Protestatarii din Pungeşti spun că au renunţat la greva foamei din cauza abuzurilor jandarmilor

Cele 13 persoane din Pungeşti, aflate în greva foamei din 24 decembrie 2013 în semn de protest faţă de activitatea desfăşurată în zonă de compania Chevron, au renunţat, sâmbătă, la această formă extremă motivând "abuzurile jandarmilor", care i-ar fi alungat şi din noua „tabără de rezistenţă”.

Urmărește
946 afișări
Imaginea articolului Protestatarii din Pungeşti spun că au renunţat la greva foamei din cauza abuzurilor jandarmilor

Protestatarii din Pungeşti spun că au renunţat la greva foamei din cauza abuzurilor jandarmilor (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Unsprezece zile a durat greva foamei declanşată în ajunul Crăciunului de o parte dintre protestatarii de la Siliştea-Pungeşti, în semn de nemulţumire faţă de activităţile desfăşurate în zonă de compania Chevron şi a măsurilor de restricţie a circulaţiei impuse de către poliţie în zonă, considerată una de "siguranţă publică".

Cele 13 persoane care s-au aflat în greva foamei spun că au renunţat la această formă de protest din cauza "abuzurilor jandarmilor", care "i-au alungat" şi din noua "tabără de rezistenţă" ridicată pe islazul comunal din Siliştea.

"Jandarmii au intrat abuziv în tabără, deşi aceasta se afla pe domeniul public, şi au început să ne legitimeze, punându-se chiar şi în dispozitiv. Practic, ne-au alungat de acolo şi, în aceste condiţii, am decis să renunţăm la greva foamei pentru că acasă le-ar fi fost greu oamenilor să menţină această formă de protest. Aici, în tabăra de rezistenţă, ne monitorizam unul pe celălalt şi, în caz de nevoie, am fi apelat la Ambulanţă", a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul MEDIAFAX Constantin Pâslaru, unul dintre protestatarii de la Pungeşti.

Evacuarea noii tabere de la Siliştea s-a făcut în baza unei plângeri făcute la Poliţie de către reprezentanţii Asociaţiei Crescătorilor de Animale din zonă, care, iniţial, le dăduseră acordul verbal protestatarilor pentru a-şi ridica tabăra.

Un număr de 19 persoane - cinci activişti de mediu şi 14 localnici din comuna Pungeşti - au intrat, pe 24 decembrie 2013, în greva foamei, pe termen nelimitat, şase dintre ei renunţând la câteva zile la această formă de protest.

Ei spuneau la declanşarea grevei că vor protesta astfel până când compania Chevron va opri activităţile de explorare a gazelor de şist în zonă, dar şi până când va fi ridicată interdicţia de circulaţie pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, în localităţile Siliştea şi Pungeşti.

"Am decis să intrăm în greva foamei în semn de nemulţumire faţă de activităţile desfăşurate în zonă de Chevron. Suntem hotărâţi să nu renunţăm până când compania petrolieră nu va renunţa la activitatea de explorare din zonă. De asemenea, protestăm şi faţă de măsura luată de Poliţie, de restricţionare a traficului pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, în localităţile Siliştea şi Pungeşti", afirma Alexandru Lupe, unul dintre cei cinci activişti de mediu care au intrat în greva foamei.

Aproape 400 de persoane au protestat, pe 7 decembrie anul trecut, pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, faţă de intenţia Chevron de a amplasa în zonă prima sondă de explorare a gazelor de şist din judeţul Vaslui.
În urma acestor incidente, Poliţia Vaslui a constituit o "zonă specială de siguranţă" în localităţile Siliştea şi Pungeşti, unde Chevron deţine un perimetru de 20.000 de metri pătraţi în vederea explorării gazelor de şist. Astfel, traficul pe drumul judeţean Vaslui-Gârceni, în localităţile Siliştea şi Pungeşti, a fost restricţionat.

În 12 decembrie, cererea de ridicare a interdicţiei de circulaţie în Siliştea şi Pungeşti formulată de un reprezentant al protestatarilor a fost respinsă de către magistraţii Judecătoriei Vaslui, care au considerat-o neîntemeiată. Ulterior, protestatarii au atacat cu apel la Tribunalul Vaslui hotărârea Judecătoriei Vaslui, cazul urmând să fie judecat de un complet format din trei judecători.

În 17 decembrie, Parchetul Judecătoriei Vaslui anunţa că s-a început urmărirea penală faţă de 37 de protestatari care au participat în 7 decembrie la manifestaţiile din zona Pungeşti, persoanele respective fiind acuzate că au distrus gardul împrejmuitor al platformei Chevron şi i-au agresat pe jandarmi.

Incidente între jandarmi şi localnicii din Pungeşti au avut loc şi în 2 decembrie, când Chevron a început lucrările pentru amplasarea primei sonde de explorare a gazelor de şist la Siliştea-Pungeşti. Mai mulţi protestatari au acuzat atunci că au fost agresaţi de jandarmi şi că ar fi fost loviţi inclusiv cu bastoanele de către forţele de ordine.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţi pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici