Psihologii atenţionează: De la violenţa împotriva animalelor la cea asupra oamenilor este un pas | VIDEO

Psihologii atrag atenţia, după ultimele cazuri de cruzime împotriva animalelor, că de la violenţa manifestată împotriva animalelor până la cea îndreptată asupra oamenilor este doar un pas, deoarece agresivitatea nu se „potoleşte niciodată”.

Urmărește
533 afișări

„Este demonstrat faptul că manifestările de agresiune prezente la copii pot să reprezinte, într-un calcul de economie pe termen lung, un indicator al faptului că are toate şansele să ajungă criminal, şi găsim în istoria multor criminali toate aceste manifestări de mutilare, fie a animalelor, fie a persoanelor din jur”, a declarat psihologul Mirela Zivari.

Agresivitatea este o pulsiune, care nu se „potoleşte niciodată”, mai spune specialistul.

Precizările vin după ce, recent, un bărbat a fost prins şi arestat pentru că a spânzurat un câine de o conductă de gaze în Centrul Capitalei.

Tot anul acesta, în judeţul Suceava, la marginea unei localităţi, au fost găsiţi şase câini împuşcaţi şi abandonaţi în camp, iar în Satu Mare unei căţeluşe i-a explodat o petardă în gură.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici