- Home
- Social
- BUZĂU/CONSTANŢA, (28.12.2014, 18:05)
- Departamentul Corespondenţi
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Rudele pilotului şi copilotului morţi în accidentul aviatic din Constanţa, amendate că au declarat tardiv decesele
Familiile pilotului şi copilotului morţi în accidentul aviatic din judeţul Constanţa au fost amendate de Serviciul de Evidenţă a Persoanei fiindcă ar fi declarat cu întârziere decesele, sora comandorului Petre Cătuneanu spunând că nu va contesta sancţiunea, deşi o consideră revoltătoare.
Urmărește
3235 afișări
Rudele pilotului şi copilotului morţi în accidentul aviatic, amendate că au declarat tardiv decesele (Imagine: Alexandru Raita/Mediafax Foto)
Funcţionarii Serviciului de Evidenţă a Persoanelor Constanţa au dat fiecărei familii câte o amendă de 50 de lei pentru declararea tardivă a deceselor pilotului şi copilotului care au murit, în 15 decembrie, în urma prăbuşirii unui elicopter SMURD în lacul Siutghiol, de lângă Mamaia.
Familia pilotului a explicat că certificatul a fost eliberat pe 16 decembrie, la ora 16.00, respectiv cu patru ore după închiderea programului la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor Constanţa, astfel că rudele au fost nevoite să se prezinte la ghişeul instituţiei a doua zi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
”Pe data de 15 decembrie s-a întâmplat tragedia, la ora 16.00, ei au fost scoşi din apă la miezul nopţii, fratele meu, iar colegul său, dimineaţă. Decesul s-a declarat atunci când s-au văzut cadavrele. A doua zi, pe 16 decembrie, la ora 15.00, am fost chemaţi la Spitalul Judeţean Constanţa pentru acel ceremonial. S-a mai întârziat un pic, iar pe la ora 16.00 ni s-au adus certificatele medico-legale, cel de autopsie împreună cu cel de îmbălsămare, pentru că fiecare familie urma să-şi transporte mortul acasă şi avea nevoie de aceste acte. Cele două hârtii ne-au parvenit după ora 16.00, pe 16 decembrie. Pentru că la Starea Civilă programul de primire documente este până în ora 12.00 şi depăşisem, asta pentru că nu fusese gata autopsia, nu a fost o autopsie obişnuită, ca în cazul unei persoane care moare în urma unui infarct, a fost una amănunţită - ne-am dus la Starea Civilă a doua zi, pe 17 decembrie. Era normal, pentru că mie certificatul medico-legal mi-a parvenit după ora 16.00, iar la ei era închis. Pe 17, ne-am dus la ora 10.00 la Starea Civilă. Am mers împreună cu procurorul care a reprezentat familia celuilalt pilot şi care ne-a însoţit şi pentru a le spune funcţionarilor de la Starea Civilă că în cele două cazuri nu pot fi aduse buletinele de identitate, întrucât sunt reţinute în cazul unei anchete. Ne-au amendat pentru că au spus că au trecut 48 de ore de la deces. Procurorul a insistat, le-a explicat, însă nu s-a schimbat nimic”, a declarat pentru MEDIAFAX Marilena Nedelcu, sora pilotului comandor Petre Cătuneanu.
Ea a adăugat că nu va contesta amenda, pe care, de altfel, a plătit-o pe loc, înjumătăţindu-se astfel valoarea sancţiunii, însă a spus că este revoltătoare atitudinea funcţionarilor care nu au fost interesaţi nici măcar de explicaţiile unui procuror.
”Nu mă interesează suma cu care am fost amendaţi, atitudinea lor este revoltătoare, e vorba despre absurdul situaţiei. Nu vreau să ne certăm, pentru că oricum faptul este consumat, însă atitudinea lor lasă de dorit. Nu vom contesta nimic, ajungi la un absurd al situaţiei şi al discuţiei încât nu-ţi mai doreşti decât să plăteşti, să-şi iei actul, să pleci şi să-ţi îngropi mortul”, a mai spus Marilena Nedelcu.
Pe de altă parte, directoarea Serviciului de Evidenţă a Persoanei şi Stare Civilă din Constanţa, Rodica Crăciun, consideră că s-a procedat corect, conform legii, care prevede aplicarea unei sancţiuni de 50 de lei în cazul depăşirii termenului.
"În această situaţie s-a respectat Legea 119/96, pe care nu noi am făcut-o, dar suntem obligaţi să o respectăm. Conform legii, decesul trebuie declarat în termen de 48 de ore. Ori, în acest caz, pe certificatul eliberat de medicii legişti era trecută data de 15 şi o linie în dreptul orei. S-a calculat astfel că, până în ziua de 17, când s-au prezentat aparţinătorii, au trecut trei zile, 15, 16 şi 17 decembrie, astfel că s-a aplicat legea. Nu suntem noi de vină că nu a fost trecută nicio oră pe certificat. Dacă ar fi fost, am fi calculat în funcţie de aceasta. Noi doar am respectat legea, aşa cum am fi făcut în cazul oricărui al deces”, a explicat Rodica Crăciun.
Ea a spus că această situaţie s-a înregistrat în cazul a trei dintre cele patru decese, numai familia doctoriţei Laura Vizireanu prezentându-se în data de 16 pentru a declara decesul acesteia.
"Amenda de 50 de lei s-a plătit pe loc, astfel că s-a achitat numai jumătate din sumă - 25 de lei, la care s-au adăugat patru lei, alte taxe de stare civilă şi alţi 23 de lei, taxa de urgenţă, pentru ca cerificatul să fie eliberat în aceeaşi zi. În total, au fost plătiţi câte 52 de lei. Dacă familiile sunt nemulţumite, există cale de atac, în contencios administrativ, şi se poate decide în instanţă dacă Starea Civilă are vreo vină pentru că a aplicat legea”, a mai spus Rodica Crăciun.
În 15 decembrie, un elicopter SMURD care se întorcea din misiune s-a prăbuşit în lacul Siutghiol, din judeţul Constanţa, toate cele patru persoane aflate la bord - medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta Gabriela Harton (38 de ani), care era însărcinată, pilotul, comandor Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani) şi copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani) - pierzându-şi viaţa. Elicopterul transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Judeţean din Constanţa şi se întorcea de la Aeroportul ”Mihail Kogălniceanu”, unde alimentase cu combustibil.
Operaţiunile de căutare şi salvare au durat aproximativ 12 ore. Accidentul a fost anunţat de un martor la numărul de urgenţă 112, la ora 16.11, iar în jurul orei 16.30, primele echipaje ale ISU Dobrogea au început operaţiunile de căutare pe lac. Intervenţia s-a încheiat oficial pe 16 decembrie, la ora 4.10, când a fost adusă la mal ultima victimă.
Procurorii Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale în acest caz pentru infracţiunile de neluare şi nerespectare a măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. De asemenea, în continuarea cercetărilor, procurorii militari au extins urmărirea penală pentru ucidere din culpă. Ulterior, ancheta a fost preluată de Secţia Parchetelor Militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Elicopterul căzut în lacul Siutghiol este al doilea al SMURD implicat anul acesta în accidente soldate cu morţi. În 20 ianuarie, un alt elicopter s-a prăbuşit în munţii Apuseni, iar pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion şi-au pierdut viaţa în acel accident.
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Ciolacu demisionează de la conducerea PSD după rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur. „Cine e vinovat?” – „Eu!”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Citește și: Copilotul elicopterului prăbuşit în Constanţa, înmormântat la Mioveni în prezenţa a 3.500 de oameni
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să rezolve în ţara noastră cea mai mare problemă a omenirii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
„LEGIONAR” – cel mai căutat cuvânt pe dexonline după primul tur al alegerilor prezidențiale. De ce au votat românii un candidat pro-rus
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe