La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota s-a prezentat, duminică seara, la ieşirea din ţară, un cetăţean din Moldova, în vârstă de 42 de ani, conducând o autoutilitară înmatriculată în Bulgaria. Autoutilitara nu era încărcată cu marfă.
Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au descoperit în partea din faţă a compartimentul marfă un perete fals construit artizanal, în spatele căruia erau ascunse şapte persoane.
Cei şapte au fost conduşi la sediul punctului de trecere a frontierei pentru cercetări, unde s-a constatat că cinci bărbaţi şi o femeie sunt cetăţeni vietnamezi, iar un bărbat este din Sri Lanka. Cei în cauză au vârste cuprinse între 27 şi 41 de ani.
Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranţi faţă de şofer şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cei şapte migranţi.
Mijlocul de transport, în valoare de 30.000 lei, a fost confirscat până la finalizarea cercetărilor.
Alţi 19 migranţi, cetăţeni irakieni, au fost prinşi la Bechet
19 cetăţeni irakieni care au încercat să intre ilegal în România, ascunşi într-un microbuz condus de un şofer sârb, au fost prinşi de către poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – PTF Bechet.
La Punctul de Trecere a Frontierei Bechet, judeţul Dolj, s-a prezentat, duminică, pentru a intra în ţară, un cetăţean sârb la volanul unui microbuz, care transporta, conform documentelor, cabluri electrice din Turcia pentru o societate din Cehia.
Poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunşi în compartimentul marfă al microbuzului, nouăsprezece persoane, cetăţeni străini.
În cadrul cercetărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni irakieni -13 bărbaţi, 3 femei şi 3 minori – adulţii având vârste cuprinse între 20 şi 43 de ani, iar minorii între 7 şi 17 ani. La cercetări, cetăţenii irakieni au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar cetăţeanul sârb a declarat că nu ştie cum s-au ascuns persoanele respective în microbuz.
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului romano-bulgar, migranţii şi şoferul sârb au fost preluaţi de Poliţia de Frontiera Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.