Video MEDIAFAX HEADLINES

Peste 3.500 de reprezentanţi din industria lemnului protestează marţi, în Piaţa Victoriei, ei susţinând că Romsilva a crescut cu 300 la sută preţul minim de pornire la licitaţiile de vânzare a masei lemnoase.

Urmărește
4668 afișări

Câteva mii de pădurari, prorietari de păduri şi prelucrători ai masei lemnoase au venit, marţi, din toate colţurile ţării pentru a picheta sediul Guvernului. Protestul organizat de Asociaţia Forestierilor din România, a adunat 3.500 de persoane în Piaţa Victoriei.

Principala nemulţumire a forestierilor este preţul mare al masei lemnoase. "Vrem ca preţurile să revină la o normalitate, la cele care erau la finalul anului trecut, acum din cauza deciziei Romsilva de a creşte cu 300 la sută preţul minim de pornire la licitaţii, practic activitatea noastră este blocată" a declarat pentru MEDIAFAX, Ciprian Muscă, preşedintele Asociaţiei Forestierilor din Bucovina.

Acesta susţină că probeleme sunt şi cu contractel- cadru dintre agenţii care prelucrează masa lemnoasă şi Romsilva. "Vrem un contract de vânzare care să reprezinte un parteneriat, nu să fie unul doar cu obligaţii şi sancţiuni pentru cumpărătorii de masă lemnoasă" a mai spus Muscă.

Protestatarii au bannere pe care scrie "Dorim o cotă de masă lemnoasă pentru sprijinirea firmelor mici şi mijlocii" , "Mergem spre falimentare", "Vrem licitaţie deschisă cu strigare".

Muscă a precizat că forestierii vor " scoaterea agentului Romsilva din pădure".

Reprezentanţii industriei lemnului prezenţi la protest mai solicită: adoptarea în regim de urgenţă a unor decizii care să permită accesul real la resursa de masă lemnoasă, modificarea contractului de vânzare-cumpărare impus unilateral de RNP şi eliminarea clauzelor abuzive ce contravin legislaţiei în vigoare, reprogramarea licitaţiilor principale la direcţiile silvice unde s-a adjudecat mai puţin de 50% din volumul oferit la licitaţie, cu preţuri de pornire /de referinţă la nivelul preţurilor de pornire la licitaţie practicate în 2015.

De asemenea, protestatarii mai vor adoptarea de măsuri prin care să fie transparentizată valorificarea şi vânzarea masei lemnoase de către RNP-Romsilva, interzicerea reţinerii şi exploatării fără licitaţie de către RNP-Romsilva a masei lemnoase proprietate publică a statului, organizarea licitaţiilor publice cu strigare pentru valorificarea masei lemnoase, eliminarea licitării în plic, controale tematice ale Gărzilor Forestiere şi în pădurile administrate de Romsilva şi depolitizarea Romsilva.

Ministerul Mediului a transmis săptămâna trecută, printr-un comunicat, că analiza pe care a efectuat-o, cât şi motivele invocate de operatorii economici privind eşecul licitaţiilor desfăşurate, arată că preţurile practicate de Romsilva sunt ridicate.

Reprezentanţii ministerului mai spun că au solicitat un nou punct de vedere al Consiliului Concurenţei cu privire la modul de stabilire al preţurilor de referinţă. Consiliul a fost de părere că preţurile de referinţă trebuie stabilite în funcţie de condiţiile de piaţă şi a arătat că Romsilva nu este obligată să stabilească preţurile luând în considerare preţurile medii ponderate de la nivelul anului 2015, aşa cum se susţine în fundamentarea deciziei directorului Romsilva privind stabilirea preţurilor de referinţă pe specii.

Totodată, Consiliul Concurenţei recomandă să se utilizeze ca preţ de referinţă, preţul minim de adjudecare la ultimele licitaţii pe aceleaşi specii, grade de accesibilitate, sortimente şi tehnologie de exploatare.

Contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Romsilva au precizat că preţurile de pornire, ca şi cele de adjudecare de la licitaţiile organizate la sfârşitul anului trecut nu au crescut faţă de cele din 2015.

Într-un comunicat dat la sfârşitul anului trecut, după ce reprezentanţii industriei şi-au arătat nemulţumirea, Romsilva precizează că "nivelul de piaţă al preţurilor de referinţă nu este un nivel apreciat sau un nivel determinat în mod aleator de către RNP - Romsilva, ci este rezultatul unui calcul matematic, foarte precis, care a luat în considerare preţurile pe care piaţa le-a format (preţurile de adjudecare) pentru masa lemnoasă care a făcut obiectul anului de producţie 2015".

"Cerem revenirea la normalitate a preţurilor la lemn, respectiv la preţurile existente dinainte de 2016, precum şi contracte de vânzare-cumpărare care să reprezinte un parteneriat şi nu să conţină doar clauze abuzive şi obligaţii pentru cumpărătorii de masă lemnoasă", a declarat pentru MEDIAFAX Ciprian Muscă, liderul Asociaţiei Forestierilor din Suceava, prezent la protestul din Piaţa Victoriei.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici