- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (17.11.2013, 16:10)
- Aurelia Alexa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Prorector UMF: Foarte mulţi rezidenţi aleg să plece în străinătate chiar din timpul rezidenţiatului
Prorectorul UMF Bucureşti, Ruxandra Ionescu, a declarat duminică, după începerea concursului de rezidenţiat, că foarte mulţi dintre viitorii medici aleg să plece în străinătate, unii chiar din timpul rezidenţiatului, pentru salariile mult mai mari.
Urmărește
705 afișări
Prorector UMF: Foarte mulţi rezidenţi aleg să plece în străinătate chiar din timpul rezidenţiatului (Imagine: Shutterstock)
Ruxandra Ionescu a spus că statul român alocă în medie 30.000 de euro pentru studiile de licenţă şi de rezidenţiat ale fiecărui tânăr de la medicină.
Prorectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" a precizat că salariile foarte mici sunt principalul motiv pentru care viitorii medici aleg să profeseze în altă parte, un rezident putând primi în alte state până la 2.000 de euro lunar, în timp ce în România veniturile acestuia sunt de aproximativ 1.000 de lei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Trăiești în Democrație, ai putere absolută. Se numește VOT!
-
Encode susţine acţiunea lui Elon Musk împotriva transformării OpenAI într-o entitate profitabilă
-
Ion Cristoiu: Anticomunismul – între născociri şi realitate
-
Gruparea Houthi anunţă că va continua să atace Israelul în ciuda loviturilor asupra Yemenului
Concursul de rezidenţiat susţinut la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila" a început la ora 10.10, când s-a încheiat distribuirea caietelor cu subiecte, a mai spus Ruxandra Ionescu.
Prorectorul UMF Bucureşti a arătat că aceste caiete cu subiecte au fost făcute de către o comisie secretizată, ai cărei membri nu au avut acces nici măcar la telefonul mobil. Acestea au fost transportate către facultăţile de medicină de către poliţie şi jandarmerie.
Concursul de rezidenţiat la UMF Bucureşti s-a încheiat în jurul orei 14.00, candidaţii trebuind să răspundă la 200 de întrebări în patru ore.
Prorectorul UMF Bucureşti a precizat că în acest an cea mai mare concurenţă este la stomatologie, unde sunt cinci concurenţi pe un loc, în timp ce la medicină sunt doi candidaţi pe loc.
Concursul de rezidenţiat a fost organizat duminică, în centrele universitare Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Timişoara şi Craiova, pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza tematicilor anunţate.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, la concursul de rezidenţiat s-au înscris 5.102 absolvenţi, care concurează pe 3.879 de locuri şi posturi. Dintre cei peste 5.100 de candidaţi, 3.857 au optat pentru locurile şi posturile scoase la concurs la medicină, 964 s-au înscris pentru locurile şi posturile de la medicină dentară, iar 281 susţin concursul pentru farmacie.
În Bucureşti, 1.942 de candidaţi s-au înscris, pe aproape 800 de locuri, la concursul de rezidenţiat organizat în centrul universitar din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) "Carol Davila".
Centrul universitar din Bucureşti are alocate 690 de locuri la medicină, 93 la medicină dentară şi 15 la farmacie. Dintre cei peste 1.900 de candidaţi, 1.454 s-au înscris pentru medicinǎ, 377 la medicină dentarǎ, iar 111 la farmacie.
Citeşte şi:
Rezidenţiat: Peste 1.900 de candidaţi la UMF "Carol Davila" din Bucureşti şi aproape 500 la UMF din Târgu Mureş
Cele mai multe locuri la centrul universitar Bucureşti sunt pentru medicina de familie (41), la chirurgie generală sunt 29 de locuri, iar la reabilitare medicalǎ, 28 de locuri. La medicină dentarǎ, cele mai multe locuri sunt la endodonţie, parodontologie şi protetică dentară, fiecare cu câte 20 de locuri. La farmacie, cele mai multe locuri sunt la specializarea laborator farmaceutic - 10 locuri.
Concursul se va desfǎşura în Capitală pentru posturile publicate în Bucureşti şi judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Teleorman şi Tulcea, precum şi pentru locurile publicate în centrele universitare Bucureşti şi Constanţa.
Punctajul minim de promovare reprezintă 60 la sută din punctajul maxim realizat la cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu. Acesta se calculează la nivelul fiecărui centru universitar în care se organizează concursul.
Ocuparea locurilor şi posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, pe fiecare centru universitar, în limita locurilor şi a posturilor publicate pentru fiecare domeniu în centrul universitar respectiv, alcătuindu-se o singură clasificare pentru fiecare domeniu.
Corectarea lucrărilor se va face în prezenţa candidaţilor. Eventualele contestaţii privind răspunsurile corecte vor putea fi depuse de candidaţi în termen de 24 de ore din momentul transmiterii grilelor în sălile de concurs.
Candidaţii care vor câştiga un loc în urma concursului nu vor avea post asigurat la sfârşitul rezidenţiatului.
Citește pe alephnews.ro: Le Figaro scrie despre „sfârșitul jalnic al domniei lui Klaus Iohannis”.Ce s-a întâmplat cu demersurile de suspendare din funcție a Președintelui
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
De la anul „ultra-bogaţilor”, la cel în care trebuie să ne confruntăm cu consecinţele deceniilor de acumulări de datorii. Ce s-ar putea întâmpla în 2025?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
PROSPORT.RO
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 23:00
Gruparea Houthi anunţă că va continua să atace Israelul în ciuda loviturilor asupra Yemenului
-
ieri, 22:47
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Ucraina ar putea fi nevoită să se retragă din regiunea Kursk până în primăvară, avertizează oficialii americani / Rusia creşte producţia de drone Shahed la fabrica din Tatarstan / ISW: Putin respinge planul de pace elaborat de echipa lui Trump / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale