Cum trebuia să fie statul pregătit de epidemia COVID-19? Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor spune pe cine poţi trage la răspundere

Suntem la mai mult de două luni de la debutul epidemiei de Covid-19 în România şi lucrurile încep să se cearnă. Din punct de vedere medical, România, ca şi alte ţări, a fost luată prin surprindere. Doar că acest lucru nu trebuia să se întâmple, îţi spune Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor din România. Vasile Barbu te învaţă pe cine şi cum să tragi la răspundere dacă te-ai îmbolnăvit de Covid-19 în spital.

“Pacientul care a fost infectat în spital, ca şi medicul care a fost infectat în spital şi face dovadă că nu a primit echipamentul potrivit se poate îndrepta împotriva spitalului, nu împotriva medicului. Iar spitalul, are obligaţia, ca instituţie, să asigure toate mijloacele de protecţie, pornind de la personal instruit, materiale de protecţie, protocoale care să îi asigure protecţia”, îţi spune Vasile Barbu.

Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor din România îţi transmite că a discutat cu avocaţi, care i-au spus că drepturile pacienţilor se aplică inclusiv pentru perioada în care a fost starea de urgenţă, iar aceasta nu se ia în calcul atunci când se stabileşte termenul la care se poate revendica un drept pentru o anumită daună.

“În ceea ce priveşte chestiunile civile, tremenul de prescripţie este de trei ani. Orice persoană care are probe şi se consideră vătămată într-un drept al său poate să ceară despăgubiri pentru daunele respective. Trebuie să apeleze la un avocat şi un avocat ştie foarte bine ce are de făcut.

Pe latura penală avem 60 de zile. Orice persoană care se consideră vătămată şi a fost contaminată în spital sau nu numai în spital, în ambulanţă, poate să dea în judecată instituţia respectivă”, spune Vasile Barbu.

Vasile Barbu spune că spitalele se pot se pot preleva de faptul că au fost foarte multe necunoscute, nu au dispus de protocoale, de stocuri de materiale, dar acest lucru nu poate fi o scuză. Ele se pot îndrepta, la rândul lor, contra celor care nu le-au asigurat condiţiile necesare evitării contaminării pacienţilor şi angajaţilor.

„Statul român, prin Ministerul Sănătăţii, trebuia să asigure ghiduri terapeutice. Rezervele de Stat trebuia să asigure materiale. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă trebuia să aibă o strategie şi în caz de epidemie sau pandemie. Mai mult, există persoane responsabile cu astfel de sarcini de serviciu, pornind de Secretarul de Stat, şeful DSU, până la directorii care au responsabilităţi în ce priveşte organizarea stocurilor, organizarea protocoalelor, organizarea echipelor, organizarea şi utilarea lor cu tot felul de mijloace”, adaugă preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor din România .

Dacă au fost lucruri necunoscute în România, acestea au ţinut de terapii, de diagnosticare. Iar faptul că România nu a putut face suficiente teste la începutul epidemiei coboară mai adânc în organizarea sistemului de sănătate din România şi ţine de pregătirea medicilor.

„Nu pot să invoce că nu s-au putut organiza, că nu s-au putut dota cu toate mijloacele pentru că virusul este necunoscut. Nu este adevărat. Faptul că nu avem suficienţi specialişti care să determine genotipul sau tipul virususlui, să facă testări paraclinice de laborator în rândul populaţiei este o vină a cuiva. Este o comisie la nivelul Ministerului Sănătăţii şi la nivelul DSU care se ocupă de strategii privind capacitatea României de a face faţă unor epidemii şi pandemii. Domnul Cercel era responsabil tocmai de acest lucru, care trebuie să înceapă de la dotare cu mijloace, cu aparatură cât mai modernă, îmbunătăţită pe parcurs, la un număr necesar de evaluare corectă în timpul unei pandemii. În mod normal, fiecare medic de laborator trebuie să iasă din facultate şi din rezidenţiat cu absolut toate specializările. Medicina nucleară nu mai este ceva aparte, ceva de înaltă tehnologie, este ceva obişnuit. Această medicină trebuie să o avem pe toate tipurile de virusuri, pornind de la virusul gripal, până la hepatita C, hepatita B sau rujeolă”, mai spune Barbu.

Vasile Barbu consideră că strategia de răspuns la epidemie trebuia creată la nivelul Ministerului Sănătăţii, nu al celui al Internelor.

„În mod normal, Ministerul Administraţiei şi Internelor trebuia să se ocupe nu de partea medicală, trebuia să lase Ministerul Sănătăţii cu instituţiile aferente, INSP, Şcoala de Management Sanitar, Institul Matei Balş, Institutul Marius Nasta să se ocupe ca specialişti. Există un management la nivel naţional pe boli infecţioase care cuprind nu numai virusuri, ci şi bacterii şi fungi, trebuia să putem face faţă unor astfel de evenimente oricând”, adaugă Barbu.

În lipsa pregătirii pentru epidemie, spitalele din România au devenit principalul focar de Covid-19. Nu există o statistică a numărului celor care s-au îmbolnăvit în timp ce erau internaţi, iar numărul cadrelor medicale infectate a depăşit 2000. România a evitat o explozie a cazurilor de Covid-19 prin măsurile de distanţare socială şi restricţionarea circulaţiei, deşi nu a fost pregătită de epidemie.