Potrivit Ambasadei Ucrainei în România, sâmbătă, în oraşul Arad, a avut loc înmormântarea cetăţeanului român, Rudolph-Ervin Wittmann, care a fost voluntar în rândurile Forţelor Armate ale Ucrainei.
Rudolph-Ervin Wittman a murit eroic în 22 octombrie 2023 în Ucraina, în mâinile invadatorului rus, în timp ce se afla pe câmpul de luptă.
„Ambasada Ucrainei în România exprimă sincere condoleanţe familiei îndoliate, rudelor, prietenilor şi poporului român pentru moartea celui care a fost un fiu, un frate, un prieten de încredere, un om bun şi luminos – Rudolph-Ervin Wittmann, care va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră. Lumină lină şi veşnică amintire Eroului!”, scriu reprezentanţii Ambasadei Ucrainei în România, pe pagina oficială de Facebook.