- Home
- Social
- CLUJ, TIMIŞ, SIBIU, GORJ, OLT, (17.03.2016, 15:20)
- Departamentul Corespondenti
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video REPORTAJ: Pături pentru clienţii unui bar din Cluj, după Legea Antifumat, chef "Adio, Cancer" în Timiş - GALERIE FOTO, VIDEO
Proprietarul unui bistro din Cluj a cumpărat pături pentru clienţii care de joi trebuie să iasă din local să fumeze. La Timişoara, oamenii şi-au luat rămas bun de la fumatul în baruri prin petreceri, iar una s-a numit "Adio, cancer", în timp ce slătinenii s-au închis în case, barurile fiind goale.
Urmărește
5430 afișări
La Cluj, Legea intrată de joi în vigoare i-a determinat pe patronii barurilor şi localurilor să ia măsuri pentru satisfacerea clienţilor care fumează, aceştia punând la dispoziţia oamenilor scrumiere la intrarea în localuri, mese înalte dotate cu scrumiere sau au amenajat mini-terase cu sisteme de încălzire, în timp ce instituţiile publice au amenajat locuri pentru fumat destinate funcţionarilor.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 23:10
-
astăzi, 17:52
• Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
astăzi, 19:12
• Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
-
astăzi, 14:38
-
astăzi, 16:20
-
astăzi, 18:50
• Premierul Greciei: ţările NATO sunt conştiente că trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
-
astăzi, 12:48
• Ucraina a executat primul asalt fără militari, doar cu drone terestre şi aeriene
-
astăzi, 13:56
-
astăzi, 09:27
• 22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
astăzi, 13:17
-
astăzi, 13:29
-
astăzi, 12:32
• Qatarul ameninţă UE că va tăia gazul. Ministrul energiei din Qatar: "Nu blufez"
-
astăzi, 12:35
-
astăzi, 11:30
• Cu ce variante merg PSD şi PNL la consultările de la Cotroceni
-
astăzi, 19:12
"Nu ne temem că ne pierdem clienţii, cine intră să bea o cafea sau să mănânce o va face şi de acum încolo chiar dacă e fumător. Pentru cei care nu se pot abţine şi le arde buza după o ţigară, le-am pus la dispoziţie scrumiere la intrarea în local. Noua Lege Antifumat are şi părţi bune, se simte mai bine aroma de cafea”, a spus proprietarul unui bar din Piaţa Muzeului.
Nicu Ungureanu, directorul de marketing al unui lanţ de restaurante şi cafenele, a declarat, la rândul său, că implementarea legii antifumat este benefică, fiind o aliniere la nivelul celorlate state europene.
"În ceea ce priveşte restaurantele, interzicerea fumatului le permite oaspeţilor noştri să se bucure mai mult de atmosfera din localuri, de gustul mâncării şi al băuturilor. Este o schimbare sănătoasă şi pentru angajaţii noştri, care vor lucra de acum într-un mediu fără fum. Vom amenaja spaţii pentru fumători în exteriorul restaurantelor, acolo unde logistica ne permite”, a spus acesta.
Cât priveşte clienţii, Ungureanu consideră că acesta va rămâne constant sau chiar va creşte.
Anca Dinu, proprietar al unui bistro din cartierul Zorilor, a investit într-un sistem de încălzire pe care l-a instalat pe mini-terasa amenajată lângă local, pentru ca fumătorii să poată fuma afară fără să simtă frigul.
"Am amenajat în faţa localului o copertină şi o masă, pe care am pus scrumiere şi scaune. În plus, am achiziţionat un încălzitor, am luat şi pături. Cred că, pentru mine, este un lucru bun că nu se mai fumează pentru că nu mai trebuie să fac investiţii în schimbarea ventilaţiei. În local se şi mănâncă, iar mulţi clienţi erau deranjaţi că se fumează lângă ei. Prin faptul că se interzice fumatul în astfel de localuri, ne putem extinde gama de clienţi, spre familii cu copii”, a spus aceasta.
Patroana unui bar de pe strada Universităţii, situat în apropierea Universităţii "Babeş-Bolyai” (UBB), a amplasat pentru fumători mai multe scrumiere pe bordura unui geam, astfel încât aceştia să nu arunce pe jos mucurile de ţigară.
"Nu cred că au venit, joi, mai puţini clienţi, majoritatea sunt studenţi, decât în altă zi, poate au luat mai multe cafele la pachet. Cred că am câştigat clienţi care nu fumează şi se plângeau de fumul de ţigară. Noi suntem pentru această lege, clienţii au înţeles că nu este îndreptată împotriva lor”, a spus Augusta Constantinescu
Un alt local situat pe aceeaşi stradă a scos pe trotuar două mese înalte, dotate cu scrumiere, pentru clienţii care fumează şi servesc şi o cafea, sistemul fiind aplicat şi de alte baruri şi cafenele din oraş.
La un local din centrul oraşului, miercuri seara s-a servit bere în sticle cu o etichetă specială, scrisă în limbile română şi mesajul, cu mesajul "Dreptul ultimului fum”, iar clienţii au suflat ultimul fum de ţigară în sticlele care au fost astupate şi vor rămâne ca amintire "din perioada în care se putea fuma”.
Nici clienţii nu se supără pentru că sunt nevoiţi să fumeze afară.
"Este o lege bună, mai ales pentru că îi protejează pe cei care nu fumează. Nu este nicio problemă să ies afară cu cafeaua la o ţigară, din respect pentru nefumători”, spune un bărbat care şi-a aprins prima ţigară a zilei, afară, la masă, în faţa unuia din barurile de pe strada Universităţii.
Trei studente aflate în faţa unei cafenele din Piaţa Unirii susţin că legea antifumat nu le va afecta modul de viaţă şi că vor putea fuma şi afară, "chiar dacă gustul cafelei nu va fi la fel”.
"Acum e ok, dar vom vedea la iarnă, când va fi ger, cum vom ieşi afară să fumăm”, a spus una dintre acestea.
Un turist din Ungaria, aflat în faţa unui pub din centrul istoric al Clujului, susţine că măsura intrată în vigoare în România este foarte bună.
"În Budapesta şi noi ieşim afară din pub cu ţigara şi fumăm la intrare. E bine pentru sănătatea celor care nu fumează, dar şi pentru sănătatea fumătorilor. Dacă stai la masă ai tendinţa de a fuma mai mult, dacă eşti nevoit să tot ieşi, reduci numărul ţigărilor”, a spus acesta.
Nici autorităţile locale nu au stat cu mâinile în sân şi au pregătit locuri pentru fumători, marcate corespunzător. Astfel, Primăria Cluj-Napoca a amenajat trei astfel de locuri, unul în zona parking-ului, unul lângă Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni şi al treilea în curtea interioară, unde a şi fost suplimentat numărul de scrumiere.
Consiliul Judeţean Cluj pune la dispoziţia angajaţilor care fumează două locuri, unul pe terasa de la etajul trei, celălalt în afara clădirii.
Şi Prefectura Cluj a amenajat un loc de fumat în curtea interioară a instituţiei.
Deocamdată, la nivelul Primăriei Cluj-Napoca nu s-a înregistrat o creştere a cererilor din partea localurilor pentru amenajarea de terase, deoarece nici anotimpul nu permite deschiderea acestora.
Poliţiştii locali din cadrul Primăriei Cluj-Napoca vor efectua controale numai în urma unor sesizări care privesc încălcarea legii anti fumat.
La Timişoara, fumătorii "au sărbătorit" prin petreceri ultimele nopţi în care s-a putut fuma în baruri, părerile patronilor de localuri şi clienţilor fiind împărţite în privinţa legii.
La un local cunoscut din Timişoara a avut loc petrecerea "Adio, cancer”, clienţii fiind invitaţi să savureze o ultimă ţigară în interior, înainte de intrarea în vigoare a legii. Pe muzică de jale lăutărească, la miezul nopţii, clienţii au fost invitaţi să stingă ţigările. Unul din acţionarii localului, Ovidiu Mihăiţă, actor şi membru în mai multe trupe de punk şi rock, susţine că legea este pripită.
"Legea mi se pare foarte pripită şi părtinitoare, pentru că nu ţine cont de dreptatea ambelor părţi. Eu neţinând cu nimeni, deşi sunt fumător, mi se pare că barurile, birturile, bodegile şi crâşmele sunt ale viciilor. Or viciile includ, pe lângă alcool, şi fumurile. Şi nu ai cum, oamenii care merg acolo, merg conştienţi. Dacă te uiţi aici, 90 la sută sunt fumători şi ştiu că vin într-un loc în care se fumează. Nimeni nu te obligă să vii! Nu e ca o staţie de tramvai, o biserică sau un spital. Nu e o instituţie publică. E o instituţie de necesitate socială, unde alcoolul, băuturile, ţigările devin un liant şi asta se face dintotdeauna. Eu cred că noi acum suntem copleşiţi de nişte norme europene, ca şi alea cu cazanul de ţuică şi porcul din bătătură pe care nu ştim să le gestionăm”, a declarat Ovidiu Mihăiţă.
El spune că legea este pripită pentru că România are o mie de probleme pe care nu le ştie rezolva, cum ar fi "spitalele pline cu bacterii".
"Hai să interzicem bacteriile în spitale, pentru că oamenii ăia mor văzând cu ochii şi nu au nicio vină. Ei nu au vrut să ajungă acolo (la spital – n.r.), au fost obligaţi de împrejurări, dar pe nefumători nu îi obligă nimeni să vină într-un loc în care se fumează. Eu nu merg la fotbal pentru că nu sunt microbist, dar nu cer să se interzică fotbalul”, spune Ovidiu Mihăiţă.
El adaugă că nu va încerca să găsească portiţe prin care să eludeze legea, deşi a fost sfătuit de mai multe persoane să facă acest lucru, pentru ca localul să nu sufere economic.
"Nu vom găsi portiţe. Mă conformez, pentru că nu vreau să mă lupt cu chestia asta. Sper ca legislativul să aibă atât open mind încât să găsească o modalitate de a împăca şi capra şi varza.
Pentru că deocamdată avem o lege care nu împacă nici capra, nici varza. Capra e varză şi varza stă capră. Sunt sigur că va exista şi un impact economic. Nu ştiu dacă pozitiv şi negativ. O locaţie ca asta, unde există o curte, sigur, avem şi noroc că vine vara. Dar ce facem la iarnă? Toţi cei care sunt acum aici vor ieşi în tricouri afară să fumeze o ţigară? Le dă Ministerul Sănătăţii medicamente?", se întreabă acesta.
Există, însă, în Timişoara şi patroni de localuri care au primit bucuroşi vestea intrării în vigoare a acestei legi. Bogdan Danciu este unul din acţionarii unui alt local popular din centrul Timişoarei şi a interzis fumatul în incintă încă din vara anului trecut.
"E o lege foarte bună. Noi am luat această măsură pentru că nu mai suportam fumul, pentru că mi se părea absolut normal, logic şi igienic să se introducă la un moment dat chestia asta. Noi doar am fost înaintea vremii cu un an. Au fost foarte dese nemulţumirile din partea clienţilor din această cauză, dar şi mulţumirile. Am avut parte de ambele variante. Per total, da, a fost o mişcare neinspirată din punct de vedere financiar, dar ca şi imagine, ca şi condiţii pe care le oferi clienţilor a fost o mişcare bună, din punctul meu de vedere. Adică, prefer cei 10% clienţi care-s oameni care gândesc şi judecă pentru ei, decât 90% oameni care vin şi caută aceleaşi condiţii din Evul Mediu. (…) Da, lumea s-a mai obişnuit. Cei care au apreciat la început, apreciază în continuare, iar numărul celor mulţumiţi creşte de la zi la zi. Oamenii vin şi pot să savureze o cafea sau o altă băutură într-un mediu curat. Putem să fumăm şi afară, e normal să se întâmple”, a declarat Danciu.
În a treia categorie sunt patronii localurilor care vor încerca să eludeze noua lege. Unul dintre aceştia, sub protecţia anonimatului, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în localul său se va fuma în continuare.
"La noi se va fuma în continuare. Bine, nu peste tot, doar într-o cameră închisă şi ventilată. Noi nu avem terasă, însă avem norocul să avem mai multe camere. Una dintre ele am închis-o. Este, practic, de acum înainte, un club privat. Vrei să fumezi, mergi la bar, te înscrii în club şi eşti liber să fumezi. Asta este soluţia pe care am găsit-o pentru a supravieţui economic”, a spus acesta.
De altfel, în Timişoara, unii patroni de localuri au interzis fumatul de marţi seara, alţii doar de miercuri, începând cu miezul nopţii, iar în unele localuri se fumează în continuare.
Şi părerile timişorenilor sunt împărţite. În timp ce unii văd noua lege ca pe un lucru bun pentru sănătatea lor şi a celor din jur, alţii speră că această lege nu se va aplica.
"Eu nu fumam mult nici înainte, dar mi se pare un lucru bun. Vrei să fumezi, ieşi afară, mai întâlneşti oameni noi, mai schimbi o vorbă. Da, este ok ce se întâmplă, chiar dacă vremea e mai friguroasă acum. Sunt curios ce va fi în weekend, când cluburile sunt pline”, a declarat Vlad, joi dimineaţa, în timp ce fuma o ţigară în faţa unui bar din centrul Timişoarei.
De cealaltă parte sunt cei care cred că această prevedere nu va dura foarte mult.
"Nu are cum să dureze chestia asta. Vine weekendul, ce vom face? Vom ieşi toţi afară din club pentru că s-au trezit ăştia acum să interzică fumatul înăuntru? E o prostie imensă! N-are cum să ţină chestia asta prea mult. Uită-te şi tu, ieri (miercuri -n.r.) barul ăsta era plin dimineaţa de oameni care fumau şi beau cafea, acum sunt doi-trei. Păi tu crezi că patronul îşi permite chestia asta? În câteva săptămâni, sper că nu luni, vor găsi toţi portiţe să treacă pe lângă lege şi vom reveni la normal”, a spus Andrei, un alt client al unui local din centrul Timişoarei.
La Sibiu, terasele barurilor şi cafenelelor sunt pline de oameni, joi, în prima zi în care nu se mai fumează în interior, deşi temperaturile nu au trecut de 10 grade Celsius, cei care fumează pe terase spunând că ideea li se pare foarte bună.
Cei mai mulţi dintre sibienii şi turiştii din Sibiu au ieşit la o cafea şi la o ţigară pe terase, deşi în Sibiu temperaturile maxime nu trec de 10 grade. Alţii, mai friguroşi, au ieşit afară doar să fumeze, apoi au intrat înapoi în cafeanea. Cu toţii spun că se simt mult mai bine de când nu se mai fumează în interior, pentru că nu mai pleacă cu hainele îmbâcsite de fum şi mai fac şi puţină mişcare.
"Chit că sunt fumător, îmbrăţişez ideea de a nu se mai fuma în interior pentru că nu trebuie să stea oamenii în fumul meu. E o lege ok! Ne conformăm! Ieşim afară, fumăm, ne întoarcem! Pentru cei care au experimentat viaţa pe dincolo au văzut că se fumează afară, chiar dacă eşti în club sau la o cafea. E simplu! Ne conformăm! Mergem afară, luăm o gură de aer şi ne întoarcem! În acelaşi timp facem şi mişcare”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Paul Eugen Iancu, un tânăr care a ieşit la o cafea în oraş.
Pe reprezentanţii barurilor şi cafenelelor din Sibiu nu îi sperie scăderea clientelei, mai ales că se apropie sezonul cald, când toţi consumatorii vor vrea să stea la terase. Pentru perioada rece, acum pun pe hârtie nişte planuri de marketing.
"E foarte bine aşa. Având în vedere că noi avem terasă, eu sunt convins că o să meargă bine vânzarea chiar dacă nu se mai fumează în interior. Cred că o să crească vânzările. Faptul că nu se mai fumează în interior poate fi o problemă pentru cei care nu vor să accepte ceva ce spune legea. De azi stăm într-un mediu curat, nu mai respirăm fum de ţigară, nu mai plecăm cu hainele îmbâcsite. Mă aştept să crească vânzările. Pentru perioada de iarnă punem la punct o strategie de marketing”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Avram Nicoale, reprezentantul unei cafenele din Sibiu.
Pe de altă parte, inspectorul şcolar general de la Sibiu Ştefan Firu, fumător înrăit de mulţi ani, spune, glumind, că se gândeşte să candideze pentru un mandat de parlamentar pentru a putea abroga legea.
"Fumez de la 26 de ani! Nu am încercat niciodată să mă las şi nici nu am de gând! Îmi făceam câteva concedii în locuri exotice dacă nu fumam! Mă bate gândul să candidez să fiu şi eu deputat, senator, eventual prim-ministru. Mă mai gândesc la variantele astea, vreau să abrog legea asta Acum, serios vorbind, o să văd ce o să fac! O să fumez unde am voie: acasă la mine, pe vreo stradă lăturalnică. Râd acum, dar să ştiţi că nu e râsul meu. Altfel, eu sunt de acord, pentru că trebuie să respect legea. Dacă eu fumez, ceilalţi nu trebuie să mă suporte. Pe de altă parte, însă, e libertatea mea. Eu am dreptul să fumez. Creează-mi, domnule, şi mie un spaţiu!”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ştefan Firu, inspector general şcolar la Sibiu.
În municipiul Târgu-Jiu, clienţii care frecventează barurile din oraş au demonstrat că au voinţă, însă nu pentru a renunţa la viciu, ci îndurând temperaturile scăzute ca să se aşeze la terasă.
Unii au declarat că se simt discriminaţi de legea antifumat: ”Mi se pare o lege discriminatorie. Puteau să rămână localurile cu mai multe săli cu una pentru fumători, iar nefumătorii puteau să îşi aleagă unde stau. O formă de poluare gravă este cea produsă de maşini, ori nimeni nu interzice circulaţia maşinilor, deşi ar putea să se dea o lege să se folosească numai autoturismele electrice. Nu e normal aşa ceva, dar voi respecta legea. Este frig, dar sunt obişnuit cu temperaturile mai scăzute. Nu renunţ la fumat, pentru că este una din plăcerile pe care mi le permit şi mi le asum, cu riscurile de rigoare”, a declarat un târgujian fumător.
Alţii, însă, au aşteptat cu nerăbdare ca legea să se aplice şi în România. ”Mi se pare o normă care trebuia să fie luată de mult, să fim şi noi în pas cu noile reglementări europene şi, cu ocazia asta, sperăm să se lase cât mai multe persoane de fumat. Acum trebuie şi fumătorii să-i înţeleagă pe nefumători, aşa cum şi nefumătorii i-au înţeles pe fumători până acum”, a spus Adriana, o tânără din Târgu-Jiu.
Poliţiştii locali din Târgu-Jiu au efectuat, joi, o razie în toate barurile din oraş, pentru a verifica dacă legea este respectată.
”Poliţia Locală a Municipiului Târgu-Jiu a început verificările în spaţiile publice pentru a vedea dacă se respectă legislaţia în vigoare. Am mers în câteva localuri din oraş pentru a vedea dacă cei care se află în interior fumează şi dacă patronii respectă legea care a intrat în vigoare. Nimeni nu a fumat în interior şi sper ca, pe viitor, să nu fie astfel de probleme, pentru a nu fi nevoiţi să aplicăm sancţiuni contravenţionale. Noi i-am informat, le-am împărţit câteva pliante cu obligaţiile pe care le au începând cu data de 17 martie”, a declarat Alexandra Petriţa, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Târgu-Jiu.
La Slatina, joi dimineaţă cafenelele, barurile şi pub-urile erau aproape goale, slătinenii fumători preferând să stea acasă decât să fie scoşi afară, în frig, atunci când îşi aprind o ţigară. Proprietarii de localuri s-au conformat, însă, cu prevederile Legii şi au afişat la loc vizibil semnul de interzicere a fumatului.
În faţa unor unităţi, patronii au amplasat mese cu câteva scaune şi scrumiere, pentru clienţii care doresc să fumeze.
Pe de altă parte, autorităţile din Slatina spun că, înaintea amenzilor, vor să desfăşoare o campanie de informare. "Probabil că săptămâna viitoare vom organiza o acţiune publică de conştientizare a operatorilor economici, dar şi în şcoli, spitale şi alte instituţii publice. Le vom aduce la cunoştinţă prevederile legii şi, în primul rând, cât este amenda”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX Adrian Pop, directorul Poliţiei Locale Slatina.
Nerespectarea prevederilor legii antifumat de către persoanele fizice se sancţionează cu amendă contravenţională de la 100 lei la 500 lei, iar nerespectarea de către persoanele juridice a prevederilor legii se sancţionează cu amendă contravenţională de 5.000 lei la prima abatere, cu amendă contravenţională de 10.000 lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii până la remedierea situaţiei care a dus la suspendarea activităţii, la a doua abatere.
Săvârşirea unei noi abateri la prevăzută de legea antifumat se sancţionează cu amendă contravenţională de 15.000 lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.
Citește pe alephnews.ro: Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Jennifer Lopez dezvăluie „dificultățile” pe care le întâmpină ca părinte care are gemeni: „Vrei să dai tot ce ai mai bun pentru ei. Vrei să îi ridici”
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe