Proteste de amploare în mai multe localităţi din ţară

Mii de oameni protestează în faţa prefecturilor din Braşov, Deva, Satu Mare, Iaşi, Miercurea Ciuc, Ploieşti şi Piatra Neamţ, faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern, scandând lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului.

Urmărește
90 afișări
Imaginea articolului Proteste de amploare în mai multe localităţi din ţară

Proteste de amploare în mai multe localităţi din ţară (Imagine: Mihaela Cojocariu/Mediafax Foto)

Participanţii la mitingul de la Braşov au forţat intrarea în sediul Prefecturii

Peste 2.000 de sindicalişti din administraţia locală, dar şi de la companii privatizate au protestat joi în faţa Prefecturii Braşov, iar o parte dintre aceştia au forţat intrarea în sediul instituţiei şi s-au îmbrâncit cu forţele de ordine, busculada creându-se în momentul în care o delegaţie a liderilor de sindicat a fost chemată la discuţii de prefectul Ion Gonţea.

O delegaţie a liderilor sindicali a fost chemată la discuţii de către prefectul judeţului Braşov, Ion Gonţea, iar în momentul în care jandarmii au înlăturat gardurile de protecţie pentru a permite accesul acestora în Prefectură manifestanţii au forţat intrarea şi s-au îmbrâncit cu jandarmii.

În cele din urmă, forţele de ordine au reuşit să îi liniştească pe protestatari, iar o delegaţie a liderilor de sindicat a intrat la discuţii cu prefectul.

Protestatarii au fost supravegheaţi de peste 80 de poliţişti şi jandarmi.

O parte dintre participanţii la protest au aprins lumânări şi au ars fotografii cu Traian Băsescu.

Protestul s-a încheiat la ora 13.00, după ce o delegaţie a sindicaliştilor a discutat cu prefectul Ion Gonţea, pe parcursul întâlnirii aceştia cerând demisia Guvernului Boc.

Protestatarii de la Deva au dat foc unui banner şi unei fotografii cu Traian Băsescu

La Deva peste o mie de persoane - angajaţi din învăţământ, de la Ambulanţă, funcţionari publici, salariaţi din domeniul energiei, gardieni de la Penitenciarul Bârcea Mare şi angajaţi ai Poştei - care reprezintă confederaţiile sindicale CNSLR Frăţia, Cartel Alfa, BNS şi Meridian s-au adunat în faţa sediului Prefecturii Hunedoara.

Unii dintre protestatari au dat foc unui banner şi unei fotografii cu preşedintele Traian Băsescu. Protestatarii au adus cu ei în mulţime un banner rămas din campania electorală, pe care era fotografia şefului statului, inscripţionat "Băsescu, preşedinte" şi având sigla PDL, şi i-au dat foc.

Ei au incendiat şi o fotografie cu Traian Băsescu.

Unul dintre protestatari a spus: "Băsescu ar trebui să se oprească, până nu păţeşte ca şi Ceauşescu. Am să-i transmit un mesaj: cancerul ţării este el, nu cei despre a spus el".

La final, când nu mai puteau ţine capetele bannerului pentru că îi ardea la mâini, protestatarii l-au aruncat pe jos, l-au călcat în picioare şi au spus: "Aşa ar trebui să facem şi cu el".

De asemenea, câteva mame au adus plase cu scutece folosite pe care le-au pus lângă scena improvizată pe care îşi ţin discursurile liderii sindicali.

Oamenii au scandat "Hoţii", "Jos Guvernul" şi au avut trompete cu care au făcut zgomot.

Protestatarii au avut pancarte pe care scria "Gargară, politicianism", "Un profesor înfometat nu poate educa un popor", "Ne-aţi luat un drept câştigat, titularizarea".

De asemenea, ei au adus o staţie şi au difuzat imnul "Deşteaptă-te române".

Protestul s-a încheiat, după ce o delegaţie a sindicaliştilor a discutat cu prefectul Attila Dezsi, cerând demisia Guvernului Boc.

La Satu Mare, aproximativ o mie de persoane participă la un miting în faţa Prefecturii

Aproximativ o mie de reprezentanţi ai sindicatelor, salariaţi din diverse domenii, participă la un miting organizat în faţa Prefecturii Satu Mare, deşi în municipiu plouă torenţial.

Mai întâi, sindicaliştii adunaţi în piaţa "25 Octombrie" au cântat împreună cu interpretul de folk Tavi Bud melodia "Ăştia hoţi, ăia hoţi, mama lor la toţi", în timp ce alţii fluierau şi strigau "Jos Guvernul", "Jos Băsescu" şi "Hoţii".

Ei poartă pancarte cu mesaje precum "Unu' mic şi unu' chior şi-au bătut joc de popor", "Nu ne omorâţi", "Jos incompetenţii", "Jos Guvernul", "Jos Băsescu", "Stima noastră şi mândria, Boc, Băsescu, România".

Liderii sindicali au citit revendicările, aceleaşi de la nivel naţional.

Mitingul de protest de la Satu Mare este programat să se desfăşoare până la ora 14.00.

Aproximativ 1.500 de sindicalişti au pornit într-un marş zgomotos prin centrul Aradului

Aproximativ 1.500 de membri ai mai multor sindicate din Arad, cei mai mulţi fiind angajaţi din învăţământ, au pornit, joi, într-un marş zgomotos prin centrul Aradului, strigând lozinci antiguvernamentale şi împotriva şefului statului.

Participanţii la protest s-au adunat în faţa Casei Sindicatelor, după ce Primăria le-a refuzat întâlnirea în Piaţa Revoluţiei, şi au pornit într-un marş prin centrul oraşului, spre Primărie.

Ei mărşăluiesc pe partea carosabilă a Bulevardului Revoluţiei, blocând traficul şi fiind însoţiţi de maşini de Poliţie care le deschid drumul.

Protestatarii au fluiere şi tobe pe care le folosesc pentru a face zgomot, au bannere şi pancarte cu lonzinci antiguvernamentale, veste cu însemnele sindicatelor şi steaguri tricolore.

Aceştia strigă "Demisia", "După ce-am lucrat ca boii, suntem iarăşi fiii ploii", "Revoluţie!", "Jos Băsescu".

Coloana de manifestanţi se întinde pe câteva sute de metri şi urmează să străbată bulevardul central unde sunt sediile Primăriei, Prefecturii şi ale partidelor.

Acţiunea este supravegheată de poliţişti şi jandarmi şi este programată să se desfăşoare până în jurul orei 16.00.

Aproximativ o mie de persoane participă la un "miting al sărăciei", la Sibiu

Bulevardul principal care traversează municipiul Sibiu este blocat, joi după-amiază, în zona Prefecturii, din cauza mitingului sindicaliştilor, la care s-au adunat aproximativ 1.500 de persoane.

Manifestanţii au plecat din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Sibiu sub escorta Poliţiei şi a jandarmilor şi au ajuns în faţa Prefecturii.

Echipajele de poliţie au blocat porţiunea din Şoseaua Alba Iulia aflată în faţa Prefecturii, pentru ca manifestanţii să poată sta acolo.

Protestatarii poartă pancarte pe care scrie "Stop politicii criminale", "Jos Guvernul Ciomu", "Nu ne luaţi banii".

Liderii sindicali care au luat cuvântul au îndemnat la unitate şi la continuarea protestelor până la căderea Guvernului.

"Acesta este mitingul sărăciei, îndreptat împotriva măsurilor Guvernului Boc. Suntem aici bugatari şi angajaţi la privat, am chemat alături de noi pensionarii şi şomerii. Am recomandat ca cei care sunt mulţumiţi să stea acasă. Sunt măsuri fără precent care îngenunchează populaţia României", a afirmat Marius Singerzan, preşedintele Cartel Alfa Sibiu.

El a adăugat că Guvernul "nu a fost în stare să reducă cheltuielile, să-şi reducă salariile nesimţite" şi în consecinţă "lasă greul pe umerii populaţiei".

Mitingul este programat să dureze până la ora 16.00, iar manifestanţii vor merge într-un marş spre sediul Prefecturii Sibiu, aflat în apropiere.

Aproximativ 600 de persoane protestează în faţa Prefecturii din Iaşi

Aproximativ 600 de persoane participă joi, în faţa Prefecturii judeţului Iaşi, la un miting de protest organizat de Blocul Naţional Sindical, participanţii scandând "Hoţii, Hoţii", "Jos Guvernul" şi "Jos Băsescu".

La miting sunt prezenţi angajaţi de la Ambulanţă, Poştă, Filarmonică, Teatrul Naţional, Casa Asigurărilor de Sănătate, Biblioteca Gheorghe Asachi, dar şi de la societăţi private precum Fortus sau E.ON.

De asemenea, la acţiune participă pensionari şi asistenţi maternali, protestatarii fluierând şi scandând "Hoţii, Hoţii", "Jos Guvernul" şi "Jos Băsescu".

Protestatarii au pancarte cu mesaje precum "Jos sclavia", "Pomelnic pentru vii: Băsescu, Boc, Videanu, Udrea, Funeriu, Sandu. Să vă lumineze Dumnezeu să puteţi renunţa la os şi la putere", "PDL = caracatiţa mafiotă din România", "Sunteţi o ruşine pentru neamul românesc: Băsescu+Boc" şi "Deportarea clasei politice româneşti în Siberia".

Mitingul a început la ora 12.00 şi este programat să dureze două ore.

Aproximativ două mii de persoane au participat la un miting de protest în faţa Prefecturii Neamţ

Şi în faţa Prefecturii Neamţ, aproximativ două mii de persoane au participat la un miting de protest faţă de măsurile de austeritate anunţate de Guvern.

Participanţii la protest, cadre didactice, angajaţi din sistemul sanitar, poliţişti, pensionari, au venit în faţa Prefecturii Neamţ, în grupuri mari, din trei direcţii ale oraşului.

Ei au scandat lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu, a premierului Emil Boc şi împotriva Guvernului.

O delegaţie a pensionarilor s-a întâlnit cu prefectul Mihai Archip, căruia i s-au plâns de situaţia grea în care se află şi de greutăţile pe care urmează să le întâmpine după ce li se vor diminua pensiile.

Prefectul a spus că va transmite Guvernului problemele prezentate de aceştia, dar a încercat să-i convingă de necesitatea adoptării măsurilor de austeritate pentru care Guvernul vrea să-şi angajeze răspunderea.

Mitingul s-a încheiat în jurul orei 13.30, fără să fie înregistrate incidente.

Circa 2.000 de bugetari şi pensionari au protestat la Ploieşti, blocând traficul în centrul oraşului

Aproximativ 2.000 de salariaţi din sectorul bugetar şi pensionari au protestat în faţa Prefecturii Prahova, cerând demisia Guvernului, la un moment dat manifestaţii blocând parţial traficul rutier în centrul oraşului.

La mitingul organizat în faţa sediului Prefecturii Prahova, au participat aproximativ 2.000 de salariaţi din sectorul bugetar şi pensionari din Ploieşti, Sinaia, Breaza, Câmpina şi alte localităţi prahovene.

Protestatarii au scandat "Jos Băsescu", "Jos prefectul", "Ruşine" şi au adus două cruci, pe una fiind scris numele premierului, iar pe cealaltă fiind trecut numele preşedintelui Traian Băsescu.

La un moment dat, participanţii la protest au părăsit platoul din faţa sediului Prefecturii Prahova, unde se desfăşura mitingul, şi au ieşit pe carosabil în centrul Ploieştiului, blocând parţial traficul rutier.

La finalul mitingului, care a durat două ore, încheindu-se în jurul orei 13.00, protestatarii au aruncat spre sediul Prefecturii cu monede de cinci şi zece bani, gestul fiind făcut "pentru ajutorarea guvernanţilor".

Şi la Miercurea Ciuc, aproximativ o mie de sindicalişti au participat la un miting în faţa Prefecturii

Aproximativ o mie de persoane - reprezentanţi ai tuturor sindicatelor din Harghita şi pensionari - au participat la cel mai mare miting de protest desfăşurat în judeţ, în faţa Prefecturii din Miercurea Ciuc, profesorii fiind îmbrăcaţi în negru şi spunând că au mers la "înmormântarea educaţiei".

Protestatarii au avut pancarte pe care scria: "Cu lăcomia omorâţi România", "Un salariu la Senat egal o sută de pensii minime", "Profesori titulari, muritori de foame, medităm guvernanţi", "Cel care seamănă nedreptate seceră nenorocire".

Pe alte pancarte, scrise în limba maghiară, erau inscripţionate mesaje precum "Unde eşti, UDMR, pe unde hoinăreşti?".

Liderii sindicali şi alţi protestatari au ţinut discursuri prin care şi-au manifestat dezaprobarea faţă de măsurile anticriză ale Guvernului.

Profesorii au venit la miting îmbrăcaţi în negru, spunând că participă la "înmormântarea educaţiei româneşti".

Protestatarii de la Miercurea Ciuc au început să plece din faţa Prefecturii în jurul orei 14.00, deşi mitingul era autorizat până la ora 15.00.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici