REPORTAJ: Universităţile din Cluj oferă peste 12.000 de locuri în cămine pentru 72.000 de studenţi - FOTO

Universităţile de stat din Cluj-Napoca oferă studenţilor peste 12.000 de locuri de cazare în cămine, în timp ce numărul celor înscrişi pentru a urma cursurile acestor instituţii depăşeşte 72.000. Tarifele în camere sunt diferenţiate în funcţie de numărul de paturi şi de facilităţile oferite.

Urmărește
4325 afișări
Imaginea articolului REPORTAJ: Universităţile din Cluj oferă peste 12.000 de locuri în cămine pentru 72.000 de studenţi - FOTO

REPORTAJ: Universităţile din Cluj oferă peste 12.000 de locuri în cămine pentru 72.000 de studenţi (Imagine: Mediafax Foto)

Cea mai mare universitate din Cluj-Napoca, "Babeş-Bolyai" (UBB), a majorat în acest an tarifele de cazare pentru studenţi, pentru prima oară după şase ani, cu 20 de lei.

Purtătorul de cuvânt al UBB Cluj, Laura Irimieş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că vor beneficia de cazare peste 5.000 din cei circa 44.000 de studenţi ai universităţii.

"UBB are pentru cei circa 44.000 de studenţi peste 5.000 de locuri de cazare în cămine, mai precis 4.964 pentru studenţi, 100 de locuri pentru sportivi şi 216 pentru doctoranzi. Repartizarea locurilor în cămine se face în funcţie de media la admitere sau din anul universitar precedent şi în funcţie de anumite criterii sociale. Tariful lunar pe loc în cameră de cămin este între 80 şi 220 de lei, cu 20 de lei mai mult decât anul trecut, pentru că au crescut preţurile cu utilităţile - apă, gaz, încălzire. Este prima majorare după şase ani. Tarifele diferă în funcţie de numărul de paturi din cameră", a spus Irimieş.

În căminele UBB studenţii au la dispoziţie internet wireless gratuit în sălile de lectură, urmând ca în campusul Haşdeu să fie introdusă o reţea wi-fi.

Căminele Economica ale UBB au baie în camere, sunt dotate cu frigidere, iar la fiecare etaj există bucătării amenajate.

Purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), Daniel Sârb, spune că tarifele în căminele studenţeşti sunt diferenţiate în funcţie de camere.

"La UTCN avem înscrişi în jur de 14.000 de studenţi la nivel de licenţă şi masterat, iar în cămine avem asigurate circa 4.300 de locuri, în două campusuri studenţeşti cu un total de şapte cămine. Tarifele nu s-au modificat faţă de anul trecut. Pentru un loc de cămin într-o cameră nemodernizată, tariful este de 110 lei pe lună, iar pentru unul într-o cameră modernizată este de 155 de lei, pentru studenţii de la buget. Pentru studenţii de la taxă, în cazul în care rămân locuri neocupate, tariful este de 150, respectiv 220 de lei, în funcţie de cameră, nemodernizată sau modernizată", a explicat Sârb.

Potrivit acestuia, camera nemodernizată are baia pe hol.

În căminele UTCN din complexul studenţesc Observator, camerele au patru paturi, cu baie inclusă, studenţii beneficiind de asemenea de o bucătărie pe fiecare etaj, dotată cu plită electrică şi senzori de mişcare, care întrerup funcţionarea plitei atunci când stundentul iese din bucătărie, pentru a se preveni incendiile.

Cei peste 6.800 de studenţi de la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) "Iuliu Haţieganu" au la dispoziţie 1.600 de locuri de cazare în şapte cămine, un al optulea fiind în proces de renovare, care se va finaliza în luna februarie 2013. Tarifele la UMF au rămas neschimbate faţă de cele de anul trecut şi sunt cuprinse între 110 lei şi 250 de lei pe lună, în funcţie de condiţiile oferite.

"Tarifele pornesc de la 110 lei pe lună - locul în cameră cu patru paturi şi baie pe hol şi 250 de lei - locul în cameră cu două paturi şi baie inclusă", a declarat purtătorul de cuvânt al universităţii, Ioana Bunea.

La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) s-au pregătit pentru cei peste 6.500 de studenţi circa 1.000 de locuri de cazare în patru cămine, cu camere de patru paturi şi baie pe etaj.

Prorectorul USAMV, Adrian Oros, a declarat că tarifele de cazare sunt cuprinse între 150 şi 170 de lei, dar acestea ar putea creşte.

"Vom face o analiză a tarifelor de cazare. Acestea ar putea rămâne neschimbate, dar ar putea să şi crească", a spus Oros.

Potrivit acestuia, în cele patru cămine ale universităţii, studenţii au la dispoziţie internet wi-fi în camere.

Cea mai mică dintre universităţile de stat din Cluj-Napoca, Universitatea de Arte şi Design (UAD), unde sunt înscrişi circa 1.100 de studenţi, oferă un număr de 130 de locuri în cămine, tariful fiind de 250 de lei pe lună, acelaşi ca anul trecut.

Purtătorul de cuvânt al UAD, Gabriela Rostaş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în căminul situat pe strada Albac există un oficiu la fiecare etaj, dotat cu maşină de spălat, aragaz, veselă, chiuvetă, grupuri sanitare, iar în camere studenţii beneficiază de internet wireless.

"În cel de-al doilea cămin avem camere cu baie proprie şi oferim studenţilor posibilitatea de a găti în cameră pe plite electrice. Avem camere de câte două persoane", a precizat Rostaş.

În Cluj-Napoca au fost deschise şi cămine studenţeşti private, unde tariful perceput pentru un loc în cameră cu patru paturi şi baie inclusă este de 350 de lei pe lună.

Reprezentanţii universităţilor susţin că există un număr ridicat de studenţi care nu doresc să se cazeze în cămine, ci preferă să îşi închirieze locuinţe în municipiu pentru a avea camere separate şi intimitate, chiar dacă plătesc o chirie mai mare.

În Cluj-Napoca, o garsonieră se închiriază cu preţuri cuprinse între 100 şi 200 de euro, un apartament cu două camere între 180 şi 280 de euro, iar pentru un apartament cu trei camere chiria porneşte de la 300 de euro şi poate ajunge şi la 450 de euro, în funcţie de dotări.

Cazarea studenţilor din universităţile clujene va începe după 25 septembrie.

Material de Vasile Măgrădean, corespondenti@mediafax.ro

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici