În judeţul Vâlcea, procentul de promovabilitate la examenul de bacalaureat este de 61,92, cele mai bune rezultate fiind obţinute la Colegiul Naţional „Matei Basarab”, unde 97,93 la sută din absolvenţi au promovat.
Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea, în judeţ, la bacalaureat, s-au înscris 3.522 de absolvenţi, iar la probe s-au prezentat 3.346 candidaţi. Dintre aceştia, 2.072 au promovat examenul, iar patru au fost eliminaţi.
Procentul de promovabilitate la bacalaureat este de 61,92, iar un singur absolvent a luat media 10.
Cel mai mare procent de promovabilitate se înregistrează la Colegiul Naţional de Informatică „Matei Basarab” din Râmnicu Vâlcea, unde 97,93 la sută din absolvenţi au luat bacalaureatul, iar cel mai slab rezultat este la Liceul Tehnologic Măciuca, unde promovabilitatea este de 11 la sută.
Spre deosebire de anii trecuţi, în judeţul Vâlcea nu mai există licee unde niciun candidat să nu fi luat examenul.