România intră în Cartea Recordurilor cu cel mai mare număr de participanţi la un curs de prim ajutor

România a intrat, marţi, în Cartea Recordurilor cu cel mai mare număr de participanţi, 7.402, la un curs de prim ajutor, reuşind să doboare recordul stabilit în martie 2010, în Mexic, cu 6.577 de cursanţi.

Urmărește
1110 afișări
Imaginea articolului România intră în Cartea Recordurilor cu cel mai mare număr de participanţi la un curs de prim ajutor

România intră în Cartea Recordurilor cu cel mai mare număr de participanţi la un curs de prim ajutor (Imagine: Bogdan Danescu/Mediafax Foto)

Cursul organizat de Societatea de Salvare Bucureşti şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a fost organizat pe Stadionul Dinamo, unde s-au adunat 7.402 bucureşteni, care timp de jumătate de oră au învăţat manevrele prin care pot acorda primul ajutor unei persoane căreia i s-a făcut rău pe stradă.

Subsecretarul de stat Raed Arafat a spus că este mândru de performanţa României şi este totodată un semnal pentru orice om de rând că primul gest de prim ajutor începe cu el.

"Oamenii sunt cea mai importantă parte a sistemului de urgenţă şi totodată cea mai puţin instruită pentru a acorda primul ajutor", a adăugat Raed Arafat.

Reprezentanta Guinness World Records, Anna Orford, prezentă la eveniment, a fost impresionată de numărul mare de participanţi români la acest curs de prim ajutor.

"A fost uluitor că pe acest stadion s-au adunat 7.402 persoane. A fost extraordinar", a mai spus Anna Orford, precizând că recordul de anul trecut a fost de 6.577 de cursanţi.

Managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov, medicul Alis Grasu, a mulţumit tuturor celor care au participat la curs şi au ajutat la doborârea recordului mondial din 2010.

"Mulţumesc tutoror celor care ne-au susţinut în acest proiect, celor care au avut încredere în noi. Am reuşit, este o victorie a noastră, a tuturor românilor, a sistemului medical de urgenţă", a spus Alis Grasu.

Precedentul record a fost stabilit în martie 2010, în Mexic, unde 6.577 de cursanţi au învăţat simultan procedurile de resuscitare. Evenimentul a fost organizat de către Centrul Universitar pentru Ştiinţele Sănătăţii din cadrul Universităţii Guadalajara.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici