REPORTAJ: Mărturii despre solidaritate şi bucuria de a fi liber la 24 de ani de la izbucnirea Revoluţiei - FOTO

În urmă cu 24 de ani, în 15 decembrie, la Timişoara, câteva sute de enoriaşi ai pastorului reformat Laszlo Tokes au aprins lumânări şi s-au rugat în centrul oraşului pentru ca acesta să nu fie evacuat şi mutat în alt oraş, conform unei hotărâri judecătoreşti. Pastorul făcuse recent comentarii critice la adresa regimului Ceauşescu în mass-media internaţională.

GALERIE FOTO

În 16 decembrie, sute de timişoreni s-au adunat din nou în centrul Timişoarei, unde au scandat lozinci împotriva regimului Ceauşescu. Ulterior, acestora li s-au alăturat alţi protestatari, cauza iniţială a manifestării trecând în plan secund. Oamenii au manifestat toată noaptea, atât în centrul oraşului, cât şi în complexul studenţesc, iar la un moment dat au încercat să incendieze clădirea în care îşi avea sediul Comitetul Judeţean al PCR.

Forţele de ordine au intervenit împotriva manifestanţilor, folosind gaze lacrimogene şi lovindu-i cu bastoane de cauciuc. Mulţi manifestanţi au fost arestaţi, iar străzile oraşulului arătau ca după război: vitrine sparte, magazine devastate, poze cu Nicolae şi Elena Ceauşescu rupte.

Revoluţionarii de la Timişoara, atacaţi cu lopeţi şi târnăcoape, au rupt garduri pentru a se apăra

Timişoreanul Virgil Hosu îşi aminteşte că în 16 decembrie 1989 a ieşit în stradă îndemnat de un vecin, după ce se întorsese de la serviciu.

"Am ieşit în stradă în 16 decembrie 1989 după orele de serviciu. Lucram la Centrala Electrică de Termoficare, iar după orele de serviciu m-am întâlnit cu un vecin al meu, în apropierea blocului unde locuiam, în Zona Soarelui, şi am auzit de ceea ce se întâmplase înainte cu o zi acolo, în Piaţa Maria. Vecinul mi-a spus: «Dom'le, se încearcă ceva acolo». El, fiind maghiar, mi-a spus să mergem şi noi să vedem ce se întâmplă. Am mai luat cu noi un vecin şi în jurul orei 15.00 am plecat spre Piaţa Maria. Nu am ajuns în această piaţă, ci în apropiere, unde am zărit un grup de 20-30 de persoane. Cu toţii veneau spre centru. Ne-am alăturat lor, am venit spre Primărie cu toţii, am discutat din nou despre ceea ce se întâmplase în Piaţa Maria. Acestui grup i s-au alăturat tineri, a tot venit lume şi strigam cu toţii «Jos comunismul». În aproximativ o oră, în grup deja eram aproape o sută de persoane", rememorează Hosu.

Grupul de revoluţionari din care făcea parte şi Hosu a încercat, în zadar, să intre cu forţa în Primăria Timişoara.

"Tot strigând lozinci, am încercat să intrăm în Primărie. Am văzut atunci că sunt aproximativ 30 de persoane care făceau parte din Miliţia Română şi care au urmărit grupul din care făceam parte şi eu. La un moment dat, ne-am trezit înconjuraţi de miliţieni care erau însoţiţi de câini şi care au blocat intrarea. Când am crezut noi că suntem suficient de mulţi, am vrut să forţăm intrarea. În acel moment ne-au atacat atât cu bastoane, cât şi cu câini. Şi aveau şi scuturi de plastic. S-a scandat împotriva Miliţiei. Asta a fost în jurul orei 16.30. Ei au încercat să ne despartă, dar noi am fugit şi ne-am regrupat. Ne-am împărţit în câteva grupuri şi am luat-o, eu şi încă 15-20 de persoane, pe Calea Buziaşului, cu intenţia de a scoate lumea în stradă, să ni se alăture. Ne-am încurajat unii pe ceilalţi", spune revoluţionarul.

De pe Calea Buziaşului a străbătut aproape jumătate de oraş şi a ajuns în zona Gării de Nord, unde, alături de alţi revoluţionari, a luptat. La propriu.

"Între noi au fost infiltraţi, în mod cert, ofiţeri acoperiţi. Eram urmăriţi pas cu pas, am fost urmăriţi de maşini cu numere mici. De altfel, pe una am şi atacat-o, am încercat să o şi răsturnăm, asta la ieşirea de sub pasajul de la Gara de Nord. Am fost atacaţi cu lopeţi, cu cozi de târnăcoape. Loveau cu disperare, iar noi eram cu mâinile goale. Ne-am apărat cum am putut, am luat ţevi din garduri şi ne-am apărat. Cei care au căzut în această luptă au fost băgaţi în dube şi duşi în penitenciar", povesteşte Hosu.

În tot acest timp, soţia şi fiica lui Virgil Hosu au rămas acasă şi nu mai ştiau nimic despre el. Între timp, cei doi vecini cu care el pornise spre centrul oraşului au reuşit să fugă chiar înainte de a fi urcaţi în dubele Miliţiei. Au ocolit întreg oraşul, au luat-o prin cartierele mărginaşe şi au ajuns acasă după o zi şi jumătate.

În noaptea de 16 spre 17 decembrie, Hosu a fost arestat, bătut şi obligat să dea declaraţii. Nu ştia dacă va mai scăpa.

Pe Virgil Hosu, ziua de 17 decembrie l-a găsit în Penitenciarul "Popa Şapcă".

"Prima dată s-a tras în 17 decembrie 1989. Eram închis, arestat în Penitenciarul din Timişoara. M-au arestat în acea noapte, de 16 spre 17 decembrie 1989, la ora 3.30, la ieşire din Piaţa Dacia. Atunci au fost arestate aproape 800 de persoane. Printre aceste persoane mă aflam şi eu. La penitenciar am fost bătuţi pentru a spune ce am căutat acolo, de ce am ieşit pe străzi să demonstrăm. Ne-au luat unul câte unul şi am fost judecaţi începând din 17 decembrie. Chiar în 18 decembrie, împlinisem 26 de ani, iar eu eram judecat şi aveam o fată acasă. Sigur, am crezut că nu o să îmi mai văd copilul. Soţia nu a mai ştiut nimic despre mine", povesteşte emoţionat revoluţionarul.

De la petrecerea la care ar fi trebuit să meargă cu iubita, timişoreanul Călin Vasi a ajuns printre revoluţionari

Pentru Călin Vasi, pe atunci în vârstă de 31 de ani, 16 decembrie era ziua în care urma să participe la o petrecere, alături de iubita sa de la acea vreme. Însă petrecerea s-a ţinut, în final, în stradă, acolo unde erau deja mii de revoluţionari.

"Era 16 decembrie 1989, în jurul orei 16.00. Mama mea, venind de la serviciu, a văzut că e lume adunată în Piaţa Maria. Mi-a zis ce a văzut. Eu trebuia să merg în ziua aceea la o petrecere şi m-am dus să îmi iau iubita vremii respective de undeva de lângă Spitalul Judeţean. Deja nu mai circulau tramvaiele. Am ajuns într-un final la iubita mea, iar la un moment dat s-a auzit gălăgie mare, se striga. Ea credea că vine lume de la stadion, care se află aproape, eu îi explicam că nu avem nici nocturnă şi se terminase şi campionatul", povesteşte el.

Vasi îşi aminteşte că şi-a luat iubita de mână şi împreună s-au alăturat unui grup de protestatari. S-a despărţit de ea abia în momentul arestului, fără să ştie dacă urma să o mai vadă vreodată.

"Am ieşit să vedem ce se întâmplă, aşa am văzut lume care venea dinspre Calea Girocului. Am plecat direct cu ei, prin Complexul Studenţesc, unde în încercarea de a-i scoate pe studenţi a sosit o maşină de pompieri. A încercat să împrăştie lumea, cu jet de apă. A fost un tip foarte drăguţ de la transportul în comun care se băga cu autobuzul în faţa maşinii de pompieri", îşi aminteşte Călin Vasi.

După ce a stat o vreme în Complexul Studenţesc, alături de camarazii săi, şi după ce au reuşit să scoată studenţii din cămine, a pornit spre Catedrală.

"La Catedrală, noaptea, lumea cerea să se tragă clopotele, după modelul polonez. Noi ştiam că acolo biserica a fost alături de populaţie, dar la noi nu s-a întâmplat nimic", spune, dezamăgit, Vasi.

Între timp, oamenii au înconjurat căile de acces spre Catedrală, iar cei care ieşeau după acest cordon uman erau prinşi şi arestaţi de Miliţie. Asta i s-a întâmplat şi lui Vasi: a fost urcat într-o dubă, iar iubita sa, care în tot acest timp îl ţinea strâns de mână, a fost urcată într-o altă dubă. Dacă Vasi a ajuns în penitenciar, iubita lui a fost dusă în depoul de tramvaie.

"Ajunşi în penitenciar, am fost interogaţi şi bătuţi. Tot acolo am aflat că un ofiţer a început să tragă în Piaţa Libertăţii. Acolo au fost primele focuri de armă", spune Vasi.

Venit la Timişoara cu gândul la studenţie, Silviu Manea a ajuns să ia parte la Revoluţie

Tot în 16 decembrie 1989, a ajuns la Timişoara Silviu Manea, care atunci avea 18 ani. Pe atunci locuia în Caraş-Severin şi venise la Timişoara să se pregătească pentru admiterea la facultate, cu ajutorul unui profesor.

"Nu locuiam pe atunci în Timişoara, sunt din Caraş-Severin, din Oţelu Roşu. Venisem la pregătire pentru facultate în Timişoara. Locuiam la rude, în apropierea stadionului de fotbal, lângă Complexul Studenţesc. Am ajuns la Timişoara în 16 decembrie 1989. Venisem cu trenul şi am văzut eu ceva agitaţie, din tramvai, în faţa casei lui Laszlo Tokes. Ajuns la rude, mi s-a atras atenţia să nu cumva să mă duc acolo. Gazdele mele urmau să plece undeva la ţară. Eu am rămas singur acasă a doua zi", îşi aminteşte Manea.

În aceeaşi noapte, 16 spre 17 decembrie, pastorul Tokes a fost transportat cu o dubă spre judeţul Sălaj.

În dimineaţa de 17 decembrie, manifestanţii au ieşit din nou în stradă, scandând: "Jos Ceauşescu!", "Jos comunismul!", "Nu vă fie frică!". Demonstranţii au intrat în sediul Comitetului Judeţean şi au aruncat pe geam documente ale partidului, broşuri de propagandă şi alte simboluri ale dictaturii comuniste.

Concomitent, blindate ale Armatei şi coloane de militari au început să străbată străzile Timişoarei pentru a restabili ordinea. De asemenea, prin ordinul lui Ceauşescu, la Timişoara au mers mai mulţi generali şi ofiţeri din Armată, între care Victor Athanasie Stănculescu, Mihai Chiţac. Mai mult, Ceauşescu a convocat, la Bucureşti, o şedinţă extraordinară a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în care a dat ordin ca militarii să primească armament şi să se tragă. În seara zilei de 17 decembrie, la Timişoara s-a tras, iar camioanele au blocat intrările în oraş, în timp ce elicoptere patrulau zona.

Silviu Manea nu a avut nicio intenţie să meargă alături de protestatari, cu atât mai puţin să ajungă în zona centrală. A fost nevoit, însă, în 17 decembrie, deoarece profesorul care îl medita locuia foarte aprope de Piaţa Operei. Pe drumul spre dascăl, Silviu Manea a întâlnit o… fanfară.

"Am ajuns în zona centrală a oraşului şi la un moment dat am auzit fanfară. Ieşise să cânte şi să mărşăluiască, să arate că Armata conduce. Era doar o intimidare. Mi-am continuat drumul spre locuinţa profesorului, iar când am terminat orele de pregătire, pe la prânz, am avut intenţia să mă întorc acasă, la rude. Am ales un traseu care trecea prin faţa actualei Prefecturi, unde atunci era Comitetul Judeţean de Partid", spune Manea.

Ajuns în faţa acestei instituţii, a observat forţele de ordine care aşteptau ascunse după clădire eventuale grupuri de protestatari. Manea a fugit spre revoluţionari pentru a-i anunţa ce îi aşteaptă, dar, odată ajuns printre ei şi cuprins de euforia momentului, a intrat în sediul fostului Comitet Judeţean de Partid.

"Când am ajuns în dreptul Prefecturii am fost întâmpinaţi cu apă şi spumă. Am cântat acolo «Deşteaptă-te, române». Protestatarii au încercat să rupă cordoanele, unii dintre ei au dat foc unor maşini de pompieri. La un moment dat, am reuşit să intru, cu un grup de oameni, în Prefectură. Recunosc că, odată intrat, am reuşit să sparg nişte tablouri de-ale lui Ceauşescu, nişte tablouri cu lozinci. Nu am dat foc la nimic. Câţiva colegi au urcat pe clădire să dea jos steagul cu stema. Înăuntru era plin de haine de gărzi patriotice. Au lăsat hainele în clădire şi s-au alăturat protestatarilor, cel mai probabil", îşi aminteşte revoluţionarul.

La ieşire, a fost oprit de ofiţerii care legaseră cu sfori uşile de la intrarea în clădire. Manea a reuşit să răzbească printre ei, însă a fost bătut şi rănit.

"În momentul în care am ieşit, uşa era legată cu nişte sfori. Forţele de ordine veneau din toate părţile. Am încercat să fug din faţa Prefecturii, printre baionetele lor, o baionetă a fost la câţiva milimetri să îmi străpungă coloana vertebrală. Nu am mai avut unde să fug şi m-au prins chiar în faţa Prefecturii. Prima dată ne-au dus, pe mine şi alţi câţiva oameni, la o unitate militară, apoi ne-au dus în arestul Miliţiei, apoi la penitenciar. Am fost bătut crunt la sediul Miliţiei. Pe lângă faptul că eram plin de sânge în spate, cum m-a rănit baioneta, am mai fost şi plin de vânătăi pe tot corpul. Când am ajuns la penitenciar, acolo mi-au făcut o injecţie pentru a nu mi se infecta rana. Atât. Nu am fost pansat", spune Manea.

În 18 decembrie 1989 s-a declarat stare de necesitate la Timişoara. În aceeaşi zi, un grup de tineri a desfăşurat tricolorul fără stemă pe scările Catedralei din Timişoara, apoi a început să cânte "Deşteaptă-te române", interzis din 1947.

Intervenţia forţelor de ordine nu s-a lăsat aşteptată, acestea începând să tragă în plin. Câteva zeci de tineri au murit atunci, alţii au fost răniţi, iar câţiva au reuşit să fugă. În noaptea de 18 spre 19 decembrie, cadavrele au fost ridicate, în taină, de la morga spitalului din Timişoara, încărcate într-o maşina frigorifică şi transportate la Bucureşti, fiind incinerate la crematoriul Cenuşa.

În 20 decembrie, centrul Timişoarei a fost ocupat de sute de mii de persoane, majoritatea muncitori din fabrici, care au scandat: "Armata e cu noi!", "Nu vă fie frică, Ceauşescu pică!". La Timişoara au ajuns şi muncitori de la fabrici din Oltenia, care s-au alăturat protestatarilor.

Tot în 20 decembrie, revoluţionarii au declarat Timişoara "primul oraş liber de comunism" din România. Acesta a fost şi data în care toţi cei arestaţi în zilele precedente au fost eliberaţi din Penitenciarul "Popa Şapcă".

Printre aceştia, s-a aflat şi Virgil Hosu, care, la ieşirea din penitenciar, nu ştia dacă urmează să fie eliberat sau executat. Oricum ar fi fost, avea un gând de mulţumire ştiind că a luptat pentru libertate.

"Când am ieşit din penitenciar, ne-au scos încolonaţi pe platoul din faţa penitenciarului şi am crezut că urmează să fim executaţi pentru că toţi cei dinăuntru erau înarmaţi, aveau pistoale automate la ei. După ce ne-au aliniat, au intrat, după 20-30 de minute, camioane ale Armatei şi ne-au împărţit pe grupuri şi ne-au urcat în camioane. Nu am ştiut destinaţia. Maşina în care am fost eu a oprit pe o stradă din Piaţa Unirii. Şoferul a strigat la noi «Săriţi jos». Când am auzit aceste cuvinte, ne-am gândit din nou că urmează să ne execute. Sigur, când s-a oprit maşina, am sărit", îşi aminteşte Hosu.

El spune că a urmat o perioadă de confuzie generală şi, deşi primul gând a fost la familie, a preferat să se alăture grupului de protestatari din faţa Operei. La fel s-a întâmplat şi în zilele următoare.

În 20 decembrie 1989, şi Silviu Manea a fost eliberat din penitenciar şi s-a întors de unde plecase - la sediul Comitetului Judeţean de Partid. El îşi aminteşte că acolo era lume multă, iar unii dintre oameni ţineau discursuri de la balconul instituţiei. În 22 decembrie 1989, Manea se afla din nou în rândul camarazilor săi de luptă, însă de această dată în faţa Operei, acolo unde s-a sărbătorit victoria.

Tot în faţa Operei a mers şi Călin Vasi, eliberat şi el în 20 decembrie. Acolo, el şi-a reîntâlnit iubita care fusese, de asemenea, eliberată.

După evenimentele de la Timişoara, Ceauşescu a decis să se adreseze populaţiei pentru a anunţa creşteri ale pensiilor şi alocaţiilor, iar în 21 decembrie, la Bucureşti, în faţa sediului CC al PCR s-au adunat mulţimi ţinând în mâini tablouri ale lui Nicolae Ceauşescu şi ale Elenei Ceauşescu. Printre urale şi scandări însă s-au făcut tot mai puternic auzite huiduieli şi fluierături, iar transmisia în direct a fost întreruptă de către Televiziunea Română. Oameni din mulţime au strigat atunci "Timişoara, Timişoara!", "Traiască Timişoara!", "Jos Ceauşescu!".

Astfel, Revoluţia începută la Timişoara a continuat în Capitală, dar şi în alte oraşe precum Arad, Sibiu, Târgu Mureş, Braşov, Cluj-Napoca, Alba Iulia, Buzău.

La 24 de ani de la Revoluţie, regrete, dar şi mulţumirea faptului că au luptat pentru libertate

La Timişoara, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei "Memorialul Revoluţiei" au murit aproximativ o sută de persoane. Conform acestora, au fost 73 de morţi şi 296 de răniţi în perioada 16-22 decembrie 1989, iar după 22 decembrie, 20 de morţi şi 77 răniţi.

La 24 de ani de la Revoluţie, timişoreanul Virgil Hosu are un singur regret - acela că "nu toate gândurile curate de atunci s-au împlinit", dar este bucuros că "avem libertate". Şi o spune cu un zâmbet în care se vede nostalgia pentru acele vremuri de luptă pe străzile din Timişoara.

"Nu toate gândurile curate pe care le-am avut atunci s-au împlinit. Avem libertate, trebuie să ştim să o preţuim. Orice lipsuri am avea, libertatea e cea mai scumpă pentru un popor, pentru o naţie", crede Virgil Hosu.

Acum, Virgil Hosu lucrează la aceeaşi instituţie, doar că la alt departament, iar anul acesta a împlinit 30 de ani de când este angajatul actualului Colterm, societatea de termoficare a Timişoarei.

Şi Silviu Manea, studentul aspirant din vremea Revoluţiei, a revenit la Timişoara. A absolvit Facultatea de Construcţii, apoi şi-a întemeiat o familie aici, în oraşul pe care îl iubeşte.

Pentru Călin Vasi şi iubita sa de atunci, dragosta nu a rezistat în faţa timpului. Femeia a plecat în Canada, la începutul anilor '90, dar bărbatul a rămas la Timişoara şi spune că acum este împlinit pentru că şi-a câştigat libertatea.