Romani CRISS a făcut denunţ penal împotriva fostei şefe a Centrului de Transfuzii Slobozia

Romani CRISS a făcut denunţ penal împotriva Cristianei Maria Stoian, fosta directoare a Centrului de Transfuzie Sanguina Slobozia, precum şi a altor cadre medicale din centru, pentru omor şi abuz în serviciu, informează organizaţia neguvernamentală.

Urmărește
155 afișări
Imaginea articolului Romani CRISS a făcut denunţ penal împotriva fostei şefe a Centrului de Transfuzii Slobozia

Romani CRISS a făcut denunţ penal împotriva fostei şefe a Centrului de Transfuzii Slobozia (Imagine: Cristina Nichituş/Mediafax Foto)

Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii - Romani CRISS a depus, vineri, un denunţ penal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, împotriva Cristianei Maria Stoian, fosta directoare a Centrului de Transfuzie Sanguina Slobozia, precum şi a altor cadre medicale, solicitând sancţionarea acestora pentru "modul absolut revoltător şi profund inuman în care s-au comportat faţă de pacienţi".

Fosta şefă a Centrului de Transfuzie Sanguină Slobozia, Cristiana Maria Stoian, a fost arestată preventiv în 11 iulie, pentru abuz în serviciu, înşelăciune, şantaj şi organizarea activităţii transfuzionale în vederea obţinerii de avantaje materiale prin valorificarea sângelui şi a componentelor sanguine umane.

Şapte pacienţi cărora Stoian le-a refuzat furnizarea de sânge sau le-a cerut bani au murit, procurorii identificând cazuri în care un copil nu a primit sânge fiindcă era de etnie romă sau în care rude ale unor politicieni locali au primit preferenţial sânge.

Potrivit Romani CRISS, "cadrele medicale implicate au procedat la îngrădirea dreptului mai multor pacienţi, atât romi cât si români, de a beneficia de transfuzie sanguină, necesară pentru tratarea unor diferite afecţiuni, încălcând prevederile legii penale".

Romani CRISS a denunţat atât înfăptuirea infracţiunii de omor, sanctionată de art. 188 Cod Penal, coroborat cu Art. 77, lit. h, Cod Penal, precum şi a infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, sancţionată de art. 297 (2) Cod Penal.

Totodată, prin denunţul înaintat, Romani CRISS a subliniat necesitatea investigării motivaţiei rasiste, atrăgând atenţia asupra faptului că, în mai multe cazuri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancţionat state contractante pentru că au omis sa investigheze motivaţia rasială a unor atacuri.

Prin denunţ, s-a solicitat investigarea efectivă şi imparţială, trimiterea în judecată a Cristianei Maria Stoian, în vederea tragerii sale la răspundere penală, precum şi investigarea sub aspectul identificării făptuitorilor şi dispunerea trimiterii în judecată a celorlalte cadre medicale care au săvârşit aceeaşi faptă ca şi Cristiana Maria Stoian.

Procurorii Parchetului Judecătoriei Slobozia, care instrumentează dosarul în care directoarea Centrului de Transfuzii Sanguine Slobozia, medicul Cristiana Maria Stoian, este cercetată pentru comiterea mai multor infracţiuni au identificat, în cadrul anchetei, şapte pacienţi "care au decedat la intervale mai mici sa mai mari de la momentul internării, unora din ei medicul Stoian Cristiana Maria refuzând să le dea sângele solicitat sau furnizându-l în cantităţi insuficiente ori contra-cost".

În referatul cu propunerea de arestare preventivă, procurorii arată că medicul Cristiana Stoian făcuse o practică din a-i refuza pe pacienţii care aveau nevoie de sânge, spunându-le cadrelor medicale care cereau sânge pentru pacienţi "La revedere… e, hai, lasă…". sau "Lasă, să vină aparţinătorii, că aşa a vrut şi ieri pentru unu şi…n-au venit".

"În cadrul discuţiei din 03.10.2013, asistenta îi precizează medicului Stoian Cristiana faptul ca doctorul ,,…..,, a solicitat un flacon de sânge pentru o pacientă operată prin cezariană, cu nivelul hemoglobinei 5, de 20 ani, din localitatea …. care nu are donatori. Stoian Cristiana refuză eliberarea unităţii de sânge folosind expresia «La revedere....să-i anunţe familia»", se arată în referatul procurorilor obţinut de corespondentul MEDIAFAX.

Probele depuse de procurori la dosar indică, de asemenea, faptul că medici de la spitalele unde erau internaţi pacienţii care aveau nevoie de transfuzii erau nevoiţi să aibă o atitudine "umilă" în faţa şefei Centrului de Transfuzii pentru ca pacienţii lor să primească sângele care să le salveze viaţa, Cristiana Stoian având pretenţia să fie apelată personal de către medici şi ca aceştia să ceară sânge pentru pacienţii lor.

Nu în ultimul rând, Cristiana Stoian elibera flacoanele cu sânge sau plasmă pacienţilor în funcţie de relaţia sa personală cu unii medici, procurorii indicând situaţii în care bolnavi nu au primit sânge cel mai probabil pe considerentele unor relaţii defectuoase cu unii medici.

"Trebuie menţionat că în cadrul ambelor conversaţii Stoian Cristiana a aprobat eliberarea de flacoane de sânge pentru diferiţi pacienţi, dar când a sesizat faptul că medicul de la Reanimare ….. solicită acelaşi lucru , a refuzat în mod constant să elibereze flacoanele, probabil din considerentul unei relaţii personale defectuoase cu aceasta, fără a avea nici o importanţă diagnosticul pacientului care trebuia salvat şi care, în cele din urmă, a şi decedat", mai precizează procurorii.

În funcţie de persoanele care o apelau cu solicitarea ca rudele lor să primească sânge, directoarea Centrului de Transfuzii Slobozia decidea sau nu dacă flacoanele sunt sau nu eliberate. Procurorii au identificat o situaţie în care un consilier local a apelat-o telefonic şi i-a cerut Cristianei Stoian sânge pentru soacra sa, internată în spital, solicitarea acestuia fiind aprobată "în două minute".

"Trebuie observat faptul că nu a solicitat date despre starea pacientei, boala acesteia, nivelul hemoglobinei, aşa cum proceda în mod normal, hotărâtor pentru decizia de a elibera sânge fiind numai faptul că bolnavul este mama unui consilier local", mai notează anchetatorii.

Procurorii mai precizează în referatul cu propunerea de arestare preventive un caz în care medical Cristiana Stoian a refuzat să elibereze un flacon de sânge pentru un copil pe motiv că acesta era de etnie romă.

"În contrast direct cu cazul expus mai sus este situaţia din data de 30.10.2013, ora 19.23, când doctorul Stoian Cristiana-Maria este apelată de asistenta Toma Corina din cadrul Centrului de transfuzii care îi spune că au o urgenţă, respectiv chirurgul ,,…." solicită o pungă de sânge pentru o fetiţă de 13 ani supusă unei intervenţii chirurgicale şi pe care «au deschis-o şi are burta plină de sânge». Stoian Cristana, folosind expresia «Eh, na....si?», refuză eliberarea unităţii de sânge pe motiv că nu s-a stabilit nivelul hemoglobinei, dându-i indicaţii asistentei să vorbească cu aparţinătorii fetiţei şi întrebă la un moment daca «sunt de culoare sau...?», iar la răspunsul afirmativ al asistentei în sensul că aparţinătorii sunt de etnie romă, Stoian Cristiana foloseşte expresia «Ah, sunt de culoare....şi de culoare»,....ca şi când acesta ar fi fost un motiv întemeiat să nu aprobe eliberarea unităţii de sânge solicitate", menţionează procurorii.

Anchetatorii au identificat, de asemenea, o situaţie în care acelaşi medic a refuzat eliberarea unui flacon de sânge pentru un alt copil, spunând "lasă, că nu-i trebuie la 14 ani sânge", iar când asistenta i-a spus că pacientul are hemoglobina 9,4, Cristiana Stoian a spus că va elibera flaconul de sânge când hemoglobina pacientului va scădea sub 7.

Totodată, procurorii reţin în documentul citat că directorul Centrului de Transfuzii Slobozia nu aproba nicio solicitare din partea medicilor fără acordul ei personal sau telefonic, deşi medicul coordonator al centrului de transfuzii nu are competenţa să decidă peste medicul curant dacă un pacient are sau nu nevoie de sânge.

În plus, practicile Cristianei Stoian erau cunoscute de mulţi dintre colaboratorii ei, în acest sens procurorii indicând o situaţie concretă.

"La data de 09.01.2014 asistenta Molea Vasilica din cadrul centrului de transfuzii este apelată de o doamnă care o întrebă dacă «a venit şi şefa?» iar la răspunsul afirmativ a lui Molea Valerica, doamna întreabă «gata, e pusă pe şpagă?...a făcut planul pe 2014?», scurta discuţie dintre cele două asistente fiind de natură a sublinia «practicile» impuse de medicul Stoian Cristiana", mai spun procurorii.

În referatul cu propunerea de arestare preventivă, procurorii Parchetului Judecătoriei Slobozia menţionează şi cazurile unor bătrâni care aveau nevoie de transfuzii şi care au decedat după ce medicul Cristiana Stoian a refuzat să elibereze flacoane de sânge.

Astfel, este menţionat cazul unui bătrân în vârstă de 87 de ani, pentru care în 27 septembrie 2013 medicul a cerut sânge şi care nu avea donatori, iar fără a întreba ce diagnostic are pacientul, fosta şefă a Centrului de Transfuzii Slobozia a refuzat eliberarea flaconului de sânge, spunând: "La revedere... să-i aducă aparţinători".

"A doua zi , 28.09.2013, Stoian Cristiana este apelată din nou de o asistentă din cadrul Centrului de transfuzii care îi comunică faptul că doctorul ,,….,, solicită un flacon de sânge, din nou Stoian Cristiana refuzând eliberarea acestuia folosind expresia «Să vină să doneze... hai mai departe». La data de 30.10.2013, pacientul R. L. a decedat", se mai arată în referatul procurorilor.

În acelaşi document este menţionată situaţia altei bătrâne de 78 de ani care nu avea rude şi care nu a primit sânge pentru că aşa a decis Cristiana Stoian, bătrâna murind cinci luni mai târziu. Procurorii notează şi cazul unei alte bătrâne, despre care o asistentă îi comunică în repetate rânduri Cristianei Stoian că "e intubată (...), e vai mama ei (…), moare" şi pentru care Stoian le-a cerut asistentelor să pregătească sângele, dar să-l elibereze numai după ce medical curant al pacientei o va apela personal, bătrâna decedând a doua zi.

În 11 iulie, Judecătoria Slobozia a admis propunerea procurorilor de arestare preventivă a Cristianei Maria Stoian, acuzată de săvârşirea a 21 de infracţiuni, între care 18 infracţiuni de abuz în serviciu, dar şi de înşelăciune, şantaj şi organizarea activităţii transfuzionale în vederea obţinerii de avantaje materiale prin valorificarea sângelui şi a componentelor sangiune umane.

În acest dosar, anchetatorii au identificat 21 de cazuri în care fosta directoare a Centrului de Transfuzie Sanguină Slobozia nu şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu şi a refuzat eliberarea unor flacoane de sânge către pacienţi internaţi la Spitalul de Urgenţă Slobozia.

În acelaşi dosar, opt asistente de la Centrul de Transfuzie Sanguină Slobozia sunt cercetate sub control judiciar.

De asemenea, procurorii Parchetului Judecătoriei Slobozia au dispus, luni, începerea urmăririi penale şi în cazul directoarei adjuncte a Institutului Naţional de Hematologie, Corina Posea, care este acuzată că ştia de faptele fostei şefe a Centrului de Transfuzie Sanguină Slobozia şi nu a sesizat organele judicare. Corina Posea va fi cercetată în acest dosar sub control judiciar.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici