Rezultate parţiale la referendum: 77,78% pentru unicameral şi 88,84% pentru mai puţini parlamentari
BEC a anunţat, luni, că 77,78% din alegători, au votat, duminică, pentru introducerea Parlamentului unicameral, iar 88,84% au votat pentru reducerea la maxim 300 a numărului de parlamentari, la o prezenţă de 50,91%, potrivit numărătorii voturilor din 99,81% din secţii.
Rezultate parţiale la referendum: 77,78% pentru unicameral şi 88,84% pentru mai puţini parlamentari
Potrivit situaţiei după numărarea voturilor în 99,81% dintre secţii, la întrebarea legată de Parlamentul unicameral au răspuns "DA" 77,78% din votanţi şi 22,22% au răspuns "NU", iar la întrebarea legată de reducerea numărului de parlamentari la maxim 300 au răspuns "DA" 88,84% din alegători, iar 11,16% au răspuns "NU".
Prezenţa la referendum a fost de 50,91 %, conform BEC.
În favoarea trecerii la Parlament unicameral s-au pronunţat un număr 6.722.919 de alegători, împotrivă fiind 1.920.323 alegători.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Democrativa PSD-PNL s-a degradat în ultimul hal! Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
-
Putin va cere ca Ucraina să nu adere la NATO în discuţiile cu Trump
-
Un nou tip de fraudă în România: „Votează pe Adeline”. DNSC: Atacatorii din mediul online folosesc un nou scenariu de inginerie socială pentru a compromite conturile utilizatorilor români
-
Ministerul Energiei se opune preluării E.ON România de către MVM: „legături cu Rusia”
Rezultatele au fost prezentate de BEC în urma centralizării datelor în procesele verbale primite şi validate de la 21.665 de secţii de votare dintr-un total de 21.706, reprezentând 99,81% din totalul secţiilor de votare.
Din totalul alegătorilor prevăzuţi în listele electorale permanente, respectiv 12.660.078 cetăţeni cu drept de vot, s-au prezentat la urne 9.297.026 alegători.
BEC a constatat că au fost 8.643.242 voturi valabil exprimate şi 652.207 voturi nule.
În favoarea reducerii numărului de parlamentari la maximum 300 s-au pronunţat un număr de 7.745.457 alegători, împotrivă fiind 973.075 alegători.
BEC a constatat că au fost 8.718.532 voturi valabil exprimate şi 577.556 voturi nule.
Purtătorul de cuvânt al BEC Mugur Muhuleţ a anunţat că a mai sunt de centralizat rezultatele la referendum în judeţele:
Argeş
Bacău
Caraş Severin
Maramureş
Mureş
Secţiile de votare din străinătate
Următoarele rezultate vor fi prezentate de BEC marţi, la ora 10,00.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO