UPDATE: Medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca îşi retrag demisiile - VIDEO

Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe SMURD din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca îşi retrag demisiile, aceştia declarând că au primit "semnale pozitive din partea Ministerului Sănătăţii", potrivit medicului Alexandru Caloian.

Urmărește
10393 afișări
Imaginea articolului UPDATE: Medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca îşi retrag demisiile - VIDEO

Protestul continuă la Floreasca: 22 de medici au demisionat, alţi 9 urmând să-şi depună demisiile

UPDATE:  "Am decis să ne retragem demisiile şi să facem o cerere de revocare. Ne-au determinat semnalele pozitive şi semnalele că lucrurile se vor rezolva şi nu vor mai continua în maniera de până acum. Am purtat discuţii cu conducerea ministerului. Referitor la cine va fi manager, această decizie va fi luată cât de curând şi va fi comunicată. Am primit semnale pozitive în sensul că nu vor mai exista disfuncţionalităţi în asigurarea serviciului departamentului", a declarat medicul Alexandru Caloian de la Spitalul de Urgenţă Floreasca.

Potrivit acestuia, toţi cei 22 de medici care anterior îşi înaintaseră demisiile le-au retras.

"Demisia domnului manager. A fost suficient. A dispărut cauza care a generat situaţia conflictuală. Am fost asiguraţi că nu mai există nicio perioadă de preaviz a fostului manager. Ministerul ne-a asigurat că nu există această perioadă, prin urmare, împreună cu colegii am ajuns la această hotărâre de a ne retrage demisia. Efectele deciziilor domnului manager încă persistă. Sperăm ca noul manager care va fi numit să rezolve aceste probleme. Nu a fost vorba de o listă de tratament, este vorba ca stocurile de medicamente ale UPU sunt pe sfârşite, trebuie achiziţionate altele cât mai rapid. Au fost întocmite rapoarte peste rapoarte, la care domnul manager cerea lămuriri peste lămuriri. Practic, achiziţiile nu au fost făcute, nu au fost semnate de domnul manager. Cerea tot felul de lămuriri aberante. Dura cam o lună să se facă o achiziţie. Noi am spus clar: condiţia noastră de a rămâne este ca domnul manager să plece", a declarat medicul Alexandru Ciucioi.

"Ne retragem demisiile începând cu ziua de azi. Pe rând pentru că unii dintre noi sunt de gardă. Vor veni toţi", a precizat şi medicul Gabriela Bratosin.

Anterior,  22 de medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi-au înaintat demisia, alţi nouă urmând să demisioneze în cursul zilei de joi, a anunţat un reprezentant al doctorilor de la Unitatea Primiri Urgenţe SMURD din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca.

"Momentan, decizia noastră este în funcţie de ce se va întâmpla în continuare. Suntem în preaviz, cei care ne-am dat ieri demisia. Colegii care nu au apucat ieri au început azi să îşi dea demisiile în continuare. Aşteptăm să vedem noua conducere a spitalului şi vom stabili dacă vom reveni asupra deciziei sau nu. Sunt 22 de demisii ale medicilor. Am vrea să se înţeleagă că această situaţie în care am ajuns nu trebuie să continue. Dacă avem certitudinea că nu se vor perpetua lucrurile, revenim asupra deciziei. Mai sunt colegi care vor veni, sunt în concediu şi nu poţi să îţi depui demisia în concediu. Încă 9 medici. Nu vrem o negociere cu fiecare în parte, noi vrem să fim lăsaţi să ne facem treaba, să nu mai existe lipsuri care să ducă la afectarea activităţii, atât în spital cât şi în prespital, pentru că cel care are de suferit este pacientul", a declarat medicul Gabriela Bratosin.

Anterior, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, îi rugase pe medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, care şi-au înaintat demisiile de la Unitatea Primiri Urgenţe SMURD, să revină asupra deciziei pentru că departamentul are nevoie de ei.

"Este o demisie anunţată (a lui Sorin Păun - n.r.), nu cunoaştem momentul intrării în funcţiune, poate urmează un număr de zile de preaviz care s-ar putea să menţină problemele care au dus la gestul colegilor mei. Eu personal îi voi ruga să reflecteze asupra deciziei şi să revină pentru că acest departament are nevoie de ei pentru a-şi face datoria. Dacă procedurile care au dus la implementarea unei metode care a determinat această situaţie nu se vor îmbunătăţi, poate peste trei săptămâni ne trezim în aceeaşi situaţie. Noi cerem să avem un dialog cu conducerea şi problemele să ne fie rezolvate", a declarat medicul Bogdan Opriţa, coordonator SMURD Bucureşti.

Medicii transmit că nu vor exista blocaje la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului de Urgenţă Floreasca pentru că ei sunt în continuare la serviciu, unii venind chiar din zile libere.

"Nu există motiv de neprezentare. Toţi sunt la serviciu, nu se pune problema ca activitatea să fie întreruptă, sunt nişte probleme juridice care trebuie rezolvate", a mai precizat coordonatorul SMURD Bucureşti.

Ministerul Sănătăţii a anunţat, miercuri seară,că managerul interimar al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Sorin Păun, a demisionat ca urmare a scandalului izbucnit la nivelul unităţii medicale, urmând să fie numit un nou director al spitalului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici