Rata sărăciei a crescut în România în ultimii patru ani, în ciuda creşterii economice

Potrivit datelor prezentate, joi, de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile (FDSC), 23 la sută din populaţia României trăia în sărăcie relativă în 2008, faţă de 21 la sută în Bulgaria, 20 la sută în Spania, Lituania şi Grecia, 19 la sută în Marea Britanie, Estonia şi Italia sau nouă la sută în Cehia.

"Rata sărăciei după transferuri sociale a crescut în perioada 2005-2008 de la 18 la 23 la sută", a precizat Ancuţa Vameşu, de la FDSC.

Din analiza făcută rezultă că România este unul dintre statele membre UE care cheltuie cel mai mic procent din PIB (12,8 la sută) cu protecţia socială faţă de media UE de 25,2 la sută, ponderea cheltuielilor în acest domeniu scăzând în perioada 2005-2008 de la 13,2 la 12,8 la sută.

De asemenea, pentru servicii în domeniul protecţiei sociale sunt alocate doar 0,26 la sută din fonduri, restul fiind pentru prestaţii (50,09 la sută pentru copii în familie sau în plasament, 9,97 pentru persoane cu handicap, 21,57 pentru ajutoare de încălzire şi 7,76 pentru familie).

Ancuţa Vameşu a precizat că şi cheltuielile de ocupare sunt mici, numai 0,037 la sută din PIB fiind cheltuit cu servicii de ocupare, de cinci ori mai puţin decât media europeană de 0,193 la sută în 2007.

"România cheltuie de trei ori mai mult cu măsurile pasive decât cu cele active faţă de media europeană care este de 2,16 ori", a mai spus reprezentanta FDSC.

Potrivit datelor centralizate, în prezent există furnizori de servicii sociale acreditaţi în 998 de localităţi din România, distribuţia teritorială a acestora fiind inegală. Doar 31 la sută din localităţile din România au un serviciu social acreditat.

Potrivit FDSC, printre punctele slabe ale sistemului de protecţie socială se numără lipsa unei corespondenţe, din punct de vedere calitativ şi cantitativ, între resursele materiale şi umane disponibile şi necesarul de servicii adaptate nevoilor beneficiarilor, fragmentarea sistemului de servicii sociale la nivel central, printr-o construcţie instituţională autonomă, pe categorii de beneficiari sau măsuri care nu încurajează serviciile integrate dar şi lipsa de experienţă, la nivel local, în redactarea documentelor strategice şi a unui management performant.

De asemenea, suprapunerile de responsabilităţi între structurile de la nivel local, resursele financiare insuficiente pentru susţinerea dezvoltării şi diversificării serviciilor sociale, administrarea ineficientă a fondurilor existente sau inconsecvenţa şi lipsa de continuitate în furnizarea resurselor pe termen lung constituie alte minusuri pentru sistemul de protecţie socială.

Potrivit FDSC, ponderea ONG-urilor ca furnizor de servicii este în scădere, acesta fiind unul dintre efectele politicilor care au încurajat dezvoltarea unor servicii de stat, finanţate integral din surse publice în cadrul autorităţilor publice locale.

"În timp ce în 2006 ONG-urile reprezentau 73,8 la sută dintre furnizorii acreditaţi, în 2010 ele mai reprezintă doar 48,7 la sută. ONG-urile furnizează 25 la sută dintre serviciile alternative de protecţia copilului din România. Numărul organizaţiilor care au organizate astfel de centre şi servicii a crescut constant în perioada 2000-2007, în anul 2008 înregistrând prima scădere, dar ponderea ONG-urilor în rândul furnizorilor de astfel de servicii scade ", se arată în analiza FDSC.

ONG-urile deservesc 41 la sută dintre beneficiarii de servicii de îngrijire şi asistenţă la domiciliu în fiecare lună prin surse proprii de finanţare şi peste 58 la sută dintre vârstnici.

În plus, organizaţiile neguvernamentale au costuri per beneficiar de până la cinci ori mai mici faţă de furnizorii finanţaţi din bugetele locale.

Printre cauzele care au dus la scăderea numărului de ONG-uri şi a serviciilor oferite se numără faptul că sursele de finanţare externă au scăzut odată cu încheierea programelor de pre-aderare şi a facilităţilor de tranziţie cu fonduri UE dar şi că sursele publice de finanţare sunt modeste.

În plus, fondurile structurale nu reprezintă o alternativă viabilă pentru organizaţii şi serviciile lor, majoritatea nefiind activităţi elgibile pentru POSDRU deşi combaterea excluziunii sociale este una din dimensiunile explicite ale Fondului Social European.

Potrivit FDSC, în România dezvoltarea serviciilor sociale a avut loc ca răspuns la necesitatea dezinstituţionalizării şi a rezolvării problemelor majore ale unor grupuri vulnerabile (copii abandonaţi, persoane cu handicap) iar diversificarea şi extinderea serviciilor lor a fost unul din factorii cheie care au determinat dezvoltarea serviciilor sociale şi conexe.

"În majoritatea statelor europene în ultimii 30 de ani sistemele au fost regândite cu reducerea costurilor şi proprietăţii publice asupra serviciilor, extinzând participarea furnizorilor privaţi şi posibilităţile beneficiarilor de a alege. În România s-a realizat în mare parte dezinstituţionalizarea dar, cu dezvoltarea unui aparat de stat cu bugete în crestere în ultimii ani (înainte de criza), care nu dă posibilitatea beneficiarilor să aleagă şi nu încurajează implicarea furnizorilor privaţi", arată FDSC.