REPORTAJ - Cum arată viaţa unui cercetător român stabilit în străinătate: "Îi înţeleg pe tinerii talentaţi din România care nu se gândesc la o carieră de dascăl. Salariile sunt mizere" - FOTO

Gabriel Turinici şi Liviu Nicolaescu sunt doar doi din cercetătorii formaţi în amfiteatrele şi laboratoarele folosite de matematicianul ieşean Alexandru Myller şi care au mers să îşi finalizeze studiile în străinătate şi s-au stabilit acolo. Unul dintre ei este cercetător la Universitatea Paris-Dauphine din Franţa, iar celălalt la Universitatea Notre Dame din Indiana, SUA, ambii fiind recunoscuţi şi apreciaţi în domeniul lor. Ei vorbesc cu căldură despre Iaşi, oraşul în care se întorc cu drag de fiecare dată, pentru colaborări cu Facultatea de Matematică de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza“.

"În România, matematicianul rămâne izolat de restul societăţii"

Gabriel Turinici a plecat din România în 1995, după ce a studiat trei ani la Facultatea de Matematică de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, pentru a da un concurs de admitere la École normale supérieure, "o universitate mai avansată" din sistemul de învăţământ francez. Apoi, ieşeanul a făcut un masterat, un doctorat, iar din 2005 predă şi face muncă de cercetare la Universitatea Paris-Dauphine, fiind interesat de multe domenii în care poate fi utilă matematica aplicată.

De-a lungul timpului, el a aplicat modele matematice în diferite domenii, precum fizică cuantică, chimie, economie şi finanţe, iar acum lucrează într-un domeniu care l-a interesat şi în trecut -epidemiologia. Mai exact, analizează, cu observaţii care nu au legătură cu lumea medicală, motivele şi tendinţele care îi determină pe oameni să se vaccineze sau nu.

"Eu nu sunt doctor şi nu am autoritate să vorbesc despre vaccinuri, doar constat că oamenii sunt îngrijoraţi de posibilele efecte adverse ale vaccinurilor sau de costul lor prea mare şi uneori aleg să nu se vaccineze din această frică. Eu nu ştiu dacă frica este fondată, fiindcă nu am competenţe, însă fac aceste observaţii", afirmă profesorul.

El a explicat că modelul matematic care poate fi construit aici porneşte de la o serie de întrebări, printre care şi aceea dacă nu cumva, la un moment dat, la nivel global, există posibilitatea ca oamenilor să li se facă atât de teamă de eventuale efecte adverse încât să aleagă să nu se vaccineze.

”Acest lucru poate provoca epidemii, iar apoi oamenii se vor îngrămădi toţi la centrele de vaccinări, care nu vor putea face faţă cererii”, spune profesorul, precizând că, de aceea, cercetarea sa caută să găsească un echilibru.

"Întrebarea este dacă există vreun echilibru la un nivel la care chiar şi cei îngrijoraţi de posibilele efecte adverse să spună «da, mă vaccinez». În Franţa sunt astfel de întrebări fiindcă oamenii iau decizii uitându-se mai mult pe site-urile de internet. Nu toate au competenţa să spună că acest vaccin este bun sau nu, nici toţi medicii nu citesc revistele de specialitate, cu atât mai puţin oamenii care ajung să ia decizii bazându-se pe informaţii incomplete", explică Gabriel Turinici.

Concret, el face calcule matematice pentru a putea determina motivele invocate şi pentru a face o previziune dacă oamenii se vor vaccina sau nu, dacă vor folosi un vaccin şi apoi discută cu cercetători din structurile care fac recomandări la nivelul Guvernului francez, cu privire la ce vaccinuri să fie suportate de către stat şi care nu, care să fie produse în cantităţi mai mari.

Matematicianul Gabriel Turinici spune că regretă că o astfel de apropiere între matematicieni şi societate nu există şi în România.

Astfel, dacă în Franţa el vede "o tradiţie naturală" pentru o astfel de cercetare, consideră că matematicianul din România "rămâne izolat faţă de restul societăţii".

"Oamenilor li se pare că este (matematicianul -n.r.) pe altă planetă, nefiind multe aplicaţii pentru cercetarea sa. Totuşi, mi se pare că în cadrul universitar din România lucrurile au început să evolueze, însă sistemul pare a fi pe termen scurt, de la un grant la altul. Noi, spre exemplu, în Franţa scriem, la fel, granturi, cereri de finanţare, însă este şi o componentă de finanţare pe termen lung. În Franţa este un laborator de cercetare, iar dacă nu am niciun grant timp de zece ani nu e grav, pot să mă duc la o conferinţă sau două din când în când şi îmi plătesc astfel şi laboratorul", adaugă cercetătorul român.

"Îi înţeleg pe tinerii talentaţi din România care spun că nu au motiv să se gândească la o carieră de dascăl, salariile sunt mizere"

Liviu Nicolaescu a fost printre primii studenţi ai Facultăţii de Matematică din Iaşi care au plecat, după Revoluţie, la studii în SUA. Atunci când a plecat, era un vid în comunicarea româno-americană în ceea ce priveşte primii studenţi plecaţi dincolo de ocean la studii.

"Cei de la Ambasada americană nu auziseră de români care să plece în America", povesteşte, râzând, cercetătorul.

El îşi aminteşte că nici măcar nu a dat examen de limbă engleză şi că a fost aşteptat pe aeroportul din Detroit de un translator, fiindcă nu au putut să îi testeze anterior cunoştinţele lingvistice.

"După ce s-au deschis campusurile americane către Europa de Est, în primul an au acceptat studenţi «pe cuvânt». Nu s-au dat teste de matematică sau engleză, iar legătura telefonică era atât de proastă încât nu au reuşit să se conecteze şi să vadă dacă ştiu să îngaim două vorbe în engleză", explică Liviu Nicolaescu.

El a plecat în SUA pentru a lucra alături de un profesor ale cărui lucrări le-a urmărit de la Iaşi, pentru a-şi da doctoratul acolo, şi pentru a "face geometrie cu ecuaţiile" pe care le ştia din Iaşi.

Avea 25 de ani pe atunci şi spune că nu regretă plecarea, fiindcă a găsit "o ambianţă ştiinţifică deosebită şi foarte prietenoasă". El mai spune că un tânăr trebuie să aibă nervii tari pentru a-şi face doctoratul acolo, în condiţiile competitivităţii din universităţile americane, dar şi că fiecăruia i se acordă încrederea de care are nevoie pentru a reuşi.

"La angajare eu am avut noroc fiindcă domeniul în care lucram eu atunci era unul dintre cele mai fierbinţi în geometrie şi era deschidere mare pentru asta. Sistemul este extrem de competitiv. Dacă vrei să fii la o universitate competitivă, trebuie să produci, să te faci remarcat, să obţii granturi şi există mereu acest stres", susţine Liviu Nicolaescu.

În prezent, el lucrează la University of Notre Dame din Indiana, SUA, după ce a lucrat în trecut la University of Michigan şi la McMaster University din Canada.

"Într-un cuvânt, sunt geometru. Mi-am schimbat interesele de când am descoperit cercetarea. Acum, de cinci ani, fac geometrie probabilistică, aşa aş putea să o numesc. Aceasta se preocupă cu felul în care poţi să înţelegi forma unor obiecte făcând măsurători aleatorii, din care se obţin informaţii despre acele forme. Cam acesta este domeniul meu de cercetare, fără să devin prea tehnic în explicaţii", spune profesorul.

El dă ca exemplu al domeniului său de cercetare teza de doctorat a unui student pe care l-a coordonat, în care acesta a reconstituit conturul unei forme dintr-o fotografie alb-negru foarte pixelată, dându-şi seama unde unghiul este mai ascuţit sau unde nu, folosind tehnici de geometrie şi topologie.

Liviu Nicolaescu spune că este îngrijorat mai ales de situaţia tinerei generaţii de matematicieni, considerând că sunt tineri talentaţi care fie nu mai vin la matematică, fie plecă direct în străinătate, iar după părerea sa "este un pericol pentru orice societate să-şi piardă talentele în ceea ce priveşte educaţia".

"Este nevoie ca la nivel de liceu şi în universitate să atragi oameni talentaţi şi profesori buni care să facă cercetare. La ora actuală, profesorii buni sunt profesorii din generaţia mea, plus-minus cinci ani. Îi înţeleg pe tinerii talentaţi care spun că nu au motiv să se gândească la o carieră de dascăl, pentru că salariile sunt mizere. Este o problemă care este greu de rezolvat, dar care trebuie rezolvată la nivel guvernamental", spune Nicolaescu.

Deşi de la distanţă se văd mai bine problemele României, în special cele de natură financiară, Liviu Nicolaescu spune că s-a gândit de multe ori să se întoarcă în ţară. De altfel, îşi face timp să ajungă la Iaşi în fiecare an şi se arată preocupat de problemele locale.

"Sunt căsătorit tot cu o ieşeancă şi în ultimii zece ani venim mereu câte o lună în ţară. Încerc să fiu mereu la curent cu ce se întâmplă, citesc presa. Uneori ştiu mai multe evenimente decât prietenii mei care locuiesc în Iaşi", adaugă Liviu Nicolaescu, a cărui întreagă viaţă este împărţită între România şi SUA.