România şi Bulgaria vorbesc despre rezultate notabile în combaterea migraţiei ilegale

  • România şi Bulgaria spun că au progrese semnificative în combaterea migraţiei ilegale, a criminalităţii organizate şi în securizarea frontierelor externe ale UE.
  • Îşi consolidează astfel argumentele pentru aderarea completă la spaţiul Schengen.
Urmărește
71 afișări
Imaginea articolului România şi Bulgaria vorbesc despre rezultate notabile în combaterea migraţiei ilegale

România şi Bulgaria vorbesc despre rezultate notabile în combaterea migraţiei ilegale

Cătălin Predoiu, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne, a avut marţi o nouă întâlnire de lucru, prin videoconferinţă, cu Atanas Ilkov, ministrul de Interne al Bulgariei.

Cei doi oficiali au făcut o trecere în revistă a principalelor evoluţii din dosarul Schengen şi au exprimat satisfacţie pentru relaţia de cooperare strânsă dezvoltată între ministerele de resort ale celor două ţări, informează Ministerul Afacerilor Interne.

„Rezultatele foarte bune obţinute în ultimele luni în combaterea migraţiei ilegale, a criminalităţii organizate şi în securizarea frontierelor externe ale UE au fost posibile şi datorită bunei cooperări între structurile operative ale celor două ţări. De asemenea, a fost subliniat faptul că nu s-a înregistrat nicio sincopă în aplicarea legislaţiei europene de la momentul eliminării controalelor la frontierele aeriene şi maritime, la 31 martie 2024. Aceste aspecte reprezintă principalele argumente în susţinerea necesităţii finalizării obiectivului de aderare la spaţiul Schengen. Ministrul Predoiu a menţionat sprijinul constant al Preşedinţiei Ungare a Consiliului Uniunii Europene pentru finalizarea aderării la spaţiul Schengen în cursul acestui an, sprijin care se va concretiza inclusiv prin facilitarea discuţiilor în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne”, susţine sursa citată.

Cei doi miniştri au convenit să menţină o cooperare strânsă pe acest subiect şi să continue discuţiile pentru atingerea obiectivului cât mai curând posibil.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici