Sancţiunile minore primite de liceul din Iaşi unde o fată nevăzătoare, de 8 ani, a murit după ce a căzut pe scări

Consiliul de Administraţie al liceului din Târgu Frumos, unde o fată de 8 ani a murit după ce a căzut pe scările şcolii, a decis sanţionarea cu avertisment a directoarei şi cu 5% din salariu timp de 5 luni a padagogului de serviciu. Sancţiunile sunt nesemnificative, susţin reprezentanţii ISJ Iaşi.

Urmărește
868 afișări
Imaginea articolului Sancţiunile minore primite de liceul din Iaşi unde o fată nevăzătoare, de 8 ani, a murit după ce a căzut pe scări

Consiliul de Administraţie al Liceului Special „Moldova” din Târgu Frumos, judeţul Iaşi, a dat primele sancţiuni în urma celor două anchete deschise după moartea fetei de 8 ani.

Potrivit unor surse, directoarea unităţii de învăţământ a primit avertisment. O sancţiune i-a fost aplicată de către Consiliul de Administraţie şi pedagogului care îi supraveghea pe copii în ziua în care fetiţa de 8 ani a căzut pe scări şi s-a lovit la cap. Astfel, pedagogului îi va fi micşorat salariul cu 5% pe o perioadă de cinci luni.

Conducerea unităţii şcolare nu a putut fi contactată pentru a explica aceste sancţiuni, dar reprezentanţii Inspectoratul Şcolar susţin că pedepsele sunt prea mici faţă de gravitatea faptei.

„Sancţiunile stabilite de Consiliul de Administraţie al şcolii sunt nesemnificative în comparaţie cu gravitatea evenimentului la care ne raportăm. Totuşi, trebuie avut în vedere faptul că aceste sancţiuni reprezintă în acest moment doar măsuri administrative, de etapă, întrucât cercetarea penală este în curs, iar în funcţie de rezultatele acesteia este posibil să se ajungă la alte sancţiuni, de natură penală, care pot determina desfacerea contractului de muncă. Conform legislaţiei în vigoare, ISJ nu are atribuţii în stabilirea şi adoptarea sancţiunilor, decizia fiind în exclusivitate a şcolii", a declarat, pentru MEDIAFAX, Sabina Manea, purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi.

O fetiţă de 8 ani, nevăzătoare, elevă în clasa pregătitoare la Liceul Special din Târgu Frumos, a căzut, la mijlocul lunii decembrie, pe scările şcolii, de la etajul 2 la etajul 1. La câteva ore după ce a ajuns la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi, fetiţa a murit.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici