Protest în Târgu Mureş faţă de declaraţiile lui Dorin Florea. S-a cerut demisia primarului: „Ruşine să vă fie!”

Peste 100 de persoane, majoritatea de etnie romă, au protestat, vineri, în faţa Primăriei Târgu Mureş faţă de declaraţiile primarului Dorin Florea privind anchetele sociale obligatorii, cerând demisia acestuia din funcţie.

Urmărește
1945 afișări
Imaginea articolului Protest în Târgu Mureş faţă de declaraţiile lui Dorin Florea. S-a cerut demisia primarului: „Ruşine să vă fie!”

Târgu Mureş: Protest faţă de declaraţiile lui Dorin Florea, s-a cerut demisia primarului

Participanţii la protestul organizat de Platforma civică Aresel (Ajunge) s-au adunat, vineri, în faţa Primăriei Târgu Mureş şi au scandat „Demisia”, „Ruşine să vă fie!”, „Aresel, puterea romilor”.

„Aresel! (ajunge – în limba romani- n.r.) nazismului electoral, rasismului şi discriminării manifestate de primarul Dorin Florea. Nu este permis ca un primar să spună astfel de lucruri despre cei pe care îi reprezintă. Credem că este de datoria noastră, ca societate, să fim solidari în amendarea unor astfel de derapaje periculoase ale aleşilor. Îngrijorarea noastră este cu atât mai justificată cu cât un astfel de discurs incită la ură de clasă şi de rasă, în condiţiile în care Constituţia şi legile României protejează drepturile omului şi, implicit, drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor naţionale. Cerem demisia primarului Dorin Florea”, a declarat unul dintre participanţi.

Potrivit acestuia, edilul oraşului propune politici publice de control a vieţii private şi de purificare socială, „inspirate de doctrina şi politicile naziste”.

Manifestarea a fost autorizată de Primăria Târgu Mureş.

Primarul din Târgu Mureş, Dorin Florea, este aşteptat pe 21 ianuarie la sediul CNCD pentru a fi audiat, a precizat, pentru MEDIAFAX, preşedintele CNCD, Csaba Asztalos. Edilul riscă o amendă cuprinsă între 2.000 şi 100.000 de lei.

Dorin Florea a scris luni pe Facebook că populaţia trebuie conştientizată că responsabilitatea creşterii şi formării unui copil este uriaşă. El propune astfel introducerea unor anchete sociale obligatorii pentru cuplurile care vor să aibă copii.

Ulterior, Dorin Florea a venit cu explicaţii. El a afirmat pentru MEDIAFAX că propunerea vizând anchetele sociale în cazul femeilor din categorii defavorizate care nasc nu înseamnă rasism, ci responsabilitate, avertizând că România se confruntă cu o „bombă socială” care „va exploda”. Edilul a mai precizat că nu îl sperie CNCD.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici