Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu a anunţat vineri că a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la UE.

247 afișări
Imaginea articolului Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Sursa foto: Facebook / Maia Sandu

„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce urmează a fi aprobată de Guvern, şi am desemnat-o pe Cristina Gherasimov, Viceprim-ministră pentru Integrare Europeană, în calitate de negociator-şef din partea Republicii Moldova”, a scris pe Facebook Maia Sandu.

Preşedintele arată că Republica Moldova a îndeplinit toate recomandările Comisiei Europene.

„Astfel, la doi ani de la obţinerea statutului de ţară candidată, va avea loc prima Conferinţă Interguvernamentală Moldova - UE, la 25 iunie, care fixează începerea negocierilor de aderare. În spatele acestor eforturi de modernizare a ţării stau mii de oameni din instituţiile statului şi munca fiecăruia dintre ei are un impact crucial asupra obiectivului nostru de ţară - să pregătim Republica Moldova pentru aderare până în 2030”, a adăugat Maia Sandu.

Ea susţine că Moldova - membră a Uniunii Europene - este singura cale de dezvoltare prin care va fi asigurată pacea, bunăstarea şi o viaţă mai bună pentru toţi cetăţenii.

„La referendumul din toamnă, poporul Republicii Moldova va decide dacă anume aceasta este direcţia de dezvoltare a ţării şi moştenirea pe care o lăsăm generaţiilor următoare”, a precizat preşedintele Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici