- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (15.12.2015, 15:00)
- Ştefan Pană
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video INCIDENTE în faţa Parlamentului: Sute de ciobani au forţat intrarea în curtea clădirii. Mii de crescători de oi din toată ţara au reclamat modificările aduse Legii vânătorii. Oierii ameninţă că se vor întoarce la Parlament dacă legea nu va fi modificată - FOTO, VIDEO
Peste 3.000 de crescători de oi au protestat, marţi, la Palatul Parlamentului, unde la un moment dat o parte din aceştia au forţat poarta şi au reuşit să intre în curte, o delegaţie a acestora fiind invitată să meargă la discuţii la Comisia de agricultură.
Urmărește
17217 afișări
UPDATE 16:45 Protestele oierilor s-au încheiat, aceştia ameninţând că se vor întoarce dacă nu se modifică legea
Cei peste 3.000 de crescători de oi care au protestat, marţi, la Palatul Parlamentului au încheiat manifestaţia după aproximativ opt ore, spunând că dacă Legea vânătorii nu va fi modificată, aşa cum li s-a promis, ciobanii vor veni cu oile să protesteze din nou, iar ”lucrurile vor fi foarte rele”.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi că Iohannis și noua Democrativă n-au de gând să plece. Au câștigat alegerile chiar dacă le-au pierdut. Până când o să-i scoți din post. Fiecare Crăciun cu Ignatul lui!
-
Mausoleul familiei Assad, luat cu asalt, jefuit şi incendiat de rebeli
-
Burduja: Republica Moldova, în stare de urgenţă în sectorul energetic. Vom fi alături de Chişinău
-
Dughin ameninţă Europa de Est: „Trebuie să fie neutră sau să devină a Rusiei”
Protestul crescătorilor de oi s-a încheiat la ora 17.00, când reprezentanţii crescătorilor de oi care au fost la negocieri la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaţilor le-au transmis manifestanţilor să plece acasă după ce au obţinut promisiunea că va fi modificată legea astfel încât să poată merge cu oile la păscut pe terenurile lor şi să aibă câţi câini vor.
Crescătorii de oi s-au declarat ”învingători” după discuţiile din Comisia de Agricultură, considerând că acestea au fost un succes deoarece cele două puncte pe care le revendicat le-au fost aprobate la nivel declarativ. Pentru celelalte revendicări se va constitui un grup de lucru ce va stabili care sunt modificările pe care le doresc la Legea vânătorii.
"Să ştiţi că legea se va schimba. Ne-a promis primul-ministru, cu care am vorbit telefonic, am înţeles că este plecat la Bruxelles. Se aprobă ordonanţă de lege începând de luni, ne-a promis şi doamna ministru de la Mediu, ne-a promis că se vor schimba foarte multe legi, foarte multe legi care s-au dat aşa cum s-au dat, pe bandă rulantă. Va fi o ordonanţă de urgenţă care se va da în cel mai scurt timp, luni. (...) Dacă nu se vor ţine de promisiuni, atunci să ştiţi că lucrurile vor fi foarte rele pentru că vom veni foarte mulţi. Acum nu am fost nici măcar jumătate. Va fi foarte rău, atunci nu vom mai ţine cont de nimic, vom veni şi cu animale. Azi am protestat paşnic, ne-am asumat răspunderea. (...) Au recunoscut şi ei că legea a fost o greşeală, dar nu putem acuza noul guvern deoarece legea a fost făcută de vechiul guvern. Au spus că o lege nu se poate anula aşa uşor, dar o Ordonanţă de Urgenţă se poate da, dar sigur noi vom consulta un jurist. Vom alcătui un comitet din 4-5 persoane cu care să întocmim un document care să cuprindă toate solicitările de modificare a legii pe care le dorim. Mergem cu oile pe terenurile noastre la păşunat cu câţi câini vrem, cu condiţia ca la turmele de oi să nu avem câini de vânătoare", a declarat Dan Petrescu din Curtea Argeş, spunând că este reprezentant al persoanelor fizice, şi nu al asociaţiilor, şi că are o turmă cu 2.000 de oi.
UPDATE 16:20 - Legea Vânătorii ar putea fi modificată prin OUG, după protestele crescătorilor de oi
Legea Vânătorii ar putea fi modificată printr-o ordonanţă de urgenţă, după protestele crescătorilor de oi, a declarat Nini Săpunaru, preşedintele Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor.
Modificările vor fi dezbătute de un grup de lucru care va fi constituit în acest scop, a afirmat Săpunaru.
După ce numărul protestatarilor a ajuns la aproximativ 2.500, o parte a manifestanţilor au forţat porţile Palatului Parlamentului şi au reuşit să intre în curte.
De asemenea, protestatarii au avut ciocniri cu jandarmii, care au încercat să îi oprească să pătrundă în curtea Parlamentului. În busculada creată în încercarea manifestanţilor de a intra în curtea Parlamentului, un jandarm a folosit un spray lacrimogen.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei, Georgian Eneche, jandarmul a folosit sprayul pentru a se apăra, fiindu-i rupt un deget în busculada creată. În urma incidentului, jandarmul a fost dus la spital.
În timpul protestului, traficul rutier a fost restricţionat în perimetrul bulevardul Libertăţii - Piaţa Naţiunile Unite - Parc Izvor - bulevardul Tudor Vladimirescu - Calea 13 Septembrie, potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Reprezentanţi ai protestatarilor au fost invitaţi la Comisia pentru agricultură a Camerei Deputaţilor pentru a discuta despre nemulţumirile acestora, respectiv noile modificări ale Legii vânătorii, după care să propună o serie de modificări către Ministerul Mediului.
Potrivit preşedintelui Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaţilor, liberalul Nini Săpunaru, discuţiile vor fi doar cu rol de informare şi nu se va lua nicio decizie. Comisia pentru agricultură i-a invitat şi luni la discuţii pe reprezentanţii asociaţiilor de crescători, însă aceştia au refuzat să participe.
În jur de 100 de ciobani s-au strâns în Parcul Izvor, în faţa Palatului Parlamentului, începând cu ora 9.00, după care numărul acestora a crescut considerabil. Ei au venit îmbrăcaţi în cojoace tradiţionale şi au adus cu ei clopote, talăngi şi bastioane de oierit.
Potrivit protestatarilor, ei se împotrivesc noilor reglementări intrate în vigoare în Legea vânătorii şi a fondului cinegetic, care interzice înfiinţarea, întreţinerea sau recoltarea culturilor agricole, fără asigurarea protecţiei faunei de interes cinegetic.
Aceştia cer abrogarea noilor norme.
Protestul a fost organizat de mai multe asociaţii de crescători de animale din România, în special de către Agrostar şi Asociaţia crescătorilor şi exportatorilor de bovine, ovine, porcine din România. Potrivit organizatorilor, la manifestaţie ar fi urmat să participe 3.000 de persoane.
Potrivit Legii vânătorii şi fondului cinegetic, adoptată în 2006, ciobanii de la şes pot deţine un singur câine de pază la stână, cei de la deal pot avea doi câini, iar cei de la munte trei câini. La articolul 23 legea prevede: "(1) În scopul gestionării durabile a faunei cinegetice, se interzic: (...) k) permiterea însoţirii turmelor şi cirezilor de către câini însoţitori al căror număr este mai mare de 3 în zona de munte, de 2 în zona de deal şi de 1 la câmpie; în acest număr se includ şi câinii care asigură paza stânei (...)".
Legea a fost modificată în vara acestui an, dar nu şi articolul referitor la câinii care care însoţesc turmele sau cirezile. Legea vine acum şi cu amenzi de până la 1.500 de lei, pentru încălcarea prevederilor referitoare la numărul de câini pe care îi pot deţine crescătorii de oi.
Citește pe alephnews.ro: Guvernul adoptă un proiect de lege care va permite Armatei să doboare dronele rusești care pătrund în spațiul aerian al României. CSAT trebuie să hotărască cine dă ordinul pentru doborârea dronelor
Citește pe www.zf.ro: De ce trebuie să vindem motorina la preţuri internaţionale şi nu la 1 leu pe litru?
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 22:35
-
astăzi, 22:15
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1023. Trump critică utilizarea de către Ucraina a rachetelor americane în interiorul Rusiei, dar semnalează sprijin pentru Kiev / Pentagonul: Rusia ar putea lansa racheta Oreshnik asupra Ucrainei în următoarele zile / Zelenski: Invitaţia NATO ar trebui să cuprindă întreg teritoriul Ucrainei