- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (29.12.2015, 13:15)
- Aurelia Alexa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PROIECTE de amploare pentru reamenajarea centrului Capitalei: Bulevardul Unirii, pieţele Cantacuzino şi Lahovari, parcul Izvor, printre zonele vizate. Podul Mihai Vodă, demolat în 1977, ar urma să fie reconstruit - GALERIE FOTO
Consiliul General al Municipiului Bucureşti votează, marţi, mai multe proiecte de reamenajare a zonei centrale a oraşului, care vizează Bulevardul Unirii, Piaţa Cantacuzino, Piaţa Lahovari, Parcul Izvor, Sala Palatului sau Piaţa de flori, precum şi reconstrucţia Podului Mihai Vodă, demolat în 1977. Proiectele prevăd, de asemenea, construirea de parcări subterane cu peste 3.000 de locuri.
Urmărește
6643 afișări
PROIECTE de amploare pentru reamenajarea centrului Capitalei: Bulevardul Unirii, pieţele Cantacuzino şi Lahovari, parcul Izvor, printre zonele vizate. Podul Mihai Vodă, demolat în 1977, ar urma să fie reconstruit - GALERIE FOTO
Primarul general interimar, Răzvan Sava, a convocat pentru marţi şedinţa extraordinară a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, pe ordinea de zi fiind şapte proiecte de hotărâre, şase dintre ele vizând transformări importante în zona centrală a Capitalei, respectiv reamenajări de parcuri (Parcul Izvor, zona din jurul Sălii Palatului), reconstrucţia Podului Mihai Vodă, în zona Izvor, care a fost demolat în 1977, desfiinţarea parcărilor supraterane şi construirea unor parcări subterane, reamenajarea Podului Calicilor, precum şi înlocuirea arborilor îmbătrâniţi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Cu cât ești mai dezamăgit, cu atât trebuie să mergi duminică la vot și să pui ștampila exclusiv pe alb!
-
Ciolacu efectuează o vizită de lucru la Budapesta: Vreau să îmi finalizez mandatul cu obţinerea deciziei intrării depline în Schengen
-
Şef al armatei britanice: „Suntem pregătiţi să luptăm cu Putin în Europa de Est”
-
Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă rămân sub control judiciar
Cele şase PROIECTE de hotărâre care vizează transformarea centrului Bucureştiului includ:
- Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Piaţa Constituţiei - Antim - B-dul Unirii Plan Integrat de Dezvoltare Urbană "Zona Centrală"
- Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Piaţa Cantacuzino - Piaţa Lahovary Plan Integrat de Dezvoltare Urbană "Zona Centrală"
- Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Parc Sfinţii Apostoli - Podul Calicilor Plan Integrat de Dezvoltare Urbană "Zona Centrală"
- Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Parc Izvor - Pod Mihai Voda Plan Integrat de Dezvoltare Urbană "Zona Centrală"
- Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Spaţiu Public - Sala Palatului, Plan Integrat de Dezvoltare Urbană "Zona Centrală"
- Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Rahova - Uranus - Piaţa de Flori- Plan Integrat de Dezvoltare Urbană "Zona Centrală".
Prin aceste proiecte se urmăreşte conturarea unei identităţi pentru zona centrală cu potenţial turistic şi cultural, îmbunătăţirea imaginii urbane a Bucureştiului, revigorarea şi decongestionarea reţelei de spaţii publice, eficientizarea sistemului de circulaţie, dar şi construirea mai multor parcări subterane care vor avea în total peste 3.100 de locuri.
Cum va arăta zona Piaţa Constituţiei - Antim - Bulevardul Unirii după reamenajare
Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru zona Piaţa Constituţiei - Antim - B-dul Unirii vizează sporirea atractivităţii pietonale a zonei Parlamentului atât pentru localnici, cât şi pentru turişti, intensificarea utilizării zonelor pietonale în zona Parlamentului, ”eliberarea spaţiului public de prezenţa agresivă a autovehiculelor” atât de-a lungul Bulevardului Unirii, în Piaţa Constituţiei, cât şi în zona Mănăstirii Antim.
De asemenea, se urmăreşte realizarea unui spaţiu reprezentativ de adunare, odihnă şi recreere în vecinătatea Palatului Parlamentului, dar şi utilizarea acestuia pentru evenimente de mare amploare, încurajarea utilizării legăturilor pietonale între cele două laturi ale bulevardului Unirii şi a zonelor ascunse din spatele bulevardului, respectiv a zonei Mănăstirii Antim, dar şi sporirea atractivităţii în zona lăcaşului de cult.
Lucrările propuse pe Bulevardul Unirii, reamenajarea Pieţei Constituţiei şi a zonei Antim vizează realizarea unei promenade generoase, compusă din spaţii publice şi o alternare de spaţii verzi. De asemenea, proiectul prevede apariţia unei pieţe la intersecţia traseului de biciclişti şi pietoni, la mijlocul bulevardului şi care va face legătura şi cu zonele adiacente.
Modernizarea circulaţiei ar urma să se facă în cinci etape, care vor include: realizarea parcajului subteran de la Piaţa Constituţiei pentru decongestionarea traficului şi eliminarea parcajelor supraterane din această zonă (aproximativ 1.000 de locuri), ridicarea la acelaşi nivel a părţii carosabile cu trotuarul şi tratarea unitară a pavimentului din Piaţa Constituţiei, zona Mănăstirii Antim şi a bulevardului Unirii, precum şi realizarea amenajărilor peisagistice şi urbanistice în zona de intervenţie (Piaţa Constituţiei, la nivel suprateran, se va amenaja un spaţiu pietonal), reducerea suprafeţei carosabile la două benzi pe sens şi eliminarea parcajelor laterale, precum şi diminuarea numărului de parcări din zona Antim.
De asemenea, se vrea restructurarea circulaţiei auto şi pietonale de la nivelul bulevardului Unirii prin reducerea traficului la un fir pe sens şi concentrarea acestuia pe zona de nord faţă de axul central, extinderea pietonalului în partea de sud pentru realizarea unei zone deschise pietonale şi accesarea spaţiului din jurul fântânilor, realizarea pistelor de biciclete, dar şi amenajarea peisagistică şi urbanistică a spaţiilor publice din zona de intervenţie. În ultima etapă, va începe implementarea etapizată a propunerilor pentru înterzicerea circulaţiei auto în zona acestui tronson de pe bulevardul Unirii, permis fiind doar accesul transportului public.
Cum vor arăta Piaţa Cantacuzino şi Piaţa Lahovari după reamenajare
Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism pentru Piaţa Cantacuzino şi Piaţa Lahovari îşi propune reconfigurarea Pieţei Alexandru Lahovari astfel încât aceasta să includă şi statuia lui Alexandru Lahovari, să urmărească reconstituirea unui spaţiu iconic la nivelul oraşului, cu infrastructură care să prioritizeze traficul pietonale, de biciclişti şi transportul public, fără a elimina însă traficul autovehicolelor.
Pentru Piaţa Gheorghe Cantacuzino, proiectul îşi propune reorganizarea traficului astfel încât să fie restricţionată viteza de deplasare a autovehiculelor şi să se facă o conexiune pietonală între cele două parcuri din zonă, fără eliminarea traficului autovehicolelor. Se doreşte ierarhizarea importanţei pietonilor şi bicicliştilor faţă de autovehicule, eliminarea vehiculelor parcate în piaţă, realizarea unor pavaje cu grad mare de reprezentativitate, iluminarea corectă şi amplasarea strategică a mobilierului urban.
Pentru realizarea obiectivelor se propune o parcare subterană sub spaţiul neconstruit al Pieţei Cantacuzino. Aceasta va deservi clădirile de locuit şi birouri adiacente, dar şi traficul generat de activităţile de relaxare generate de apropierea parcurilor Grădina Icoanei şi Ioanid.
În Piaţa Cantacuzino, prin construcţia parcajului va fi ocupat spaţiul central al scuarului şi se vor menţine toţi arborii existenţi amplasaţi perimetral, ţinând cont totuşi şi de starea acestora.
"Prin intervenţia proiectului şi configurarea unei parcări subterane, va fi afectat un copac special de pe sit (specie de copac atipică (Paulownia). Prin proiect se va planta un copac din aceeaşi specie în acelaşi loc. În completarea vegetaţiei existente, se vor prevedea amplasarea de jardiniere grupate în zona locurilor de stat. În acest sens în primul nivel de pacare s-a renunţat la o serie de locuri de parcare pentru configurarea unei cuve cu pământ pentru plantarea de arbori înalţi. După realizarea proiectului, spaţiul verde existent de 1045 mp se măreşte cu 105mp, rezultând astfel o suprafaţă plantată de 1150 mp. De altfel, în urma intervenţiei, numărul arborilor creşte de la 37 la 73 (prin desfiinţarea a 13 arbori şi propunerea a 49 de arbori). Dintre cei 13 destiinţaţi, 6 arbori sunt în declin biologic", se arată în proiect.
Cum vor arăta Parcul Sfinţii Apostoli şi Podul Calicilor după reamenajare
Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Parc Sfinţii Apostoli - Podul Calicilor include construirea unei parcări subterane, integrarea părţii oraşului de la sud de Dâmboviţa în circuitul vieţii publice centrale bucureştene, realizarea podului pietonal, reabilitarea zonei din spatele Palatului de Justiţie şi a zonei Bisericii Domniţa Bălaşa, precum şi adaptarea la un sistem pietonal şi de biciclete.
"Se propune amenajarea urbană coerentă a spaţiului care defineşte cele două clădiri istorice - Palatul de Justiţie şi biserica Domniţa Bălaşa şi conectarea acestuia la activităţile şi fluxul de pietoni din Centrul Istoric, Piaţa Unirii şi bulevardul Unirii", se arată în proiect.
În prima etapă se propune realizarea parcajului subteran Sfinţii Apostoli, a Podului Calicilor şi realizarea acceselor peitonale şi carosabile în subteran. Aceste intervenţii au rolul de a decogestiona traficul în zonă şi totodată de a elibera zona supraterană şi de a reda spaţiul pietonului. Pentru atingerea acestor obiective, viteza traficului auto va fi redusă la 30 km/h şi se vor amenaja intrările în parcarea subterană. Parcarea subterană va cuprinde la nivel subteran spaţiile de parcare pentru autoturisme cu cca. 300 de locuri, spaţiile tehnice aferente şi spaţiile funcţionale destinate utilizatorilor.
În a doua etapă se va realiza reconfigurarea profilului străzii Palatului de Justiţie, prin realizarea unor spaţii verzi tampon pe linia de proprietate a Palatului de Justiţie şi totodată prin realizarea unui rând de parcări supraterane de acostament în partea de nord a parcului, în etapa a treia se va realiza uniformizarea pavimentului şi ridicarea părţii carosabile la acelaşi nivel cu pietonalul, conform reglementărilor, precum şi amenajarea peisagistică a parcului Sfinţii Apostoli, iar în etapa finală se va realiza pietonizarea străzii Palatul de Justiţie, astfel încât se vor elimina parcările supraterane şi se va extinde suprafaţa pietonală de la nivelul parcului.
Cum vor arăta Parcul Izvor şi Podul Mihai Vodă după reamenajare
Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Parc Izvor - Pod Mihai Vodă prevede transformarea Parcului Izvor într-un pol urban de atracţie la nivelul oraşului, popularea şi animarea zonei cu pietoni, refacerea legăturilor pietonale şi traseele de accesibilitate cu zonele din apropiere, sporirea atractivităţii şi adecvarea lui la criteriile contemporane de parc urban.
Proiectul vizează mărirea zonei de influenţa astfel încât să cuprindă toată zona centrală a oraşului cu caracter de influenţă permanent şi pe întreg oraşul cu caracter ocazional.
Realizarea podului pietonal şi pentru biciclişti peste Dâmboviţa şi peste Spaiul Independenţei, sunt de puncte importante ale proiectului, porpunerea având ca obiectiv recreerea între cele dăuă maluri ale Dâmboviţei a uneia din cele mai puternice legături din punct de vedere istoric şi al memoriei colective, reprezentată de podul Mihai Vodă, dărâmat în anii '80.
Traseul astfel creat permite puncte de observaţie multiple asupra oraşului şi conştientizarea prezenţei râului Dâmboviţa în inima Bucureştiului. Pe latura vestivă, platforma podului se lăţeşte permiţând adăpostirea unei zone de servicii, punct de odihnă şi de admirare a apusului pe Dâmvobiţa", se arată în proiect.
Acelaşi proiect include şi amenajarea spaţiului public Lipscani. Astfel, strada Lipscani va fi inclusă în suprafaţa scuarului, se va scoate circulaţia auto de pe segmentul dintre str. Radu Elie şi str. Anghel Saligny, pavajul, mobilarea şi iluminatul se vor face unitar pentru întreaga suprafaţă suprafaţă; se vor prevedea locuri de odihnă şi întâlnire într-o amenajare lejeră şi atractivă.
Pentru amenajare spaţiului public Izvor se urmăreşte organizarea lui sub forma unui amplu amfiteatru orientat către Parcul Izvor şi Casa Poporului, pentru a oferi o platformă spaţială care să faciliteze şi să permită activităţi de tip spectacol.
"Amfiteatrul va îngloba şi rampele de acces pe pod, atât cele pietonale cât şi cele pentru biciclişti, ample jardiniere plantate cu copaci vor fi amplasate în zona amfiteatrului, amfiteatrul va prelungi traseul pietonal şi de biciclişti al podului, sub amfiteatru se va dezvolta un spaţiu cu funcţionea de servicii", se arată în document.
Potrivit proiectului, va fi realizat parcajul Lipscani, pe două niveluri şi un număr total de aproximativ 170 de locuri de parcare, parcajul Izvor, sub scuarul amfiteatrului şi sub ansamblul memorial Mihai Vodă, care va avea 1 nivel şi 300 de locuri de parcare şi parcajul Primăriei-Pompieri, care va avea 1 nivel şi 110 locuri de parcare.
"Bulevardul Libertăţii în zona studiată îşi modifică profilul stradal ca urmare a adaptării la noile condiţii impuse de accesele şi ieşire din parcajul subteran, însă se păstrează cele trei benzi pe sens (mai puţin în zona parcărilor supraterane marcate pe carosabil). Se modifică intersecţiile dintre Bulevardul Naţiunilor Unite cu str. BP Haşdeu (la vest) şi cu bulevardul Libertăţii (la est), însă profilul străzii rămâne acelaşi", mai prevede proiectul.
Cum va arăta zona din jurul Sălii Palatului după reamenajare
Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Spaţiu Public Sala Palatului prevede că la nivel suprateran va fi amenajat un parc cu gazon, arbuşti şi vegetaţie înaltă.
În ceea ce priveşte circulaţia, proiectul propune atragerea traseelor pietonale prin "inima" spaţiului, unind posibilele trasee dinspre str. Ion Câmpineanu, str. Walter Mărăcineanu şi str. Poiana Narciselor cu cele de pe str. Luterană şi str. Ştirbei Vodă dinspre Sud şi Nord. Reabilitarea, reamenajarea şi restructurarea spaţiilor pietonale, verzi şi carosabile se realizează etapizat pe parcursul a două etape.
În prima etapă se propune realizarea parcărilor subterane (parcarea nordică va avea aproximativ 500 de locuri şi cea sudică - 450 de locuri) , iar cea de-a doua etapă presupune ridicarea la acelaşi nivel a părţii carosabile cu trotuarul şi tratarea unitară a pavimentului din faţa Sălii Palatului, precum şi amenajarea celor două spaţii laterale.
De asemenea, în parcarea subterană se propune realizarea unei platforme de evenimente, un spaţiu de întâlnire şi de odihnă.
Cum va arăta Piaţa de Flori după reamenajare
Proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic Zonal - PUZ - Rahova - Uranus - Piaţa de Flori propune accentuarea caracterului de "Piaţă de Flori" prin realizarea unui parcurs de tip pavilionar. Astfel, pe lângă funcţiunea de comerţ de flori, se propun funcţiuni de alimentaţie publică şi funcţiuni comerciale cu articole conexe (recipiente flori, ghivece, seminţe, bulbi, îngrăşăminte)
Înspre Calea Rahovei este propusă salubrizarea terenului şi eliminarea construcţiilor cu caracter improvizat. Sunt propuse pentru reabilitare corpul dinspre Bulevardul Coşbuc şi corpul de piaţă construit în aceeaşi perioadă, dinspre Calea Rahovei. Cele două ganguri ale clădirii pieţei, în prezent obturate, vor fi redate în folosinţă.
"Porticul Pieţei Coşbuc se continuă cu parcursuri agrementale cu copertine care apără de soare şi intemperii varietatea de flori, şi mese care te invită la prânz sau şi numai la un ceai. Construcţii propuse sunt de tip structură uşoară, realizate din lemn şi /sau metal cu închideri vitrate, având două scenarii de funcţionare cu închiderile rabatate sau etanşe. Din punct de vedere economic, pentru succesul proiectului se va propune reglementarea ca procente de utilizare funcţională: 50-60% comerţ flori, 30-40% alimentaţie publică, 10% altele", prevede proiectul.
Necesarul de locuri de parcare se va asigura în subteran, printr-o parcare cu un nivel şi o capacitate de aproximativ 130 de locuri de parcare, ce deservesc atât Piaţa George Coşbuc, cât şi zona Uranus - Rahova.
Copacii existenţi se păstrează pe cât posibil, iar alveolele lor se recondiţionează, în timp ce copacii afectaţi în urma construcţiei parcajului subteran vor fi replantaţi. În completarea vegetaţiei existente se vor prevedea amplasarea de jardiniere cu plante căţărătoare grupate în zona pergolei, cât şi arbori şi arbuşti.
Ca urmare a propunerii pentru Diametrala Nord-Sud Buzeşti-Berzei-Vasile Pârvan - BP Haşdeu - Uranus - Cale Rahovei, circulaţia carosabilă pe artera Calea Rahovei - str. Uranus se va desfăşura pe două sensuri cu câte două benzi fiecare, eliminându-se zona de parcare de-a lungul străzilor.
Continuarea tronsonului din Calea Rahovei face parte din traseul piroritar pietonal şi de biciclişti şi va fi la nivel cu pietonalul. Pe acest carosabil la nivel cu pietonalul, care va avea două sensuri cu câte o bandă pe sens, vor fi restricţii de viteză. Acesta va fi deschis atât circulaţiei auto, cât şi bicicliştilor, iar ieşirea din parcajul subteran se va realiza înspre această arteră.
Bulevardul George Coşbuc îşi va păstra profilul stradal, două sensuri cu câte o bandă pe sens, iar între cele două benzi de circulaţie auto rămân liniile de tramvai pe două sensuri.
Citește pe alephnews.ro: Fostul general al Ucrainei a declarat că „al treilea război mondial a început oficial”
Citește pe www.zf.ro: Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Putin susține că Rusia a lansat o rachetă balistică asupra Ucrainei ca răspuns la loviturile asupra teritoriului rus cu rachete americane și britanice
Germania, prinsă în mijlocul unui război care riscă să arunce toată Europa în haos: Cancelarul german Olaf Scholz este presat să trimită rachete cu rază lungă de acţiune în Ucraina
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
PROSPORT.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:45
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
-
ieri, 22:36