REPORTAJ - Două ucrainence refugiate în România de teama războiului: Vrem să plecăm cât mai departe de Rusia, să ajungem în Australia

Elvira şi Crystyna trăiesc în prezent în Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi, unde au ajuns, în urmă cu câteva săptămâni, de teama violenţelor care zguduie ţara lor.

"Am venit aici pentru că în ţara noastră s-a creat o situaţie atât de dificilă încât pur şi simplu ne temem să mai trăim acolo. Ne este frică să nu înceapă războiul, ne este frică să nu murim pentru un conflict care nu ne priveşte. Noi suntem din Odesa, eu locuiesc în Belgorod, iar Crystyna în Iliansk şi am fost parcă urmărite de violenţele care s-au petrecut în ţara noastră", povesteşte Elvira, în vârstă de 20 de ani.

Ea spune că a făcut facultatea la Kiev, apoi s-a angajat acolo la un call-center. La scurtă vreme după ce credea că poate fi pe picioarele ei, au început protestele şi s-a declanşat fenomenul "Euromaidan".

"În luna martie, mi-am lăsat toate lucrurile acolo şi m-am întors la ai mei, în Odesa. Imediat au început şi acolo violenţele. Pe 2 mai s-au întâmplat acele lucruri îngrozitoare în Odesa, iar noi ne aflam prin apropiere. Am văzut ce s-a întâmplat... sunt lucruri de care nu vreau să-mi mai aduc aminte. Am făcut nişte fotografii la care nu am avut încă puterea să mă uit", mai spune Elvira.

Cealaltă tânără, Crystiyna, de 23 de ani, spune că nu are rude sau cunoscuţi care să fi murit sau care să fi fost răniţi în confruntările de la Odesa, dar a auzit despre oameni care au dispărut şi despre care nu se mai ştie nimic.

"Încă nu ştim exact cine a murit acolo, deoarece multe corpuri nu au putut fi recunoscute din cauza arsurilor grave. Rudele, cunoscuţii noştri nu au păţit însă nimic grav, dar am văzut cum oamenii erau împuşcaţi pe stradă", afirmă tânăra.

Ea povesteşte că, împreună cu Elvira, a cerut viză pentru a părăsi Ucraina, răspunsul în acest sens venind destul de repede, şi că nu a stat pe gânduri înainte să plece. În ziua în care au primit viza, cele două tinere au vorbit cu părinţii, care le-au spus că au luat decizia cea mai bună.

"Totul s-a produs foarte repede. Într-o zi ni s-a acordat viza, ne-am luat câteva lucruri cu noi... Observând în ce situaţie ne aflam, am fost ajutate să ne refugiem în România. Părinţii... ei s-au gândit la binele nostru, din păcate nu au putut să vină cu noi. Atunci când ne-am luat rămas bun, ne-au zis că nu o să ne vadă mult timp, dar vor şti că suntem în viaţă şi ne aflăm în siguranţă", îşi aminteşte Crystyna.

Între Odesa şi Galaţi sunt doar 300 de kilometri, iar această distanţă este încă prilej de teamă pentru cele două tinere, dar şi de bucurie - sunt încă îndeajuns de aproape ca să prindă semnal GSM de la operatorul de telefonie mobilă din ţara lor. Astfel, spun ele, vorbesc destul de des la telefon cu părinţii lor.

"Am vorbit cu părinţii la telefon. Slavă Domnului că ne aflăm aproape de frontieră şi avem semnal! Ei sunt bine, iar apele s-au mai liniştit în regiunea noastră, dar oamenii încă trăiesc cu frica-n sân, nu prea ies din case... Nici aici nu suntem chiar aşa de departe de Odesa. Încă mă gândesc, încă mă adaptez aici", spune Elvira.

Tânăra adaugă că este doar o soluţie temporară cazarea în Centrul de refugiaţi de la Galaţi şi că planul ei este să ajungă în Australia, pentru că România este totuşi aproape de Ucraina.

"M-am gândit şi mi-am făcut un plan, sper să-l realizez: vreau să plec în Australia. Mă gândesc că ruşii ar putea ajunge aici oricând", spune Elvira, care menţionează însă că este pregătită să încerce să se stabilească în România, dacă planul său de emigrare în Australia nu va avea succes.

Cele două tinere afirmă că nu se aşteptau ca în România să fie primite atât de bine şi că, din acest motiv, s-ar putea stabili aici în cele din urmă.

"Aici am fost primite foarte frumos. Am fost uimită cu câtă căldură ne-au primit. Mă gândeam ce-o să fac printre străini, cum o să mă descurc cu o limbă străină, deşi o înţeleg un pic, deoarece acasă, la Odesa, avem cunoscuţi care vorbesc în limba română. Ne-am făcut aici, la Centru, chiar şi amici. Prieteni e prea mult spus, dar ne înţelegem foarte bine, avem cu cine să comunicăm, chiar dacă nu cunoaştem limba, vorbim prin semne. Toţi ne zâmbesc, gătim împreună. E o atmosferă prietenească aici. Amicii noştri de aici sunt din Siria, Bangladesh...", spune una dintre refugiate.

Cele două refugiate din Ucraina au precizat că nu vor putea reveni în ţara lor în următorii doi ani.

La Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi se mai află, pe lângă cele două tinere, o a treia persoană din Ucraina, ajunsă aici în aceleaşi condiţii.

Numărul refugiaţilor din zonele tensionate ale Ucrainei ar putea creşte însă în perioada următoare, în condiţiile în care tinerii de acolo văd această metodă ca pe o poartă spre Occident. Odată ajunşi în România, fie că acest lucru se întâmplă pe căi legale sau nu, refugiaţi solicită azil şi intră astfel într-o procedură de acordare a acestui statut.

Pe tot parcursul procedurilor impuse de legislaţie, refugiaţii beneficiază de sprijin din partea statului român. Ei sunt cazaţi în Centrul pentru Refugiaţi, primesc hrană, dar şi alte beneficii. Ei au acces la asistenţă medicala gratuită, dreptul la muncă şi alte drepturi civile elementare. În plus, aceştia primesc 108 lei pe lună, bani de buzunar.

Potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, de la începutul anului şi până în luna iunie au fost înregistrate 24 de cereri de azil din partea unor cetăţeni ucraineni, majoritatea fiind cazaţi în Centrele pentru Refugiaţi de la Rădăuţi şi Galaţi.

Conform sursei citate, în primele luni ale anului 2013 erau înregistrate 11 cereri de azil din partea cetăţenilor ucraineni.