Şase pui de delfin, probabil victime ale plaselor pescăreşti, găsiţi morţi pe o plajă din Năvodari. Cifra e alarmantă; marsuinii sunt pe cale de dispariţie în Marea Neagră

Şase pui de delfini morţi au fost aduşi de valuri la ţărm, pe plaja din apropierea Camping Lebăda din Năvodari. Rrezentanţii unui ONG din Constanţa spun că cel mai probabil mamiferele, care fac parte dintr-o specie pe cale de dispariţie în Marea Neagră, au căzut victime plaselor pescăreşti.

Urmărește
1075 afișări
Imaginea articolului Şase pui de delfin, probabil victime ale plaselor pescăreşti, găsiţi morţi pe o plajă din Năvodari. Cifra e alarmantă; marsuinii sunt pe cale de dispariţie în Marea Neagră

Şase pui de delfin, probabil victime ale plaselor pescăreşti, găsiţi morţi pe o plajă din Năvodari. Cifra e alarmantă; marsuinii sunt pe cale de dispariţie în Marea Neagră

ONG-ul Mare Nostrum precizează că delfinii au fost descoperiţi joi după-amiază de un constănţean ieşit la plimbare, care a alertat apoi autorităţile.

Echipa Mare Nostrum a mers pe plaja din zona respectivă şi a găsit cei şase pui de delfin, la mal. Aceştia erau la distanţă de 100 - 200 de metri unul de altul şi se aflau în stare de descompunere.

"Problema pescuitului în prohibiţie, asupra căreia ONG Mare Nostrum atrage atenţia constant, a mai făcut şase victime. Este vorba despre şase pui de delfin, din specia marsuin. Aceştia au eşuat pe o plajă din aproprierea Camping Lebăda, unde colegii noştri i-au găsit în stare de descompunere. După primele cercetări efectuate de echipa ONG Mare Nostrum, cauza morţii celor şase pui o reprezintă plasele pescăreşti, în care aceştia au rămas prinşi şi s-au înecat", se precizează în comunicatul ONG-ului.

Reprezentanţii Mare Nostrum spun că cifra este alarmantă, mai ales pentru că specia respectivă de delfin este pe cale de dispariţie în Marea Neagră.

"Pentru mulţi, poate că aceşti şase delfini eşuaţi nu reprezintă un număr mare, dar pentru noi, cei de la ONG Mare Nostrum, reprezintă o cifră alarmantă, în condiţiile în care marsuinii sunt o specie pe cale de dispariţie în Marea Neagră. Doar luna aceasta am răspuns la 19 apeluri de urgenţă cu privire la cetacee eşuate, toate fiind cazuri în care nu am mai putut face nimic în afară de a constata cauza decesului", a spus, vineri, Marian Paiu, coordonator proiect ONG Mare Nostrum.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici