Rovana Plumb spune că de la 1 ianuarie 2015 pensiile vor fi indexate cu 5%, conform legii

Pensiile vor fi indexate cu cinci procente, în raport cu rata inflaţiei, de la 1 ianuarie 2015, a anunţat, joi, la Cluj, ministrul Muncii, Rovana Plumb, precizând că ministerele Finanţelor şi Muncii lucrează acum la o măsură prin care ar putea fi majorate şi pensiile mici, tot de anul viitor.

Urmărește
5513 afișări
Imaginea articolului Rovana Plumb spune că de la 1 ianuarie 2015 pensiile vor fi indexate cu 5%, conform legii

Rovana Plumb spune că de la 1 ianuarie 2015 pensiile vor fi indexate cu 5%, conform legii (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)

Potrivit ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb, de la 1 ianuarie 2015 toate pensiile vor fi indexate cu cinci procente, conform legii, iar momentan la nivelul ministerelor Muncii şi Finanţelor se lucrează la o măsură prin care ar putea fi majorate pensiile mici, tot de anul viitor.

"Vom continua cu măsurile reparatorii şi le transmit celor care au muncit o viaţă că vom continua şi cu respectarea legislaţiei în aşa fel încât de la 1 ianuarie 2015 pensia să fie majorată, conform legii, cu cinci la sută. De asemenea, vreau să vă spun că vom lua în calcul şi majorarea pensiilor mici începând cu anul 2015. Acum lucrăm cu Ministerul de Finanţe", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj-Napoca, Rovana Plumb.

Ea a adăugat că se va reveni şi la acordarea de pensii speciale personalului navigant, aproximativ 1.800 de persoane, piloţi şi stewardese.

Ministrul Muncii a menţionat că din anul 2015 toţi angajaţii vor avea salariul cel puţin la nivelul celui minim pe economie, respectiv 900 de lei, în condiţiile în care, în momentul de faţă, din cauza grilelor de salarizare diferenţiate, unii angajaţi ajung să câştige mai puţin de 900 de lei pe lună, Rovana Plumb făcând referire la angajaţi din domeniul medical.

"Am un mesaj către toate confederaţiile sindicale, în ceea ce priveşte suprapunerea claselor de salarizare. Ca urmare a măsurii luate de Guvernul Ponta de creştere a salariului minim pe economie la 900 de lei, vreau să vă spun că la nivelul ministerului Finanţelor, ministerului Muncii şi ministerului Dezvoltării şi Administraţiei s-a constituit un grup de lucru care va analiza toate propunerile şi observaţiile venite din partea sindicatelor în ceea ce priveşte suprapunerea salarizării, ca urmare a creşterii salariului minim pe economie. În momentul de faţă, avem 15 clase de salarizare care se suprapun. Se lucrează în aşa fel încât să se clarifice care sunt coeficienţii de salarizare", a explicat ministrul Muncii.

Potrivit Rovanei Plumb, la întâlnirea pe care a avut-o, joi, la Cluj, cu reprezentanţii sindicatelor, aceştia au atras atenţia că există angajaţi, în special în domeniul medical, care, deşi muncesc cu normă întreagă, la sfârşitul lunii nu primesc nici măcar valoarea unui salariu minim pe economie, din cauza grilelor de salarizare diferite.

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, şi ministrul pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, au participat, joi, la Cluj, la o întâlnire cu reprezentanţii sindicatelor, ai pensionarilor şi cu şefii de deconcentrate, tema discuţiilor fiind majorarea salariilor şi pensiilor începând de anul viitor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici