Râşnov: Femeie rănită grav de remorca desprinsă a unei maşini, care a rupt o conductă de gaz

O femeie a fost rănită grav, miercuri, în localitatea braşoveană Râşnov, după ce a fost lovită de remorca desprinsă a unei maşini, în timpul accidentului fiind ruptă o conductă de gaz.

Urmărește
366 afișări
Imaginea articolului Râşnov: Femeie rănită grav de remorca desprinsă a unei maşini, care a rupt o conductă de gaz

Râşnov: Femeie rănită grav de remorca desprinsă a unei maşini, care a rupt o conductă de gaz (Imagine: Octav Ganea/Publimedia)

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov, Ciprian Sfreja, accidentul a avut loc în jurul orei 11.00, în localitatea Raşnov, o femeie care mergea pe trotuar fiind lovită de remorca unui jeep care s-a desprins de maşină.

El a precizat că remorca a lovit şi o conductă de gaz aflată pe stradă, însă zona a fost izolată şi nu există pericol de explozie.

Femeia a fost rănită grav, are fracturi deschise la picioare şi probabil că îi vor fi amputate membrele, a precizat Ciprian Sfreja.

La faţa locului au ajuns două echipaje SMURD, care i-au acordat primul ajutor femeii, aceasta fiind transportată apoi la spital.

La locul accidentului au ajuns şi un echipaj de stingere a incendiului, precum şi o echipă a Distrigaz care au luat toate măsurile pentru a preveni producerea unei deflagraţii, a mai spus reprezentantul ISU Braşov.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici