Prima pagină » Social » Reacția lui Ciucu, după furtuna devastatoare din București: „Nu poți pune o umbrelă peste București”. Primarul vorbește despre o situație fără precedent

Reacția lui Ciucu, după furtuna devastatoare din București: „Nu poți pune o umbrelă peste București”. Primarul vorbește despre o situație fără precedent

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că furtuna care a lovit Bucureștiul a creat o „situație fără precedent”, cu intervenții la peste 1.000 de imobile. Edilul afirmă că autoritățile sunt mobilizate, însă subliniază că niciun oraș nu poate preveni complet efectele unor fenomene meteo extreme.
Gabriel Pecheanu
01 iul. 2026, 08:08, Social

În urma furtunii puternice care a afectat Capitala, primarul general Ciprian Ciucu a declarat că a discutat încă de dimineață cu reprezentanții ISU și ai Poliției Locale, iar informațiile primite indică amploarea fenomenelor meteo.

Vreau să vă spun că mi s-a transmis că este o situație fără precedent în București. Într-un fel este bine că am avut o infrastructură care, până la urmă, a făcut față. Dacă era într-un alt mediu, era mult mai rău”, a declarat edilul.

Potrivit acestuia, echipele de intervenție acționează la peste 1.000 de locuințe, iar operațiunile sunt încă în desfășurare.

Primarul spune că toate echipele sunt mobilizate

Ciprian Ciucu a precizat că a discutat cu primarii de sector și că toate instituțiile implicate intervin pentru limitarea efectelor produse de vijelie.

„Încă se intervine. Toată lumea este mobilizată. Primarii de sector sunt mobilizați. Am vorbit cu o parte dintre dânșii și știu că lumea este mobilizată”, a afirmat primarul general.

„Nu poți pune o umbrelă peste București”

Întrebat de ce astfel de situații par să se repete după fiecare furtună puternică, edilul a explicat că este vorba despre fenomene meteorologice extreme, imposibil de eliminat complet.

Nu poți pune o umbrelă peste București să zici că ești pregătit și că nu mai plouă. Vorbim despre situații extreme și astfel de fenomene se întâmplă”, a spus Ciprian Ciucu.

Acesta a adăugat că, în orice mare oraș, ploile torențiale care depășesc capacitatea rețelelor de canalizare pot provoca inundații și alte probleme.

Bucureștiul are nevoie de investiții în infrastructura pentru ape pluviale

Primarul general a recunoscut că infrastructura Capitalei trebuie modernizată pentru a face față fenomenelor meteo intense.

„Trebuie să avem inclusiv lucrări care să crească capacitatea de preluare a apelor pluviale. Este un subiect foarte important pentru noi, pentru că trebuie să avem un oraș care să reziste la astfel de situații”, a declarat Ciucu.

Sursa video: Digi 24

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da