Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, de vineri, ora 12.00, până sâmbătă, la ora 20.00, rămâne sub avertizare cod roşu râul Crasna, pe sectorul Domăneşti – Berveni, din judeţul Satu Mare.
De asemenea, până sâmbătă seară va fi sub avertizare cod portocaliu sectorul din aval de staţia Berveni al râului Crasna, tot în judeţul Satu Mare.
Creşterile de debite şi niveluri s-au produs ca urmare a propagării viiturilor formate anterior în amonte, a precizat INHGA.
Avertizarea hidrologică din celelalte bazine hidrografice atenţionate anterior va fi ridicată vineri, la ora 12.00.