România a trimis noi ajutoare pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza

România a trimis, luni dimineaţă, noi ajutoare umanitare pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza, respectiv produse alimentare şi articole de cazarmament – corturi, saci de dormit, paturi etc. – în valoarea totală de 8,2 milioane de lei.

Urmărește
169 afișări
Imaginea articolului România a trimis noi ajutoare pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza

România a trimis noi ajutoare pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza

„România continuă acordarea de asistenţă umanitară populaţiei civile din Fâşia Gaza. În cursul dimineţii a fost trimis un nou transport cu produse alimentare şi articole de cazarmament – corturi, saci de dormit, paturi etc. – în valoarea totală de 8,2 milioane de lei, puse la dispoziţie de Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale”, anunţă Executivul.

Decizia de acordare a acestor produse a fost luată în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Potrivit sursei citate, transportul se realizează cu resurse naţionale până în HUB-ul constituit de Comisia Uniunii Europene în Republica Cipru. Ulterior, prin Mecanismul European de Protecţie Civilă, transportul ajutorului umanitar pe relaţia Republica Cipru – Fâşia Gaza se face cu ajutorul agenţiilor specializate ONU.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici