REPORTAJ: Un fotograf american stabilit la Sibiu şi-a făcut un scop din a arăta România reală "în afară" - FOTO

A venit, a văzut, a fotografiat, s-a îndrăgostit şi a rămas - aşa ar putea fi rezumată povestea fotografului american Scott Eastman, care a ajuns în România pentru prima dată în 2005 şi şi-a făcut un scop din a arăta lumii, prin fotografiile sale, că, pretutindeni, oamenii sunt la fel.

Acum în vârstă de 44 de ani, Scott Eastman s-a născut în Oregon, un stat american care are aproape aceeaşi dimensiune ca România, având însă doar patru milioane de locuitori.

Fotografia a fost pasiunea sa încă de mic, începând să înveţe să facă asta din clasa a patra: "Am primit un aparat la care totul se făcea manual. Am fost învăţat de tatăl meu. El nu ştie fotografie, dar este profesor. Mi-a dat un aparat vechi şi un carneţel şi a zis: «Ia notiţe. De fiecare dată când faci o fotografie, scrie ce ai făcut şi după ce vezi fotografia, dacă iese rău, ştii ce ai făcut greşit». Acesta a fost învăţământul său. Aşa am învăţat fotografie".

Buchiseala de la început a fost completată cu studii de specialitate şi perfecţionată cu mii şi mii de fotografii realizate în decursul anilor pentru ziare, reviste, companii, arhitecţi, ministere, ambasade sau muzee.

Scott Eastman spune că a fost întotdeauna fotograf independent, nu a lucrat niciodată pentru o companie, dar a colaborat cu o agenţie care avea rolul de a-i găsi contracte şi de a vinde fotografiile pe care le realiza. Fotografiile sale au ajuns în New York Times Magazine, dar şi în revista Elle din Londra.

Fotografia nu a fost însă întotdeauna principala sa ocupaţie.

"Tatăl meu era profesor, dar pe timpul verii, când nu erau cursuri, zugrăvea case. După ce am terminat şcoala, nu era prea mult de muncă în domeniul fotografiei, aşa că m-am apucat de zugrăvit case. Mi-am deschis o companie", povesteşte el.

Chiar şi aici latura artistică şi-a spus cuvântul, cele mai multe dintre zugrăveli având câte ceva aparte: erau cu foiţă de aur sau făceau peretele să arate ca lemnul sau ca marmura, în funcţie de ce-şi dorea clientul.

Scopul principal al companiei era strângerea de fonduri necesare vechii sale pasiuni: fotografia.

"Cu timpul, mi-am dat seama că ideea mea funcţiona perfect pentru a face bani, dar nu mai funcţiona pentru a face poze. Activitatea de la companie îmi lua tot timpul, 60 de ore pe săptămână. Prin 2003 am închis afacerea şi m-am dedicat în întregime fotografiei", spune Scott Eastman.

A călătorit în foarte multe ţări şi a făcut fotografii în cele mai variate domenii. În anul 2005, un prieten al său care mai fotografiase în România i-a propus să-l ajute la un proiect.

"Prima dată am ajuns în România la invitaţia ambasadorului român din Suedia. Un prieten al meu care locuia în Suedia, fiind căsătorit acolo, a avut de realizat fotografii în România şi a cerut o scrisoare de recomandare pentru că nu vorbea româneşte. O fotografie realizată în Sibiu şi una la Cristian (localitate aflată la zece kilometri de municipiul Sibiu - n.r.) au fost publicate în National Geographic Traveler, iar ambasadorul a fost foarte fericit văzând revista şi i-a propus să realizeze mai multe fotografii pentru o expoziţie despre România. Prietenul meu a fost de acord, însă i-a spus că proiectul este prea mare pentru o singură persoană, aşa că am fost şi eu invitat", spune fotograful american.

Cei doi americani au venit în România în încercarea de a găsi "viaţa reală", de a vedea cum trăieşte românul de rând şi de a surprinde aspecte inedite ale vieţii din această ţară.

"Am venit de mai multe ori pentru a fotografia şi am încercat să mergem în locuri diferite. Ideea era de a arăta viaţa zilnică din România, viaţa omului obişnuit - nu cel mai bogat, nici cel mai sărac, ci exact cum este viaţa aici în general. Am fotografiat mai mult la ţară decât la oraş pentru că viaţa la ţară este mai interesantă pentru noi decât cea de la oraş. Clădiri mari, moderne, de sticlă, am mai văzut. Viaţa la ţară este mai interesantă, fie pentru că noi nu avem aşa ceva, fie pentru că, şi dacă am avut, am pierdut", rezumă Scott ideea principală a proiectului.

Scott a fotografiat diferite aspecte ale vieţii: copii la şcoală, munca la fermă, nuntă, botez, înmormântare. A vizitat judeţele Timiş, Arad, Sibiu, Neamţ, Mureş, Maramureş, dar şi o parte din Moldova şi Bucureşti.

"Am fotografiat oameni lucrând din greu pe câmp, dar şi oameni lucrând în fabrica Dacia, pentru că România are foarte multă lume implicată în agricultură, dar are, de asemenea, şi industrie. Am încercat să acoperim mai multe aspecte ale vieţii în România. Ideea generală a fost, la început, de a arăta România în afară, de a o arăta altora. Unul dintre scopurile mele - după ce am călătorit foarte mult - a fost de a face oamenii să înţeleagă că, oriunde ne-am duce în lume, oamenii sunt la fel. Avem culturi diferite, avem în unele locuri şi religii diferite, lucruri profunde, dar, în esenţă, suntem la fel. Aceasta a fost şi ideea de a fotografia evenimente importante din viaţă pentru că emoţiile esenţiale din viaţă sunt universale. Fie că lucrează la fermă, într-o fabrică, sau predau, multe lucruri sunt comune şi, când oamenii nu ştiu prea multe despre o ţară sau nu ştiu nimic despre ţara respectivă, e bine să le arăţi aceste lucruri", afirmă Scott.

Într-un an, el a realizat 40.000 de fotografii care au fost expuse în Muzeul Maryhill din Washington, instituţie printre ai cărei membri fondatori se află şi Regina Maria a României. Fotografiile au fost incluse apoi în colecţiile permanente ale acestei instituţii de artă.

De asemenea, fotografiile realizate în România au fost expuse la Stockholm şi fac parte din colecţia permanentă a Centrului Cultural Român din localitate, dar şi la Luxembourg, în Neumunster Abbey, clădire în care România a semnat, în 2005, Tratatul de aderare la Uniunea Europeană.

Povestea lui Scott în România nu s-a încheiat odată cu finalizarea proiectului, ci abia atunci a început.

În 2005, nu accidental, dar din cauza unui accident, Scott a ajuns la Sibiu. El nu intenţiona să viziteze această zonă deoarece prietenul său realizase chiar multe fotografii acolo. Voia să meargă de la Timişoara la Cluj şi din cauza unui accident rutier a stat ore în şir în coloană, pe şosea, aşteptând deschiderea traficului. În maşina oprită în spatele său era un sas care venea către Sibiu, unde dorea să cumpere o proprietate la Cisnădioara, iar acesta i-a propus să-l însoţească şi să vadă zona. Scott a acceptat.

Prin intermediul aceleiaşi persoane şi-a cunoscut actuala soţie, Ana-Maria. De la prima întâlnire au avut subiecte comune de discuţie deoarece familia acesteia deţine o fabrică în Sibiu, iar el, ca fost proprietar de companie în America, cunoştea sectorul privat, problemele cu care se confruntă firmele, au vorbit despre asemănări şi diferenţe, despre cât de greu este şi aşa, încet-încet, s-au pus bazele unei prietenii.

Un an mai târziu, Scott şi Ana-Maria erau un cuplu, iar la începutul lui 2007 s-a născut Alexandra. În 2008 a venit pe lume şi Ştefan. Scott spune că a insistat ca fiul său să aibă nume românesc.

"Alexandra este un nume internaţional. La Ştefan, în America, unii i-ar spune Steven ori Steve, dar nu asta este dorinţa mea. Eu vreau să i se spună Ştefan, dar noi nu avem litera «Ş». Când va fi mare va putea alege cum vrea să i se spună. Al doilea său nume este Peter, şi nu Petre, pentru că este numit după bunicul meu, dar mai are un nume - Ioan, ceea ce în engleză s-ar traduce John. Ioan este după bunicul său de aici. Numele său este o combinaţie de nume româneşti şi englezeşti, pe baza istoriei familiei", explică Scott.

La Sibiu, copiii urmează învăţământul în limba germană. Ana-Maria, care a studiat şi ea germana, vorbeşte cu ei doar în această limbă, iar Scott doar în engleză. Bunicii, bona şi prietenii sunt cei care vorbesc româneşte cu Alexandra şi Ştefan, astfel încât copiii vorbesc fluent toate cele trei limbi.

Întrebat de ce a ales să se stabilească el în România şi nu şi-a dus familia în America, Scott spune că aşa a fost mai uşor.

"Familia Anei-Maria are o fabrică în Sibiu. Asta nu se poate muta, iar eu, ca fotograf, puteam lucra oriunde. Mi-am pus lucrurile într-un container, inclusiv maşina, şi le-am trimis în România. Ana-Maria a trăit întreaga viaţă în Sibiu. Eu am trăit în diferite locuri din America, chiar şi în Anglia, şi eram obişnuit să-mi împachetez lucrurile şi să plec. Tot a fost o adevărată aventură. Chiar şi să mă adaptez în Anglia a fost greu, cu atât mai mult aici", mai spune americanul stabilit la Sibiu.

El recunoaşte că una dintre frustrările sale a fost necunoaşterea limbii, însă "pentru că foarte multă lume vorbeşte foarte bine engleză la Sibiu" nu a fost obligat să înveţe prea bine limba, progresul său fiind lent.

Înţelege tot româneşte, dar vorbeşte destul de puţin, fiindu-i greu să formeze propoziţii. Spune însă că a învăţat repede lucrurile pe care a fost efectiv forţat să le înveţe, cele fără de care nu s-ar fi descurcat: se poate duce singur să facă cumpărături la magazin, se înţelege cu medicul, iar meniurile restaurantelor le înţelege în româneşte. S-a trezit şi în America strigând după chelner "Nota, vă rog", pentru că asta a devenit un reflex.

Americanul stabilit la Sibiu spune că deseori lumea îl întreabă ce cred oamenii din ţara sa natală despre România.

"Le răspund că americanii ştiu, probabil, de Nadia Comaneci şi Ceauşescu. Cei din generaţia mea ştiu de ei, dar vine din urmă o generaţie care poate n-a auzit nici de Nadia, iar despre Ceauşescu ştiu doar cei care sunt cât de cât interesaţi de politică. În rest nu ştiu nimic, dar sunt deschişi. Nu au neapărat o impresie: bună sau rea. Cei mai mulţi poate ştiu că este în sud-estul Europei, unii poate ştiu că este o fostă ţară comunistă, dar nu neapărat. Chiar dacă nu ştiu multe despre România, nu vor spune...«Ooo, eşti român!», cu o tentă negativă. O vor spune în sensul bun: «A, interesant, ia zi-mi ceva despre ţara ta»", afirmă Scott, adăugând: "Eu ştiam unde este România, auzisem de Revoluţia din 1989, îmi aminteam ce se spusese la televizor, ştiam câte ceva, dar foarte puţin. Nici măcar pe Dracula nu-l asociam cu România, nici măcar nu ştiam exact că Transilvania este în România, deşi eu ştiu mult mai multă geografie decât majoritatea oamenilor şi am călătorit mult mai mult. Transilvania credeam că este în Cehoslovacia".

Despre Sibiu, oraşul care este acum casa sa, Scott spune că este un "minunat, plin de istorie, dar are şi oameni extrem de deschişi, interesaţi să păstreze şi ce este vechi, dar şi să facă lucrurile să meargă, să înainteze, să se dezvolte".

Întreaga viaţă a lui Scott este acum în România. La Sibiu, el predă Antropologie la Catedra de Studii Americane a Universităţii "Lucian Blaga", dar este implicat şi în mai multe proiecte cu fonduri europene derulate de diferite organizaţii şi instituţii din judeţ.