind locul accidentului şi abandonând maşina într-o zonă industrială a oraşului Singapore, potrivit procurorilor.
Una dintre cele trei victime a decedat ca urmare a leziunilor grave ce i-au fost provocate în urma primului accident rutier, celelalte două suferind leziuni.
Ulterior producerii celor două accidente de circulaţie, Silviu Ionescu a sesizat poliţia singaporeză cu privire la faptul că autoturismul Audi A6 a fost sustras din faţa Ambasadei României, după ora 2.00, situaţie neconformă cu realitatea, pe care a susţinut-o şi prin declaraţiile date în faţa autorităţilor judiciare singaporeze, au mai arătat procurorii Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe de altă parte, Înalta Curte din Singapore i-a acordat despăgubiri în valoare de 360.000 de dolari lui Bong Hwee Haw - una dintre cele trei victime.
Bong, care la vremea accidentului din decembrie 2009 avea 24 de ani, este prima victimă care primeşte compensaţii pentru rănile suferite.
Prietenul său, Tong Kok Wai, în vârstă de 30 de ani, a murit după zece zile de la accident, iar o a treia victimă, Muhammad Haris Abu Talib, care avea 18 ani, a suferit răni uşoare.
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe