- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.06.2018, 12:54)
- Departamentul Social - Mediafax
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018: 73% dintre elevi au medii peste cinci şi peste 300 au luat NOTA 10 la examenul de evaluare
Ministerul Educaţiei a centralizat rezultatele la Evaluarea Naţională, iar statistica generală arată că puţin peste 70% dintre elevii care au susţinut probele au reuşit să obţină medii mai mari sau egale cu 5, un număr de 319 candidaţi primind media 10.
Urmărește
4649 afișări
REZULTATE EVALUAREA NAŢIONALĂ: 73% dintre elevi au medii peste cinci şi peste 300 au luat NOTA 10
„Situaţia statistică generală relevă că din cei 142.847 de candidaţi prezenţi, un număr de 104.972 de candidaţi a obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) - 73,5%. Dintre aceştia, 319 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Rata de participare a fost de 94,8%: 142.847 de candidaţi prezenţi dintr-un total de 150.603 elevi înscrişi”, au precizat reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, la proba de Limba şi literatura română au obţinut note peste 5 (cinci) 118.969 de candidaţi (83%), în timp ce 2.089 de candidaţi au fost notaţi cu 10 (zece). La proba de Matematică 87.577 de candidaţi (61,3%) au note peste 5 (cinci), iar 1.903 candidaţi au obţinut nota 10 (zece).
Contestaţiile pot fi depuse în cursul zilei de marţi, 19 iunie, în intervalul orar 14:00 - 19:00, iar rezultatele finale vor fi afişate în data de 23 iunie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.
Nouă elevi din judeţul Galaţi au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională.
Teodora Şmil are 14 ani şi este unul dintre elevii din judeţul Galaţi care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională. Ea spune că examenul nu i s-a părut foarte complicat şi acum se gândeşte la Facultatea de Medicină.
„Mi s-a părut un examen ok, chiar foarte ok. Am învăţat constant în patru ani. Am acumulat informaţiile treptat şi asta a fost foarte important. Nu am fost genul discoteci, petreceri, niciodată. Nu aveam la ce să renunţ, am renunţat puţin ce-i drept la verificatul mobilului, jocuri, ce face un adolescent”, a spus Teodora Şmil, eleva de 10 din Galaţi.
Teodora este pasionată de serialele poliţiste, iar materia sa preferată este biologia. După examen, primul lucru pe care îl va face va fi să meargă la mare şi la munte, iar în ceea ce priveşte planurile de viitor, gălăţeanca spune că vrea să urmeze medicina şi că nu este hotărâtă să plece din ţară.
„Pentru mine urmează Colegiul Vasile Alecsandri şi mai departe, probabil, Universitatea de Medicină. Nu ştiu dacă voi pleca din ţară. Mă văd plecată în experienţe culturale, în rest, defintiv, nu cred”, a spus Teodora Şmil.
Părinţii Teodorei spun că notele bune au fost obţinute în urma unui efort făcut în toţi anii de şcoală, nu doar în perioada premergătoare examenului.
„Sunt foarte mândră, merita acest rezultat. Este un copil silitor, nu trebuie să mă rog de ea să înveţe. Ba din contră, nu am ţinut pasul cu ea la nicio materie şi chiar mă îndepărta uneori. Am pregătit-o puţin la română şi matematică, dar pentru că aşa am simţit că trebuie să fac ceea ce pot pentru copilul meu. Este o perfecţionistă. Chiar a avut nişte polemici pe Facebook legat de faptul că subiectul de la matematică a fost greu. Ea a spus că nu a fost un subiect greu pentru cine munceşte şi chiar a fost un subiect care să separe vârfurile, să separe elevii de top”, a povestit Maria Şmil, mama fetei.
La şcoala la care a învăţat Teodora, elevii au obţinut rezultate foarte bune la Evaluarea Naţională. Conducerea şcolii gălăţene spune că secretul succesului constă în foarte multă muncă.
„Mă simt mândru cu astfel de note. Le mulţumesc profesorilor care au pregătit aceşti copii, elevilor şi nu în ultimul rând părinţilor care ne-au sprijinit de fiecare dată. Au fost pregătiri suplimentare făcute de către profesorii din şcoală în fiecare săptămână. Plus de asta, muncă, muncă şi iarăşi muncă, aceasta este reţeta succesului la Şcoala nr. 29”, a declarat directorul şcolii, Florin Andronic.
În judeţul Galaţi, la Evaluarea Naţională s-au înscris 3.766 de candidaţi dintre care aproximativ 150 de elevi au lipsit la ambele probe ale examenului. Cele mai mici note au fost obţinute de doi elevi de la Şcoala Gimanzială Constantin Pufan din municipiul Galaţi, aceştia având media 1.
Record de medii 10 la Evaluarea Naţională din judeţul Alba
11 elevi din Alba au obţinut media zece la Evaluarea Naţională, numărul reprezentând un record pentru judeţ pentru ultimii ani. La polul opus sunt patru elevi notaţi cu 1.00, după ce nu au scris nimic corect nici la matematică, nici la limba română.
Judeţul Alba a înregistrat un record în ceea ce priveşte numărul de elevi cu media zece la Evaluarea Naţională, după ce 11 dintre ei au făcut lucrări perfecte, atât la limba română, cât şi la matematică.
Majoritatea elevilor cu media zece sunt din Alba Iulia, de la şcolile ”Mihai Eminescu”, ”Vasile Goldiş” şi ”Avram Iancu”, dar şi din Sebeş, Blaj şi Vinţu de Jos.
De cealaltă parte, sunt patru elevi care au luat media 1.00.
La Evaluarea Naţională din acest an în judeţul Alba s-au înscris 2590 de elevi, dintre care 115 au absentat la limba română, iar 118 la matematică, potrivit ISJ Alba.
La nivel naţional, puţin peste 70% dintre elevii care au susţinut probele au reuşit să obţină medii mai mari sau egale cu 5, un număr de 319 candidaţi primind media 10.
Nouă elevi din judeţul Galaţi au obţinut media 10
Nouă elevi din judeţul Galaţi au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională.
În judeţul Galaţi, la Evaluarea Naţională s-au înscris 3.766 de candidaţi dintre care aproximativ 150 de elevi au lipsit la ambele probe ale examenului. Cele mai mici note au fost obţinute de doi elevi de la Şcoala Gimanzială Constantin Pufan din municipiul Galaţi, aceştia având media 1.
Citeşte şi: REZULTATE EVALUAREA NAŢIONALĂ 2018 | Elevi de 10: Vreau să devin medic şi să rămân în România, nu pot renunţa la familie / Se poate învăţa foarte bine şi la sat
Citeşte şi: REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018 publicate pe EDU.ro: Elevii care au terminat clasa a 8-a au aflat rezultatele la examenul de Evaluare Naţională 2018
Citeşte şi: REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018 publicate pe Edu.ro. Cum poţi depune contestaţie la examenul de Evaluare. Dată publicare rezultate finale Evaluare Naţională 2018
Citeşte şi: REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018: 73% dintre elevi au medii peste cinci şi peste 300 au luat NOTA 10 la examenul de evaluare
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2018: 73% dintre elevi au medii peste cinci şi peste 300 au luat NOTA 10 la examenul de evaluare
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe