„Este o hotărâre care acordă sprijin Ucrainei prin donarea a 11 ambulanţe de urgenţă şi de transport, din rezerva serviciilor de ambulanţă şi a Serviciului Mobil de urgenţă reanimare şi Descarcerare. Din păcate, nu putem da ambulanţe noi, pentru că toate sunt pe fonduri europene, nu pot fi donate şi nu au trecut încă cinci ani din cauza asta. Dăm ambulanţe care sunt ceva mai vechi, dar ne asigurăm că aceste ambulanţe să fie operaţionale funcţionale, împreună cu toate echipamentele din dotare”, spune şeful DSU, Raed Arafat.
El precizează că deja sunt identificate ambulanţele care vor fi donate Ucrainei.
„Colegii de la ISU şi de la serviciile de ambulanţă, de unde vor fi preluate aceste maşini, au primit ă solicitarea noastră de a le face o revizie completă şi de a le verifica să fie complet funcţionale înainte să fie predate în Ucraina”, conchide Arafat.