- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (02.11.2017, 11:30)
- Oana Despa
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PROTEST al medicilor de familie: Facem mai mult munca unui funcţionar decât pe cea a doctorului/ GREVĂ generală în 15 noiembrie | FOTO
Medicii de familie din mai multe judeţe protestează, joi, fiind nemulţumiţi de "subfinanţarea cronică a asistenţei medicale primare din România şi de imposibilitatea de practică optimă a medicinei de familie".
Urmărește
2424 afișări
PROTEST al medicilor de familie: Facem mai mult munca unui funcţionar decât pe cea a doctorului/ GREVĂ generală în 15 noiembrie | FOTO
VEZI MAI JOS GALERIA FOTO
Potrivit Prefecturii Argeş, aproximativ 50 de medici de familie pichetează, joi, sediul instituţiei, acţiunea care a început la ora 11 fiind autorizată pentru două ore. Medicii urmează să aibă discuţii cu prefectul de Argeş, Emilia Dragnea.
Purtătorul de cuvânt al Colegului Medicilor Argeş, Viorel Pătraşcu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că medicii de familie protestează pentru că sunt nemulţumiţi de cum funcţionează sistemul medical, la ora actuală.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Președinți. Descoperim că a fost cu ghinion
-
Adrian Sârbu: Tu sau eu n-am vrut să fim Preşedinţi. Descoperim că a fost cu ghinion
-
PNL o susţine pe Elena Lasconi în turul doi al alegerilor prezidenţiale
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
„E un protest al medicilor de familie legat de multe aspecte, de felul în care funcţionează sistemul sanitar din România. E doar o atenţionare. Sunt nişte revendicări justificate ale corpului medical din ţară. Este birocratizare excesivă, nu s-a mai ajustat plata punctului de servicii, de consultaţii şi multe altele”, a declarat Pătraşcu.
Doar cinci medici protestează la Bistriţa
La Bistriţa-Năsăud, cinci medici de familie din cei peste 140 au pichetat joi sediul Instituţiei Prefectului, după ce iniţial autorităţile nu le-au avizat protestul. Totuşi, după depunerea actelor prividn acordul de organizare, cererea a fost aprobată, însă prea târziu pentru a se putea organiza şi pentru a veni într-un număr mai mare la protest.
Cei cinci medici de familie care au protestat au fost primiţi de prefectul judeţul Bistriţa-Năsăud, Ovidiu Frenţ pentru a discuta despre revendicările pe care le au.
Aproximativ 30 de medicii de familie din Iaşi au protestat la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate
Medicii de familie din Iaşi au cerut, la protestul organizat joi, creşterea finanţării medicinei de familie, susţinând că "suntem mai mult funcţionari decât medici", dar şi că că timpul alocat consultării pacienţilor a scăzut de când a fost introdus Sistemul Informatic Unic Integrat.
Galerie foto
„Este o modalitate prin care noi încercăm să explicăm şi să atragem atenţia politicului că suntem o categorie de medici care asigurăm 70% din serviciile medicale şi în acest moment suntem trataţi cu o neglijenţă şi cu un dispreţ maxim. Nu avem un contract care să fie discutat şi acceptat bilateral, avem doar negocieri formale, avem o finanţare care acum zece, cincisprezece ani reprezenta 9%, iar acum este sub 5%”, a declarat Anca Deleanu, preşedintele Societăţii de Medici de Familie Iaşi.
Un alt medic de familie a declarat corespondentui MEDIAFAX, că este nemulţumit din cauza birocraţiei.
„Mă nemulţumeşte birocraţia care există şi care cu trecerea anilor este tot mai mare pentru noi. Pur şi simplu timpul alocat efectiv pacientului a scăzut foarte mult. În momentul în care omul intră în cabinet noi trebuie să începem prin a verifica dacă funcţionează sistemul informatic, dacă funcţionează cardul sau a fost blocat, dacă persoana deţine cupoane de pensie, ce nivel de pensie are şi la ce nivel de reducere de preţ o putem încadra cu reţeta, lucruri care nu cred că sunt normale să le facem noi”, a declarat Iuliana Popa, medic de familie în Iaşi.
Cluj: Peste 50 de medici de familie au pichetat Prefectura şi CJAS
Peste 50 de medici de familie au protestat, joi, în faţa Prefecturii Cluj şi a CJAS Cluj cerând, printre altele, o salarizare corespunzătoare, pentru că au fost uitaţi din grila de salarizare bugetară, considerându-se privaţi de drepturile lor.
Vicepreşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că revendicările au fost depuse la Prefectura Cluj în cadrul unei întâlniri cu prefectul Aurel Cherecheş.
„Peste 50 de medici de familie au protestat în faţa Prefecturii Cluj şi CJAS şi am depus la Prefectură un memoriu cu revendicări în cadrul unei întâlniri cu prefectul Clujului. Cerem asigurarea condiţiilor decente pentru asigurarea asistenţei medicale primare, fără protocoale absurde, cofinanţare corespunzătoare, mai ales în mediul rural, respectarea pacienţilor şi medicilor. Şi o salarizare corespunzătoare, pentru că am fost uitaţi din grila de salarizare bugetară, considerându-se că am fi privaţi”, a spus Costiung.
Protestul s-a desfăşurat între orele 11.00 – 12.00
Zeci medicii de familie din Dolj şi Olt au protestat
Şi medicii de familie din Dolj şi Olt au protestat, joi, în faţa sediilor prefecturilor şi caselor de asigurări de sănătate din cele două judeţe, solicitând creşterea finanţării medicinii de familie şi recunoaşterea importanţei lor.
Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină Generală (SNMG) Filiala Dolj, medicul Adriana Dogaru, a declarat că aproximativ 35 de medici au protestat în faţa prefecturii, ei depunând un memoriu şi la sediul Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj.
Protestatarii spun că vor să tragă un semnal de alarmă cu privire la faptul că nu se mai poate asigura asistenţa medicală primară, în lipsa unor schimbări fundamentale care să asigure calitatea adecvată a actului medical.
„Ca solicitări, este vorba despre asigurarea condiţiilor necesare pentru desfăşurarea activităţilor medicului de familie în scopul îmbunătăţirii asistenţei medicale a populaţiei României, cerem creşterea finanţării medicului de familie pentru echilibrarea finanţării în sistemul public de sănătate şi recunoaşterea importanţei medicului de familie şi respectarea drepturilor constituţionale ale medicilor şi pacienţilor”, a afirmat reprezentantul SNMG.
Aproximativ 40 de medici de familie au protestat şi în judeţul Olt, aceştia pichetând sediile prefecturii şi al CAS.
Galerie foto
Medicii de familie cer să li se dea 10% din bugetul Casei de Asigurări de Sănătate pentru a putea funcţiona şi pentru a ţine pasul cu majorările din sănătate
Potrivit unui comunicat de presă, emis de Coaliţia „Solidari pentru Sănătate”, sunt pichetate simultan, de la ora 11, sediile ale Prefecturilor şi Caselor de Asigurări de Sănătate.
Coaliţia anunţă că în 15 noiembrie va organiza un miting în Bucureşti, la care vor fi prezenţi atât medici, cât şi pacienţi.
Medicii de familie intră în grevă generală în 15 noiembrie
Medicii de familie din toată ţara vor intra, în 15 noiembrie, în grevă generală, protestul urmând să aibă loc în Piaţa Victoriei, din Capitală, a declarat, joi, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicină de Familie, Rodica Tănăsescu.
„Protestul va avea loc pentru a atrage atenţia asupra problemelor pe care noi le avem. Relaţia noastră cu pacienţii a dispărut pentru că, de exemplu, există probleme cu eliberarea unor reţete. De aceea, legislaţia trebuie schimbată”, a spus sursa citată.
Medicii de familie din mai multe judeţe protestează, joi, fiind nemulţumiţi de „subfinanţarea cronică a asistenţei medicale primare din România şi de imposibilitatea de practică optimă a medicinei de familie”.
Protestele sunt organizate de Societatea Naţională de Medicina Familiei, participanţii avertizând că „întregul sistem va intra în colaps şi va lăsa milioane de pacienţi fără îngrijirea medicală la care au dreptul în calitate de plătitori de taxe şi impozite”, potrivit unui comunicat de presă.
Protestele au loc, simultan, în Bucureşti, Brăila, Piteşti, Târgu-Mureş, Cluj-Napoca, Iaşi, Hunedoara, Craiova, Droberta Turnu-Severin, Ploieşti, Râmnicu-Vâlcea şi Miercurea Ciuc.
Participanţii vor depune un memoriu prin care detaliază revendicările legate de îmbunătăţirea calităţii actului medical în asistenţa medicală primară.
Citeşte şi: Fostul edil din Piteşti, Tudor Pendiuc, trimis în judecată pentru corupţie, este noul consilier al primarului din Râmnicu Vâlcea / Mircia Gutău: "Este un om foarte valoros"
Citeşte şi: Patru persoane rănite în urma impactului dintre trei maşini pe DN 65, în Argeş/ Traficul este blocat în zona Cerbul Deal
Citeşte şi: PROTEST al medicilor de familie: Facem mai mult munca unui funcţionar decât pe cea a doctorului/ GREVĂ generală în 15 noiembrie
Citeşte şi: Timiş: 16 cetăţeni din Irak şi Afganistan şi călăuza lor sârbă, opriţi de poliţiştii de frontieră
Citeşte şi: Tudorel Toader: Am început procesul de evaluare a celor patru coduri. Analizăm propunerile primite
Citeşte şi: CNSLR Frăţia anunţă grevă generală din cauza scăderii salariilor şi imposibilităţii de negociere / Ce domenii vor fi afectate
Citește pe alephnews.ro: PNL o susține oficial pe Elena Lasconi în turul II, anunță Ilie Bolojan
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este tânărul din România care a preluat conducerea imperiului de sute de milioane de euro construit de tatăl său
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin Georgescu: Regele TikTok-ului dă sute de mii de € la maneliști și nu vrea să i se dezvăluie chipul. Imagini în premieră absolută!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe