REPORTAJ - O fostă mezzo-soprană are în grijă de zeci de ani Cimitirul evreiesc din Iaşi: Sunt un fel de ghid turistic pentru cei care îşi caută strămoşii - FOTO

Cimitirul evreiesc din Iaşi, aflat în spatele blocurilor din cartierul Păcurari, vechi din jurul anului 1600, are 26 de hectare, 150.000 de morminte, iar peste toate veghează Olga Chimir.

Deşi are o casă în cartierul Păcurari, femeia de 59 de ani locuieşte practic în clădirea administrativă a cimitirului, în "camera de odihnă" din spatele biroului, unde s-a mutat în urmă cu mai bine de 30 de ani. Ea nu este căsătorită, iar rudele care i-au mai rămas sunt stabilite în Israel.

În tinereţe, Olga Chimir a făcut un liceu tehnologic şi Şcoala Populară de Arte din Iaşi, unde s-a specializat în muzică clasică, în canto. Cu această specializare s-a angajat, în 1975, în ansamblul coral al Operei Naţionale din Iaşi, unde, timp de cinci ani, a fost mezzo-soprană. Acolo lua, în particular, lecţii de la una dintre solistele instituţiei. "Mi-a spus că am o voce foarte frumoasă şi puternică“, îşi aminteşte femeia tuşind înăbuşit.

Ea spune că anii în care a străbătut oraşele mici ale Moldovei, în nişte "autobuze vai de capul lor, în care îngheţai de frig", pentru a susţine concerte, au fost "scurţi, puţini" şi au reprezentat una dintre cele mai mari dezamăgiri din viaţa ei.

"Am lucrat la ansamblul Operei până când Ceauşescu a dat un decret ca numai cei care au absolvit Conservatorul să mai poată rămâne. Atunci m-au dat afară. Eu am făcut un liceu comercial şi Şcoala Populară de Arte, care era undeva pe lângă Hala Centrală, şi m-am specializat în canto clasic şi cu el am intrat la Operă. Nu aveam aspiraţii mai mari decât corul, dar era foarte frumos. Am încercat apoi să intru la Conservator, dar era foarte greu, era un singur loc şi pentru ăla am auzit că era tot cu bani. Am dat examenul, dar n-am intrat. Nicăieri nu am mai găsit apoi serviciu, nicăieri, nicăieri...", povesteşte femeia.

Rămasă fără loc de muncă, Olga avea grijă de părinţii ei, proaspăt ieşiţi la pensie. Tatăl lucrase "în comerţ, cu toţi evreii care făceau asta atunci", şi aşa a aflat că există un post de paznic scos la concurs la cimitirul din Păcurari de către comunitatea evreiască. Bărbatul a apelat la prietenii pe care îi avea în rândul evreilor şi a obţinut postul, iar ea mergea să îl mai ajute sau să îi ducă mâncare. Atunci l-a cunoscut pe rabin.

"M-a luat lângă el pentru că mă vedea venind la tata. Îmi tot spunea: «hai cu mine, că eu nu mai pot». Avea un defect la un picior, nu putea să intre printre morminte. Aşa am învăţat aşezarea grupurilor, cum să folosesc registrul, cum să ajung la fiecare. Apoi, când el a vrut să plece, cei din federaţie nu voiau să îi dea voie pentru că nu mai rămânea nimeni la cimitir, aşa că le-a spus: «angajaţi-o pe Olga». Atunci mi-am dat seama că s-a terminat cu muzica şi că s-a terminat cu toate", îşi aminteşte ea.

Astfel, în 1981, la un an după ce şi-a pierdut slujba de la Operă, a ajuns, alături de rabin, să fie îngrijitoarea cimitirului, iar doi ani mai târziu, după ce acesta a plecat în Israel, a rămas singură.

Ea spune că a învăţat cimitirul "ca pe dosul palmelor" şi că a ajuns "un fel de ghid turistic" pentru cei care îşi caută strămoşii. Chiar dacă nu o spune răspicat, femeia crede că are o misiune. De aceea nici nu a plecat, chiar dacă sora ei din Israel, care este stabilită acolo din 1969, o tot cheamă periodic. "M-a înnebunit, dar până la urmă şi-a dat seama că nu are nicio şansă cu mine", afirmă ea.

Femeia este cea care le găseşte evreilor strămoşii, printre sutele de lespezi din cimitir. "Oameni mai vin duminicile, câte doi-trei, însă cei mai mulţi din străinătate vin. Americani, spanioli, francezi, nemţi, la mine ajung prima dată", explică Olga Chimir.

Din registrul gros şi prăfuit, al cărui tâlc îl mai poate desluşi doar ea, îi poartă pe oameni până la mormintele strămoşilor. Şi pentru ajutorul pe care îl aduce acestora, e hotărâtă să nu plece.

"N-am vrut să plec şi nici nu vreau, cum să mă duc de aici când atâta lume are nevoie de mine? M-am ataşat foarte mult de locul acesta, este o bucurie sufletească să ştii că îi ajuţi foarte mult pe cei care-şi găsesc familiile când vin aici. Îi văd când pleacă, parcă sunt mai uşori, plutesc. Se bucură şi eu mă bucur odată cu ei", mai spune ea.

În cimitir vin şi evrei din România care vor să înveţe despre istoria lor.

Chiar la intrare în cimitir, dincolo de clădirea administrativă, pe stânga, o lespede din marmură neagră marchează cele 36 de victime ale Pogromului din pădurea Vulturi, comuna Popricani. Cercetătorii au stabilit că cei îngropaţi acolo - nouă femei, 12 copii şi 15 bărbaţi - au fost victime ale regimului Ion Antonescu, groapa comună fiind descoperită în 2010. Tot în cimitir există şi o parcelă mare şi îngrjiită care conţine câteva sute de lespezi scunde, marcate cu steaua lui David, unde sunt înmormântaţi eroii Primului Război Mondial. Alături, mai în spate, sunt câteva lespezi lungi şi late, culcate la pământ, pe o întindere de cel puţin 50 de metri pătraţi, unde sunt 16 morminte mari, în amintirea celor câteva sute de evrei care şi-au găsit sfârşitul în "trenurile morţii" plecate din Iaşi în iunie-iulie 1941. În spatele acestora sunt îngropate şi alte victime ale Pogromului din acelaşi an.

Acestea sunt "obiectivele" care atrag cei mai mulţi oameni, iar în fiecare an, în 29 iunie, când este marcat momentul începerii Pogromului de la Iaşi din 1941, cimitirul se umple de evrei, "ca în vremurile bune, în care duminica veneau unul după altul". "Astăzi, dacă mai vin doi-trei, pentru că în Iaşi mai sunt în jur de 200 de evrei, şi aceia bătrâni", spune femeia.

În fiecare an, sub îndrumarea doamnei Olga, zeci de oameni îşi găsesc rudele. În special americani, povesteşte aceasta. Îşi aduce aminte de o familie mare care a venit tocmai din America şi cu care s-a înţeles mai mult prin semne, ducând-o la unul dintre mormintele foarte vechi, de peste 100 de ani. Apoi a primit în vizită, anii trecuţi, un francez care a pus-o să îi găsească zece morminte. A aprins câte o lumânare la fiecare dintre ele, iar la plecare francezul i-a mulţumit că l-a ajutat să îşi găsească strămoşii.

Însă dintre toţi cei care vin la cimitir, Olga Chimir primeşte cel mai des vizitatori din Israel. Sunt evreii care au plecat din zona Iaşiului, care şi-au întemeiat acolo o familie şi care vin la cimitir de fiecare dată când se întorc în ţară. O sună pe femeie din timp să îi aştepte şi ea deschide lacătul gros de pe poartă şi se pregăteşte de musafiri.

"Cei care mai ajung din afară sunt baza", crede ea, şi de aceea se bucură că s-a "reparat" aeroportul din Iaşi, că vor fi curse noi şi că vor veni mai mulţi oameni direct de la Tel Aviv.

Ea spune că nici nu se gândeşte să se mute în Israel, alături de sora sa. Cel puţin acum. "Încă 20 de ani, poate mai mult, sigur nu plec. Până atunci s-ar putea nici să nu mai fie evrei în Iaşi", adaugă Olga Chimir.