Atleta paralimpică Beatrice Ion, ce a fost agresată de un rasist italian, rupe tăcerea

  • Atleta Beatrice Ion vrea să scrie despre toate nedreptăţile din lumea categoriilor defavorizate.
  • Duminică seara a trăit pe pielea ei primul breaking news după ce a povestit agresiunea la care ea şi tatăl ei au fost supuşi pentru un loc de parcare.
  • Niciunul dintre cei care au asistat la nefericita întâmplare nu vrea să depună mărturie împotriva agresorului.
Urmărește
1510 afișări

Atleta paralimpică Beatrice Ion activează în echipa naţională a Italiei de baschet pe două roţi. Românca este studentă în anul al doilea la Facultatea de Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Teramo şi se pregăteşte să devină jurnalistă. Duminică seara, românca a avut parte de primul său breaking news, de partea cealaltă a obiectivului.

Ea fost victima unei agresiuni pe fond rasist din partea unui italian care i-a ameninţat familia. Discuţia a pornit de la faptul că Beatrice e nevoită să parcheze maşina în faţa casei din cauza handicapului sever de care suferă. Italianul care închiriase o casă de vacanţă în vecinătate a fost deranjat că Betrice nu foloseşte parcarea comună şi externă. Ca să-i de o lecţie, i-a blocat ieşirea lasându-şi bicicletele în spatele maşinii lui Beatrice. La rugămintea de a le muta, italianul a raspuns cu injurii la originea familiei de români. I-a trimis în ţara lor şi l-a luat la pumni pe tatăl fetei care a ajuns la spital cu nasul şi obrazul spart. Atleta paraolimpică a simţit că este de datoria ei să facă publică întâmplarea şi a fost luată cu asalt de presa din peninsulă.

Beatrice Ion, Baschetbalistă paraolimpică: ”M-am gândit că nu puteam să nu vorbesc pentru că aceste lucruri se întâmplă în fiecare zi şi e bine ca lumea să ştie ce se întâmplă pentru că de cele mai multe ori, pare că doar noi străinii suntem cei care facem lucruri urâte dar nu e adevărat”.

Eduard Ion, victima agresorului italian: ”Nici nu-i cunoaştem, nu ştim cine sunt, de unde vin. Ei nu sunt proprietari ca noi, sunt aici doar pe perioada vacanţelor. Or venit aici, în faţă, pentru că avem maşina fetei cu dizabilităţi”.

 

 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici