Video REPORTAJ: Conacul copilăriei din ”La Medeleni”, o ruină năpădită de buruieni într-un sat sărac - VIDEO, GALERIE FOTO

"Dragă mamă, am ajuns teafăr la Medeleni. Ce admirabilă casă moldovenească! Exact atmosfera de la noi, amplificată numai ca un motiv muzical cântat de vioară, reluat apoi de toate instrumentele. Am impresia ca retrăiesc paginile adorabile ale «Vieţii de la ţară» de Duiliu Zamfirescu. Totul e curat: oamenii şi lucrurile, cerul şi peisajul. La sfârşitul vacanţei devin şi eu poet! N-ai grijă!".

Aşa descria Ionel Teodoreanu conacul de la Medeleni, în cel de-al doilea volum al romanului, apărut înaintea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Astăzi, satul ieşean Medeleni din comuna Golăeşti, aflat pe malul Prutului, numără cam o sută de suflete doar în zile de sărbătoare, când se mai întorc acasă cei care au luat drumul oraşului. Glasurile de copii sunt rare, iar oamenii îşi poartă sărăcia de pe-o zi pe alta.

Despre boierii care veneau de sărbători să petreacă pe moşia Delenilor, foarte puţini îşi mai aduc aminte.

Singura mărturie a trecerii familiei Deleanu prin Medeleni, aşa cum e pomenită în paginile romanului, este conacul care i-a marcat tinereţea avocatului şi romancierului Ionel Teodoreanu. Însă "admirabila casă moldovenească" pe care o descria scriitorul este acum o runiă năpădită de buruieni.

Cerdacul cu model oriental, brăzdat de balconaşe mici şi care marca precum o arcadă intrarea în casă, a fost dărâmat. Bucătăria şi sala de mese au fost şi ele demolate, iar beciul din spate, "unul de piatră, adânc şi răcoros", cum îl descriu sătenii, a fost astupat. De la forma pe care o avea conacul - două litere ”L” puse cap la cap - a rămas un dreptunghi plat, fără etaj - doar clădirea principală - unde a fost pusă o plăcuţă pe care scrie "Şcoala Medeleni", în condţiile în care aici a funcţionat timp de 40 de ani o şcoală.

Sătenii spun că cea mai afectată de schimbări a fost grădina conacului, unde erau plantaţi pomi ornamentali aduşi de pe toate continentele.

"Când eram copil mă jucam acolo, erau nişte picturi foarte frumoase în salon, erau de o frumuseţe rară. Dar livada era deosebită. Erau alei întregi de arbori până la intrare, copaci ornamentali, meri cu o coroană care începea de la trei metri în sus, aranjaţi şi îngrijiţi, iar în spate era o livadă de pruni care se întindea până aproape de Prut", povesteşte Costică Simion, consilier local în Golăieşti, născut în Medeleni.

În faţa conacului mai există astăzi doar un copac ornamental, plantat pe vremea primilor proprietari: un exemplar înalt cât un salcâm bătrân - "maclura pomifera", numit popular portocal fals.

Costică Simion, trecut cu puţin de 60 de ani, îşi aminteşte că în copilărie casa, părăsită şi care nu era încă folosită ca şcoală, era locul preferat de joacă al copiilor din sat. Aceştia treceau pe sub poarta mare de la stradă, dărâmată astăzi, şi străbăteau aleea cu pomi ornamentali şi fructiferi până la cerdacul clădirii, unde se alergau şi se strecurau în salonul oaspeţilor.

"Erau nişte picturi nemaipomenite, cu nişte culori foarte frumoase", afirmă bărbatul, care îşi aminteşte că bunicul său îi spunea când era copil că la fiecare hram, la fiecare sărbătoare, "satul prindea viaţă" şi alaiul de trăsuri care aduceau boieri dinspre Iaşi se întindea cât vedeai cu ochii.

Conform acestuia, familia Deleanu venea întotdeauna la Medeleni cu patru caleşti mari - două dintre ele aduceau muzicanţii şi instrumentele, într-una erau bucate şi băuturi alese, iar în ultima, membrii familiei.

"Bunicul meu ştia trei limbi, germană, rusă şi greacă. A fost prizonier în primul război mondial şi a stat în Austria, la noi venea multă lume să îl întrebe despre casa asta la care venea Teodoreanu. Mi-a povestit că venea alaiul de trăsuri trase de patru cai, cu lăutari cu tot, până la conac, unde se întâlneau politicieni, armata şi toată boierimea de la Iaşi şi petreceau câte trezi zile", povesteşte bărbatul.

Un alt sătean, Constantin Cobzaru, îşi aduce aminte că atunci când era "flăcăiandru" şi "poarta aia mare încă nu o dărâmase nimeni" tot satul se aduna în zi de sărbătoare şi trecea prin faţa moşiei, ca un omagiu adus boierilor care le ţineau înainte satul în viaţă.

Bătrânii povestesc că atunci când era petrecere boierească se adunau oameni din toate satele dimprejur, iar dacă avusese loc vreo nuntă sau în vreo familie boierească se mai năştea un copil, aceştia îi cinsteau şi pe săteni.

"Îmi aduc aminte de moşie, da, era în spate, unde era livada de pruni, şi o grădină mare de pepeni care se întindeau de unde era beciul vechi până în capătul hectarului. Era frumos, ne-ar plăcea să mai fie acum ceva aici, că ne uită lumea", susţine Constantin Toma, un bărbat de vreo 65 de ani, care are casa în stânga moşiei.

Din dreptul porţii sale conacul se vede foarte mic, precum o căpiţă de fân înnegrită de vreme.

Conacul a fost construit în 1821 şi a aparţinut boierului Cojeanu, fiind dat mai departe unei familii din Sibiu originară din zona Medeleniului, de lângă Prut. Nu există nicio dovadă în acte că acesta ar fi aparţinut vreodată Teodorenilor. Chiar Ionel Teodoreanu preciza că moşia nu a fost în proprietatea părinţilor săi, ci el venea doar în vizită acolo.

Nu se ştie ce era cu clădirea în 1960, când a fost transformată în şcoală, dar se consideră că atunci a suferit cele mai multe transformări, camerele mari fiind transformate în săli de clasă. Conacul a funcţionat ca şcoală, cu întreruperi, timp de peste 40 de ani, după care, din cauza numărului mic de copii, a fost închisă.

Costică Simion spune că şcoala a fost închisă prin 2005, iar clădirea a devenit un fel de magazie pentru biserica proaspăt ridicată în apropiere, în zona unde era înainte livada cu pomi orientali.

Terenul, de peste zece hectare, a fost revendicat de Ion Morariu, urmaş al unui fost administrator al proprietăţii, care însă nu s-a îngrijit de el, fiind invadat de buruieni, iar terenul arabil a fost transformat în păşune.

"Morariu nu a putut să ia casa şi nu avea nici dreptul să revendice pământul, fiindcă nu a fost dobândit de el, nu a fost făcut din munca lui. Dacă o să putem să refacem clădirea, o să ne judecăm să luăm înapoi şi pământul", susţine Costică Simion.

Primarul comunei ieşene Golăieşti, Mihai Bîzdagă, spune că există mai multe planuri ca imobilul să fie transformat din nou în conac, dar lucrările ar costa aproape 150.000 de euro, bani de care autorităţile locale nu dispun.

"Am avut proiect depus pe fonduri transfrontaliere, dar nu am fost acceptaţi. Am discutat cu cineva de la Ministerul Culturii să facă un studiu să îl depunem pe Legea 5 ca monument, fiindcă nu e considerată nici măcar clădire de patrimoniu, dar încă nu am avut succes, sperăm să ne înţepăm în noile fonduri europene 2014-2020", declară primarul.

Acesta a mai spus că există şi planuri ca imobilul să fie folosit drept casă socială de către parohia locală, dar nici ei nu au bani să îl refacă.

"Nu ai cum să te duci tu să dai cu var cu ipsos, să pui termoane şi tablă lindab. Trebuie să îl facem cum a fost, altfel nu are farmec. Plus că el trebuie remodificat, pentru că în perioada comunistă a fost compartimentat ca să funcţioneze ca o şcoală, ori în casă era un salon mare, frumos pictat, unde veneau oaspeţii", susţine primarul.

Până la găsirea banilor, sătenii nu cred că îşi va mai aduce aminte cineva de alaiul de trăsuri care se întindea, peste deal, până în Iaşi, sau de boierii care veneau să petreacă la conacul care a inspirat romanul ”La Medeleni“.

”Nici noi, cei cărora ne-au povestit bunicii, s-ar putea să nu mai fim atunci când îl vor reface. Şi dacă n-o să mai fim noi, pentru cine se va face? Cine va şti ce a fost aici? Măcar eu sper să îl mai prind refăcut, în timpul vieţii“, încheie consilierul local născut în Medeleni.