Şaizeci de studenţi de etnie romă vor primi burse pentru a studia medicina

Şaizeci de studenţi de etnie romă care studiază sau intenţionează să studieze medicina pot beneficia, în acest an, de burse, a anunţat, marţi, la Timişoara, în cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele Active Watch - Agenţia de Monitorizare a Presei, Mircea Toma.

Urmărește
133 afișări

Potrivit acestuia, banii din cadrul programului "Burse medicale pentru romi. Leadership în sănătate: o generaţie de profesionişti în domeniul sănătăţii" vor acoperi necesarul pentru cazare şi studii, dar, în acelaşi timp, îi vor încuraja pe studenţii romi să îşi declare etnia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Bursele au două scopuri: să îi încurajeze pe studenţii romi să studieze şi să îi facă să îşi asume identitatea de rom. În România există, în acest moment, peste un milion de romi invizibili. Care trăiesc printre noi, fără să îşi asume identitatea de rom. În cadrul acestui program, o echipă se va ocupa de recăpătarea identităţii de rom", a spus Toma.

Conform sursei citate, una din condiţiile pentru înscrierea în acest program este semnarea unei declaraţii pe proprie răspundere prin care se asumă identitatea de etnic rom.

Mircea Toma a spus că, în 2008, prin acest program, au primit burse de studii 35 de medici rezidenţi şi studenţi romi ai facultăţilor şi colegiilor de medicină din România.

El nu a putut preciza de câţi bani au beneficiat, anul trecut, studenţii romi înscrişi în acest program, deoarece "situaţia este diferită de la caz la caz".

Potrivit asistentului coordonator din cadrul Centrului de Resurse pentru Comunităţile de Romi, Robert Matei, bursa fiecărui student din cadrul acestui program este de ordinul "miilor de euro".

Potrivit expertului din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Romi, Biroul Regional Vest, Valentin Pepenel, anul trecut, două persoane au făcut cerere pentru a fi incluse în programul de burse pentru studenţii romi de la Medicina din Timişoara, dar niciuna nu a obţinut bursa.

"Doi studenţi mi-au cerut, anul trecut, recomandări pentru a se înscrie în acest program. Din câte ştiu eu, niciunul nu a obţinut. Nu ştiu de ce. La Facultatea de Medicină şi Farmacie din Timişoara sunt înscrişi, oficial, patru studenţi de etnie romă, dar numărul lor ar putea fi mai mare pentru că mulţi nu declară apartenenţa la această etnie", a spus Pepenel.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici