PROGNOZA METEO: Temperaturi scăzute, ceaţă, burniţă, fulguială. Cum va fi vremea luni şi marţi

Luni, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil la deal şi la munte, dar cu înnorări în zonele joase, mai ales din sudul şi estul ţării. Îndeosebi dimineaţa şi noaptea, cu precădere în regiunile extracarpatice, local va fi ceaţă, asociată izolat cu burniţă sau fulguială.

Urmărește
2175 afișări
Imaginea articolului PROGNOZA METEO: Temperaturi scăzute, ceaţă, burniţă, fulguială. Cum va fi vremea luni şi marţi

PROGNOZA METEO: Temperaturi scăzute, ceaţă, burniţă, fulguială. Cum va fi vremea luni şi marţi (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Vântul va sufla în general slab. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 8 grade, iar cele minime între -8 şi 2 grade, mai scăzute în depresiuni.

La Bucureşti, vremea va fi rece. Cerul va prezenta înnorări, iar dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă. Vântul va sufla slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de -4...-2 grade.

Marţi, vremea se va menţine rece. Cerul va fi variabil la deal, la munte şi în vestul ţării, dar va prezenta unele înnorări în restul teritoriului. În zonele joase, în special din regiunile extracarpatice, va fi ceaţă asociată cu chiciură şi izolat cu burniţă. Vântul va sufla în general slab.

Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general între 0 şi 9 grade, iar cele minime între -7 şi 3 grade, mai scăzute în depresiuni.

Vezi cum va fi vremea în oraşul tău, pe Apropo.ro!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici