- Home
- Social
- (11.02.2024, 17:47)
- Daniel Contescu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 718. Kievul, atacat peste noapte / Rusia a anulat contractul de închiriere al ambasadei Ucrainei la Moscova / Putin, comparat cu Hitler / Zelenski face mutări pe bandă rulantă
În timp ce Rusia atacă dezlănţuit, Ucraina schimbă liniile la nivel de conducere militară.
Urmărește
8693 afișări
Războiul din Ucraina, ziua 718. Kievul, atacat peste noapte / Rusia a anulat contractul de închiriere al ambasadei Ucrainei la Moscova / Putin, comparat cu Hitler / Zelenski face mutări pe bandă rulantă
UPDATE SUA: Proiectul de ajutor extern câştigă teren în Senat. Problema va fi în Camera Reprezentanţilor
Senatul american, condus de democraţi, a depăşit duminică un nou obstacol procedural şi a dus măsura de ajutor extern mai departe spre un vot final de adoptare pentru zilele următoare, relatează Reuters.
Ajutorul financiar e considerat crucial de către Kiev, la câteva zile înainte de la împlinirea a doi ani de la invazia Rusiei în Ucraina. Însă adoptarea de către Senat ar trimite proiectul de lege în Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Klaus Iohannis, cel care a nesfințit Calendarul Alegerilor Prezidențiale la români, ți-a rebotezat Ignatul: Ziua Renașterii Porcilor
-
Elon Musk propune testare cognitivă pentru oficialii americani aleşi
-
Criza din Coreea de Sud: Opoziţia vrea să-l demită din funcţie şi pe preşedintele interimar. Motivul invocat
-
Biden cere Pentagonului să intensifice livrările de arme către Ucraina
UPDATE Fragmente de dronă Shahed, depistate în Republica Moldova
Fragmentele de dronă de tip „Shahed" au fost depistate în apropierea localităţii Etulia, raionul Vulcăneşti, în sudul ţării, a anunţat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră din Republica Moldova.
Instituţia a precizat că din informaţiile autorităţilor ucrainene, un atac cu drone a avut loc în noaptea de 9 spre 10 februarie asupra regiunii Ismail, de pe teritoriul Ucrainei, în apropierea de frontiera cu Republica Moldova. „Există bănuiala că resturile de dronă depistate ar fi una din dronele doborâte de sistemul anti-aerian ucrainean”, se arată în comunicatul emis de Poliţia de Frontieră.
UPDATE Ambasadorul SUA la Kiev: Trebuie să sprijinim Ucraina pentru a opri astfel de crime oribile
Ambasadorul SUA în Ucraina, Bridget Brink, a condamnat atacul Rusiei din 10 februarie de la Harkov, care a ucis şapte persoane, scriind că "de aceea trebuie să sprijinim Ucraina, pentru a opri astfel de crime oribile".
"Inimile noastre sunt alături de Harkov, un oraş care a suferit foarte mult din cauza atacurilor Rusiei. În weekend, 7 persoane, inclusiv o familie cu 3 copii, au fost ucise", a postat Brink pe X.
Un atac cu drone ruseşti a lovit o benzinărie din Harkov, creând un incendiu de proporţii care a cuprins 15 case. Primarul din Harkov, Ihor Terejov, a raportat că 57 de persoane au fost rănite în urma atacului şi a declarat ziua de 11 februarie drept zi de doliu în oraş.
În urma atacului, preşedintele Volodimir Zelenski a declarat că "teroarea nu poate rămâne nepedepsită" şi că "Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru fiecare viaţă pe care a ruinat-o şi distrus-o".
UPDATE Japonia promite un ajutor de 106 milioane de dolari pentru Ucraina
Japonia va promite un ajutor de 106 milioane de dolari pentru Ucraina, în cadrul unei conferinţe care va avea loc la Tokyo în 19 februarie, a relatat duminică Kyodo News, citând surse neidentificate, scrie Reuters.
Fondurile vor fi folosite pentru reconstrucţie în şapte domenii, inclusiv agricultură, a precizat Kyodo.
Premierul japonez Fumio Kishida şi premierul ucrainean Denys Shmyhal vor participa la conferinţă, alături de reprezentanţi guvernamentali şi ai industriei din ambele ţări, a relatat sâmbătă postul naţional de televiziune NHK.
Secretariatul cabinetului japonez nu a fost disponibil pentru comentarii.
În decembrie, după ce şi-a revizuit orientările privind exportul de arme, Japonia a declarat că se va pregăti să trimită rachete de apărare antiaeriană Patriot către Statele Unite.
Japonia nu poate încă să trimită arme către ţări aflate în război, dar astfel de livrări către SUA ar putea aduce beneficii indirecte Ucrainei prin creşterea capacităţii Washingtonului de a oferi ajutor militar Kievului.
UPDATE Mercenarii nepalezi ai lui Putin
UPDATE Zelenski îl numeşte pe Pavliuk comandant al forţelor terestre, care îl înlocuieşte pe Sîrskîi, promovat ca şef al forţelor armate ucrainene
Preşedintele ucrainean l-a numit pe Oleksandr Pavliuk, fostul ministru adjunct al apărării, în funcţia de noul comandant al forţelor terestre prin decret, potrivit presei ucrainene. Pavliuk, care a fost ministru adjunct timp de un an, îl schimbă pe generalul Oleksandr Sîrskîi, care a fost numit în această săptămână comandant al forţelor armate ucrainene. Zelenski a anunţat sâmbătă alte cinci numiri militare la nivel înalt, completând o echipă renovată pentru a consolida apărarea împotriva invaziei Rusiei de aproape doi ani.
UPDATE Kiev: 395.200 de soldaţi ruşi au murit în Ucraina din 24 februarie 2022
Potrivit Forţelor Armate ale Ucrainei, 395.200 de militari ruşi au fost ucişi în luptă în Ucraina, între 24 februarie 2022 şi 11 februarie 2024, inclusiv 930 doar în ultimele 24 de ore. Ukrinform raportează acest lucru, citând o postare de pe Facebook a Statului Major ucrainean.
UPDATE Trump promovează agenda lui Putin
UPDATE Atacul rusesc cu drone asupra 9 regiuni ucrainene, 40 din 45 doborâte
Forţele aeriene ucrainene au anunţat că, în cursul nopţii, armata rusă a lansat un atac cu drone Shaded asupra a nouă regiuni, 40 din 45 de vehicule fără pilot au fost doborâte. Şeful administraţiei militare de la Kiev, Sergi Popka, a declarat că toate dronele lansate deasupra capitalei au fost distruse. Pe lângă regiunea Kiev, au fost atacate Vinnişia, Jitomir, Kirovograd, Mikolaiv, Cherkasi, Odessa, Dnepropetrovsk şi Herson. Oraşul Mikolaiv, din sud, a fost vizat în mod deosebit, cu numeroase explozii, incendii şi pagube produse. Forţele de Apărare a Ucrainei de Sud au raportat că atacul a durat mai mult de cinci ore şi jumătate: „Prioritatea inamicului a fost din nou fâşia de coastă, infrastructura şi instalaţiile agricole”.
UPDATE Moscova, protest al soţiilor soldaţilor: Ne dorim soţii acasă
În această sâmbătă, o mică mulţime de oameni s-a adunat în faţa Mormântului Ostaşului Necunoscut, chiar sub zidurile Kremlinului, pentru a cere întoarcerea de pe front a membrilor familiei trimişi la luptă în Ucraina.
UPDATE Drone ruseşti peste Kiev, alarmă antiaeriană în capitala Ucrainei
Kievul este din nou atacat. În cursul nopţii dintre sâmbătă şi duminică, forţele ruse au lansat mai multe drone împotriva capitalei, unde a intrat în acţiune apărarea antiaeriană.
UPDATE Ucraina, atac rusesc la Herson, bilanţul creşte: o femeie moare
O femeie de 63 de ani a murit, iar fiul ei de 43 de ani a fost rănit într-un atac rusesc care a lovit aseară satul Tokarivka, din regiunea Herson, aflată în sudul Ucrainei. Autorităţile locale au făcut cunoscut acest lucru
UPDATE Ucraina: Kuleba, intervievarea lui Putin este ca şi cum i-ai da cuvântul lui Hitler în '44
„A-l intervieva pe Putin în 2024 este ca şi cum îi dai cuvântul lui Hitler în 1944. El nu trebuie ajutat să răspândească minciuni sângeroase”. Ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba a spus acest lucru pe reţelele de socializare, comentând interviul jurnalistului american Tucker Carlson cu preşedintele rus. „Astăzi l-ai lăsat pe Putin să-şi răspândească propaganda genocidă nebună, iar a doua zi loveşte Harkovul, ucigând şapte oameni”, adaugă Kuleba, „ruşii au ars de vii un bărbat paralizat şi soţia lui, precum şi o întreagă familie de cinci: părinţi tineri, copiii lor în vârstă de patru şi şapte şi un nou-născut”.
UPDATE Moscova anulează contractul de închiriere al ambasadei
Municipalitatea din Moscova a anulat contractul de închiriere pentru ambasada Ucrainei - o reşedinţă de secol al XVIII-lea în centrul oraşului - după ce Kievul a făcut acelaşi lucru cu ambasada Rusiei. „Principiul reciprocităţii se aplică în diplomaţie”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe la Moscova, Maria Zaharova. Ambasada era însă închisă din 24 februarie 2022, de la începutul războiului. Şi în săptămânile următoare au fost închise şi consulatele ucrainene din mai multe oraşe ruseşti. În aprilie anul trecut, municipalitatea de la Kiev a anulat contractul de închiriere al ambasadei Rusiei.
Citește pe alephnews.ro: Trump explodează pe Truth Social. Președintele ales le spune celor 37 de persoane cu pedepse comutate de Biden să „se ducă dracului” de Crăciun
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Warren Buffett a spus cândva că o casă poate să fie un coşmar dacă ochii cumpărătorului sunt mai mari decât portofelul său. Totuşi, crede că investiţia sa de 31.500 de dolari este una dintre cele mai bune
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe