- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (12.12.2014, 12:46)
- Valentin Anghel
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Radu Stroe, audiat la Parchetul instanţei supreme în dosarul accidentului aerian din Apuseni: Din punctul de vedere al MAI, nu se putea face nimic altfel
Fostul ministru al Afacerilor Interne Radu Stroe a venit, vineri, la Parchetul instanţei supreme, pentru a fi audiat în legătură cu accidentul aerian din munţii Apuseni, despre care, înainte de a demisiona, spunea că îi pare rău că s-a întâmplat în timpul mandatului său.
Urmărește
241 afișări
Radu Stroe (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)
Stroe a ajuns la Parchet în jurul orei 12.30.
Fostul ministru al Afacerilor Interne Radu Stroe a declarat vineri, la ieşirea de la Parchetul instanţei supreme, că a fost audiat ca martor în dosarul accidentului aviatic din Apuseni şi că MAI nu putea proceda altfel decât a făcut-o în cazul intervenţiei de după prăbuşirea avionului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
-
UE s-ar putea extinde: O ţară din Europa vrea să organizeze un referendum pentru a adera la UE
-
Dronele ucrainene ar fi distrus un depozit de muniţie rusesc în regiunea Rostov
Stroe a precizat că a dat o declaraţie de martor, în care a făcut o trecere în revistă a atribuţiilor sale.
Întrebat dacă în cazul neîndeplinirii vreunei atribuţii ce îi revenea poate fi găsit responsabil pentru decesele din accident, fostul ministru a spus că nu există nicio atribuţie a sa care, neîndeplinită, să ducă la o astfel de concluzie.
În acelaşi context, întrebat dacă instituţia pe care a condus-o putea proceda şi altfel faţă de cum a făcut-o în cazul intervenţiei de după producerea accidentului, Stroe a răspuns: "Din punctul de vedere al MAI, nu se putea face nimic altfel".
El a demisionat de la şefia Ministerului Afacerilor Interne în 23 ianuarie, la trei zile după accidentul în care au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.
Radu Stroe şi fostul ministru al Transporturilor Ramona Mănescu şi Radu Stroe au fost citaţi să vină marţi la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru a da declaraţii în dosarul privind accidentul din Apuseni, dar audierea lor a fost amânată, întrucât cei doi nu s-au putut prezenta, invocând motive obiective, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Şi şeful Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), Marcel Opriş, va fi chemat la Parchetul instanţei supreme, pentru a da declaraţii în acelaşi dosar, au mai spus sursele citate, fără a precizat data la care acesta va fi audiat.
În dosarul accidentului din Apuseni, procurorii au decis începerea urmăririi penale pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu, dar şi pentru neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi încălcarea de către personalul aeronautic civil a îndatoririlor de serviciu.
Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au audiat, în 5 decembrie, pe fostul director al Administraţiei Române a Serviciilor de Trafic Aerian (ROMATSA) Aleodor Frâncu.
În cadrul anchetei desfăşurate de Parchetul instanţei supreme, ROMATSA a trimis, în urma solicitării venite de la procurori, transcrierile convorbirilor purtate de personalul acestei instituţii, în timpul zborului aeronavei. Pe lângă transcrierea convorbirilor, procurorii Secţiei Parchetelor Militare au mai cerut de la ROMATSA şi documente referitoare la briefing-ul meteorologic al zborului.
De asemenea, anchetatorii au solicitat Serviciului de Telecomunicaţii Speciale fişele de caz referitoare la accidentul aviatic şi procedura urmată de operatorii Serviciului 112, de la sesizare şi până la închiderea cazului, potrivit metodologiilor, procedurilor operaţionale şi protocoalelor în vigoare. Procurorii au solicitat STS declasificarea convorbirilor efectuate prin 112 în ziua producerii accidentului aviatic din Apuseni, precum şi relaţii privind tehnicile de localizare a apelanţilor acestui serviciu.
Procurorii au mai solicitat, de la Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), relaţii privind modalitatea tehnică în care furnizorii de servicii publice de telefonie asigură preluarea apelului la serviciul de urgenţă 112 şi facilitează localizarea acestor apeluri de către SNUAU 112.
De asemenea, s-au mai primit de la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării documentele prezentate în şedinţa din 2 februarie 2014 privind accidentul aviatic, dar şi , înregistrările video ale aeronavei din momentele anterioare decolării, venite de la Şcoala Superioară de Aviaţie Civilă.
Anchetatorii au la dosar şi raportul preliminar întocmit de inspectorii Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (CIAS), document primit de la Ministerul Transporturilor.
De asemenea, au fost audiaţi ca martori angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, ai Ministerului Apărării Naţionale, controlori de trafic aerian, conducerea şi personalul Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă, ofiţeri de rang superior din Jandarmeria Română şi Inspectoratului General al Aviaţiei Civile, angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov.
Părinţii şi sora Aurei Ion au fost, în 21 martie, la PICCJ, unde au dat declaraţii în anchetă, iar procurorii le-au pus la dispoziţie dosarul.
Pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în accidentul aviatic produs în 20 ianuarie, în munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul "Sfânta Maria" şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor. Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.
Citește pe alephnews.ro: Armistițiul de Crăciun a reprezentat un moment istoric în timpul Primului Război Mondial. Cum s-a produs acest lucru
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe