"Să se aleagă praful şi pulberea de voi". Vezi cea mai inedită declaraţie de avere din România - VIDEO

Agenţia Naţională de Integritate l-a amendat pe un referent de la ANAF care a consemnat o serie de înjurături la adresa şefului Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Sorin Blejnar, şi a ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, şi care preciza, totuşi, că cele scrise reprezintă un pamflet.

Urmărește
2156 afișări
Imaginea articolului "Să se aleagă praful şi pulberea de voi". Vezi cea mai inedită declaraţie de avere din România - VIDEO

"Să se aleagă praful şi pulberea de voi". Vezi cea mai inedită declaraţie de avere din România (Imagine: Shutterstock)

Surse oficiale au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că Gheorghe Constantinescu, referent la ANAF, a fost amendat cu suma de 2.000 de lei, pentru cele consemnate în declaraţiile de avere şi de interese.

Amenda poate fi contestată în instanţă.

Gheorghe Constantinescu consemnează în declaraţia de avere faptul că deţine două locuinţe - una din 1983, "de la Ceauşescu", alta din 1997 -, un autoturism Renault din 1993, despre care spune că i-a fost furat şi "nici până azi... nimic", verighete cu valoare "inestimabilă". El a declarat că a avut un salariu anual de 42.368 de lei.

Funcţionarul mai scrie că nu a făcut avere furând, numindu-şi superiorii ticăloşi, javre, scârbe, imaginea dracului, paranoici cu creier purulent. "Praful să se aleagă de voi, praful şi pulberea, arşiţa deşertului să vă răcorească atunci când vă este cald şi gerul arctic să vă încălzească atunci când vă este frig", scrie angajatul.

El spune că nu are bani de medicamente sau pentru a-şi plăti întreţinerea.

Astfel sunt completate declaraţii de avere din 2008, 2009 şi 2010, toate regăsindu-se pe portalul declaraţiilor de avere administrat de ANI.

În declaraţia din 6 iunie 2011, Constantinescu notează că-şi retrage "pamfletul" şi că-i pare rău că s-a adresat astfel lui Gheorghe Ialomiţianu şi lui Sorin Blejnar, cărora le reaminteşte că i-au "încălcat drepturile acordate de Constituţie".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici